Top 10 cele mai bune cărți de parenting

A fi părinte reprezintă una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții, însă acest dar minunat este totodată și o mare provocare. Pentru mulți adulți, responsabilitatea creșterii copilului e copleșitoare deoarece nu știu ce cale să urmeze pentru a se asigura că aleg ceea ce este mai bun pentru micuțul lor și că reușesc să-i transmită principii și valori importante. În calitate de părinte, ai nevoie de sfaturi înțelepte pentru a-i putea oferi copilului, la rândul tău, cele mai bune povețe. Desigur, prietenii și familia sunt de mare ajutor, dar poți învăța foarte ușor să fii mamă sau tată din cărțile de parenting. Volumele scrise de specialiști în domeniu reprezintă o oportunitate de dezvoltare personală pentru părinți, o evoluție spre cunoaștere ce are impact asupra creșterii și educării copiilor. Deși nu există perfecțiune, dragă părinte și viitor părinte, îți propunem un top de cărți de parenting ce-ți va fi de un real folos ca să afli mai multe despre lumea complexă și de neînțeles a celor mici.

1. Parentingul magic. Șapte pași simpli pentru o educație reușită a copiilor

Cu siguranță, topul cărților de parenting nu ar fi complet fără o publicație ce surprinde esențialul din ceea ce orice părinte trebuie să știe. Această operă scrisă de Hedvig Montgomery este considerată noua biblie în materie de parenting în țările nordice deoarece îi ajută pe părinți să devină mai înțelepți și să depășească momentele dificile în relația cu copii lor, menținând o legătură foarte strânsă cu cei mici. Parentingul magic vorbește despre atașamentul afectiv, stăpânirea emoțiilor, nevoia de libertate a copiilor, perioadele când totul merge prost, salvarea relației și a familiei, limite și consecințe și lucrul cu propria persoană.

2. Mami, tati, mă auziți?

În acest top cărți de parenting ne-am gândit să includem și o operă ce ar putea o lecție emoționată pentru părinți. Cartea lui Jacques Salome ne invită să descoperim incredibila bogăție a limbajelor prin care copiii încearcă să se facă înțeleși și să se adapteze vieții. Mami, tati, mă auziți? ne arată că cei mici au o putere magică de a se face auziți, iar noi, adulții, trebuie doar să-i ascultăm prin intermediul emoțiilor.

3. Ce gândește copilul meu?

Fără îndoială și tu te-ai întrebat în multe situații ce gândește copilul tău și de ce are un anumit comportament. Cartea scrisă de Tanith Carey te va ajuta să descoperi punctele de cotitură prin care trece cel mic și să găsești cele mai bune soluții pe care să le aplici cu încredere. Ce gândește copilul meu? Te va ajuta să descifrezi motivele principale de îngrijorarea ale micuțului tău, izbucnirile lui comportamentale sau cele mai ascunse gânduri ale sale.

4. O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă

În topul cărților de parenting se află și o autoare de origine română, Ioana Chicet-Macoveiciuc, cu un best-seller foarte bine primit printre părinți. Sarcină, naștere, alăptare, primii ani cu copii mici sau viață de cuplu, despre toate vei citi în această carte ce îți deschide ochii spre un nou univers în care ai în grijă ființe mici și adorabile. O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă este o publicație plină de umor, dar și de informații utile cu privire la modul în care putem crește copii fericiți cu respect, limite și valori, dar fără frică, pedepse și umilințe.

5. Parenting pozitiv

În cazul în care ești în căutarea unor soluții care să dea roade atunci când vine vorba de creșterea și educarea copilului tău, atunci află de la Rebecca Eanes ce trebuie să faci când ajungi la capătul răbdării. Mai mult ca sigur ai simțit adesea că nu ai niciun control în fața acceselor de furie ale micuțului tău, că acesta refuză pentru a zecea oară să facă ceea ce îi ceri sau că te copleșesc gândurile negre referitor la viitorul său. Ei bine, Parenting pozitiv te ajută să privești lucrurile altfel și să renunți la metodele tradiționale de creștere a copiilor. Copiii nu sunt niște adulți mici, așa că nu se pot purta înadins ca un tiran fără scrupule, iar bebelușii nu pot elabora strategiile unui manipulator viclean la doar câteva luni de viață. Într-o lume plină de provocări, învață să-ți educi copiii bazându-te pe atașament, respect reciproc, empatie, atitudine proactivă și disciplină pozitivă.

6. Nu există părinte perfect

Isabelle Filliozat, autoarea cărții și o binecunoscută psihoterapeută franceză, oferă oamenilor mai multe soluții despre cum se pot înțelege, accepta și ierta. Nu există părinte perfect este o carte pentru adulții care ascund multe răni vechi, din copilăria și tinerețea lor, ce ajung să iasă la lumină atunci când devin părinți. Cu toții ne dorim să fim blânzi și calzi în relația cu copii noștri, dar, din păcate, viața ne arată că nu întotdeauna suntem capabili de asta. Isabelle Filliozat încearcă prin cartea ei să ne arate cu empatie și fără să ne inducă sentimente de vină de ce ne înfuriem, strigăm, lovim sau pedepsim copiii.

7. Empatia în parenting

Sau cum să crești un copil fericit, independent și echilibrat, dezvoltându-i inteligența emoțională. Cartea scrisă de Shauna Shapiro și Chis White te vor învăța cum să cultivi calități esențiale precum sociabilitatea, încrederea, bunătatea, iertarea, vitalitatea și multe altele, în interiorul copilului tău. Prin intermediul exemplelor inteligibile și indistructive, Empatia în parenting distruge stereotipurile și clișeele existente în gestionarea emoțiilor celor mici, dar îți oferă în schimb scenarii eficiente pentru diverse situații comportamentale complexe.

Copiii trebuie să crească veseli și deschiși ca să poată face față sentimentelor negative și problemelor emoționale. Orice părinte ar trebui să ia în considerare acest top cărți de parenting dacă vrea să înțeleagă limbajul micuților și să se bucure de cea mai frumoasă perioadă din viața lor. Cărțile de parenting ne ajută să ne pregătim pentru cele mai frumoase roluri pe care le vom juca în viața noastră, să fim mai siguri și mai înțelepți pentru a le putea arăta copiilor o lume pozitivă, plină de empatie și armonie.

8. Creierul copilului tau

Cartea este o binecuvantare pentru parinti intrucat contine explicatii cat mai simple despre crizele de furie ale copiilor, despre momentele in care se bat sau stau imbufnati. Este explicat modul in care functioneaza creierul copilului, emisfera stanga a creierului iubeste si doreste ordinea, este logica, literala, lingvistica (ii plac cuvintele) si liniara (pune lucrurile intr-o ordine). Pe cand emisfera drapta este holistica si nonverbala, iar creierul nostru este specializat in imagini, emotii si amintiri personale.

În Creierul copilului tau, Daniel J. Siegel, neuropsiholog, şi specialista în consiliere parentală, Tina Payne Bryson, autori ai cărţii de succes Inteligența Parentală ne oferă o abordare revoluţionară pentru creşterea copiilor, cu ajutorul a 12 strategii cheie, care încurajează o dezvoltare cerebrală sănătoasă, ceea ce îi face pe copii mai calmi şi mai fericiţi.

9. Parenting de râsu’-plânsu’

Este una dintre cele mai la îndemână unelte care îi ajută pe părinți să se ancoreze în acest rol ce naște, uneori, atât de multe provocări și dileme. Chiar dacă o includem în acest top cărți de parenting, cartea vorbește despre experiența a doi oameni din Marea Britanie, care sunt și părinți. Anna Whitehouse și Matt Farquharson povestesc despre nașterea și îngrijirea copilului, momentele lor de panică și îndoială, pierderea a cinci sarcini ori întâmplări caraghioase din viața de părinte. Parenting de râsu’-plânsu’ presupune să te amuzi pe seama ta atunci când jobul full time de a crește un copil pare să te depășească întrucât nimeni nu se poate descurca grozav în treaba aceasta cu parentingul.

10. Cum să crești un copil sigur de sine

Dacă și tu ți-ai pus această întrebare, probabil că încerci să faci totul ca la carte și pierzi din vedere nevoia de siguranță afectivă pe care o au copiii. Scriitoarea Paola Santagostino susține în publicația sa că părinții din zilele noastre simt constant presiunea de a fi perfecți și nu reușesc să păstreze echilibrul între nevoile lor și nevoile copilului. Cum să crești un copil sigur pe sine te ajută să-i consolidezi autostima odraslei tale ca să te asiguri că într-o zi va fi un adult echilibrat și senin, fără tulburări de personalitate ori comportamente autodistructive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *