Totul despre arta conversației

Poate că ai mai auzit sau ai mai citit despre romanul Arta conversației, cartea cea mai cunoscută a Ilenei Vulpescu, scriitoare apreciată de cititori de toate vârstele. Arta conversației intră, fără doar și poate, în categoria cărților care reușesc să călătorească de la o generație la alta. Este un roman fără vârstă, îndrăgit pentru finețea psihologică, pentru atenția acordată modului în care sunt construite personajele – atât cele principale, cât și cele episodice, dar, bineînțeles, și pentru felul în care (de)curge conversația. 

Ținând cont de titlul cărții, ai crede că este vorba despre un roman al dialogului, al conversațiilor spumoase. Într-adevăr, romanului Ilenei Vulpescu nu-i lipsesc nici de departe secvențele de dialog, însă s-ar putea ca tocmai înlănțuirea monologurilor, construite cu măiestrie, să fie cea care să te fascineze pur și simplu și să te facă să simți că ții în mâini o carte valoroasă, care reușește să treacă, atât de firesc, testul timpului. 

Pe de altă parte, poate că acum este prima dată când afli despre Arta conversației. Poate că ai dat click pe acest articol tocmai pentru că te-a atras titlul. Dacă te aștepți ca această carte să fie un manual ce-ți oferă o serie de trucuri utile despre cum ai putea avea conversații mai eficiente, află că romanul Ilenei Vulpescu nu prezintă nici trucuri, nici sfaturi. Nu este un ghid. Nu este nicidecum o carte de self-help. Este, în schimb, un exemplu cât se poate de bun pentru ceea ce înseamnă, de fapt, o conversație plină de… eleganță. De altfel, protagonista, Sînziana, despre care te invităm să descoperi mai multe în rândurile următoare, este ea însăși un personaj emblematic pentru eleganța feminină, dar și pentru ceea ce înseamnă corectitudinea într-o perioadă istorică tumultuoasă (anii ‘70). Sînziana rămâne, totuși, un personaj controversat, un personaj care îți va atrage atenția și pe care vei dori să-l descoși, să-l descoperi, să-i înțelegi trecutul, cu tot ce are el de oferit.

Ți-am stârnit curiozitatea? Haide să descoperi mai multe lucruri despre Arta conversației. Sunt șanse destul de mari ca articolul de astăzi să te facă să-ți dorești să adaugi romanul Ilenei Vulpescu în wishlist-ul tău literar. Înainte de a-ți povesti despre Arta conversației (bineînțeles, fără a-ți da spoilere!), te invităm să afli câteva lucruri despre autoarea sa, una dintre cele mai îndrăgite scriitoare contemporane, Ileana Vulpescu.

Despre Ileana Vulpescu 

Așa cum am spus, Ileana Vulpescu se află printre cele mai apreciate scriitoare din zilele noastre. Arta conversației, volum publicat în 1980, fiind unul dintre cele mai bine vândute romane din anii ‘80. Există, însă, și alte titluri pentru care scriitoarea Ileana Vulpescu este recunoscută. Printre acestea se numără: 

Ileana Vulpescu nu este doar prozatoare, ci și lexicografă, filologă și traducătoare română. Pe lângă proză, aceasta mai scrie și teatru și traduce din literatura engleză, literatura franceză și literatura spaniolă. 

Subiectul romanului Arta conversației

Romanul Arta conversației a apărut în anul 1980 la Editura Cartea Românească, într-un tiraj de 50.000 de exemplare. Acesta a ajuns, la scurt timp, unul dintre cele mai bine vândute romane din perioada respectivă. 

Descris ca „un roman savuros, o lume aproape radiografiată în întregul ei, o conversație în doi despre viață”, volumul prezintă povestea Sînzianei Hangan, medic de aproximativ 40 de ani, divorțată și cu doi copii – mai precis, două fete. De altfel, statutul marital al Sînzianei ar putea fi considerat cel puțin neobșnuit în tumultuoșii ani ‘70, perioadă în care se desfășoară acțiunea cărții.

Există, însă, alte detalii fascinante pentru care merită aflată povestea Sînzianei, și anume valorile morale după care se ghidează în viață – corectitudinea ocupă un loc de cinste inclusiv pe plan profesional. Sînziana ajunge medic pe propriile forțe și după mulți ani de muncă și dedicare visului ei.

Pe plan personal, Sînziana este o femeie care se îndrăgostește de mai mulți bărbați, ba chiar ajunge să se căsătorească cu unul dintre aceștia, scriitor, de care divorțează, însă. După această experiență, Sînziana mai are relații amoroase, pe care naratoarea le surprinde cu măiestrie și cu finețea acordată detaliilor psihologice.

De ce să citești Arta conversației?

  • Pentru secvențele de dialog spumoase, dar și pentru înșiruirea de monologuri care îți oferă acces la portretul psihologic al unui personaj complex, controversat, care este imposibil să nu-ți transmită ceva. Ori o vei îndrăgi pe Sînziana Hangan, ori vei simți că nu rezonezi cu ea. Sunt șanse mici, însă, ca un astfel de personaj să te lase indiferent(ă).
  • Pentru modul în care este prezentată scena vieții sociale a tumultuoșilor ani ‘70. Romanul Ilenei Vulpescu îți oferă, cu siguranță, și un bilet către o călătorie într-un trecut pe care poate că ai apucat să-l trăiești parțial sau pe care nu l-ai trăit deloc.
  • Pentru multitudinea de personaje care trec prin viața protagonistei. Chiar dacă este vorba uneori despre personaje episodice, fii convins(ă) că tot vei avea ocazia să le cunoști, întrucât naratoarea acordă atenție suficientă portretizării fiecăruia dintre acestea.
  • Pentru modul ingenios în care sunt alternate planurile temporale, pentru felul în care se împletesc poveștile, relatările, fără ca lectura să fie una obositoare sau haotică.
  • Pentru eleganța conversației și, până la urmă, pentru eleganța Sînzianei Hangan, o eleganță care nu creează impresia că ar fi prea pretențioasă sau lipsită de naturalețe.

Citate din Arta conversației

  • Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Acest moment nu poate fi evitat. Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de această poziţie esenţial umană. Ceea ce îţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire.
  • Nimic nu mi se pare mai indecent decât confidenţele pe care un bărbat le face unei femei despre o altă femeie.
  • Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?
  • Între doi oameni care alcătuiesc un cuplu sau vor să alcătuiască un cuplu trebuie să se potrivească mai multe lucruri. Dacă la unele dintre potrivirile acestea se mai poate lua de ici şi pune colo, una este însă indispensabilă şi fără tocmeală: concepţia despre lume.
  • Când vorbeşti despre tine este imposibil să te desparţi, să te „filtrezi” de alţii, într-atât viaţa noastră este împletită cu a altora, dependentă de ea. Viaţa fiecăruia dintre noi este, faţă de oamenii care-o determină, ca un râu, în raport cu bolovanii pe care-i duce cu el la vale.
  • Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.
  • Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice.
  • În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire – mai mult decât o bibliotecă.
  • Nu iubeşti cu adevărat decât pe cine respecţi.
  • Dragostea cea fierbinte, de la-nceput, nu ţine cât lumea. Important e cu ce rămâi când s-a mai stins văpaia. Dragostea e ca o stare excepţională. Iar stările excepţionale nu pot ţine. Evoluţia dragostei e comparabilă cu evoluţia unei boli. Şi într-o boală, criza nu poate ţine o viaţă. Viaţa poate ţine de-o criză, dar criza nu ţine de-o viaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *