„Prin ce aberație a ajuns omul să populeze întreaga planetă la un asemenea punct de saturație încât să-și compromită propriul viitor?
Pentru a înțelege teoria noastră referitoare la limitarea nașterilor și întoarcerea speciei noastre la locurile sale originare, trebuie să știți că există o ordine naturală, cea pe care a voit-o Creatorul. Acest plan este foarte clar și este compus din următoarele elemente:
Fiecare creatură vie dispune de un mediu care îi este propriu, pentru care a fost făcută, în care apare spontan (și nu printr-o evoluție lentă) și în care se dezvoltă cu ușurință pentru a ajunge la plenitudine sau perfecționare integrală (sănătate, frumusețe, vitalitate și longevitate). Acest mediu este numit „specific”. Așa se întâmplă pentru leu în tufișurile sale, pentru ursul polar pe banchiză, pentru cămilă în deșert, pentru vultur pe culmile munților înghețați etc., nicio specie nu se poate sustrage acestei legi.
Toate mediile terestre sunt astfel ocupate, chiar și cele care ne par cele mai puțin favorabile vieții, cum ar fi gheizerele de apă fierbinte care conțin animalicule (animale microscopice); fosele abisale ale oceanelor populate de monștri antediluvieni; subsolurile unde prosperă coloniile de termite; țesuturile vegetale în descompunere, locul privilegiat al ciupercilor și drojdiilor; cadavrele animalelor unde se dezvoltă saprofitele; și toate organismele bolnave, prezentând terenuri umorale supraîncărcate și saturate cu deșeuri, favorabile instalării paraziților sau a microbilor.
Viața este, deci, peste tot și se manifestă în orice ocazie și în orice loc sub nenumărate forme și fiziologii particulare.
Legea care rezumă aceste fapte este următoarea: Fiecare mediu cu speciile sale și fiecare specie cu mediul său.
Pentru ca această ordine naturală să fie respectată, fiecărei specii îi este interzis să-și abandoneze mediul, cu riscul degenerării și morții.
Fiecare la locul său, aceasta este regula.”
(Metodele de contracepție și problema avortului, P. V. Marchesseau)
Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.