Ghid pentru dezvoltare personală. Sfaturi, cursuri și cărți care te pot ajuta

dezvoltare personala

Dezvoltarea personală pare să fie ultima găselniță în materie de ce este la modă, o condiție absolută a secolului 21. Și totuși, dacă sub toată această poleială se ascund și informații care te pot face într-adevăr o persoană mai bună și, chiar mai important, o persoană mai fericită? Evoluția pe plan personal și profesional poate fi scopul pe care îl urmărești, dar în scurt timp vei descoperi și ce rol are dezvoltarea personală în viața ta de zi cu zi. Dacă te pasionează subiectul și vrei să descoperi mai multe despre el, citește și rândurile următoare. Va fi mult mai rapid decât să citești o carte întreagă pe acest subiect. 

Ce este dezvoltarea personală? 

Înainte de a putea să-ți oferim tehnici, sfaturi și recomandări pentru dezvoltarea personală, vom dori să te lămurim în legătură cu natura ei. În mare, dezvoltarea personală este un proces pe care oamenii îl folosesc pentru a-și îmbunătăți comportamentul, reacțiile, felul de a acționa sau chiar competențele. Dezvoltarea abilităților și a potențialului unei persoane se poate face pe nenumărate paliere, de la viața personală și socială, până la cea profesională și/sau academică.

Rezultatul dezvoltării personale este în mod direct îmbunătățirea calității vieții, dar și a șanselor de realizare a dorințelor și aspirațiilor. Partea cea mai plăcută sau cea mai frustrantă (în funcție de perspectivă) este că dezvoltarea personală nu este un proces care prezintă un început sau un sfârșit, ci reprezintă un ciclu nesfârșit de experiențe. 

Nu există un punct de început sau unul de sfârșit în care să poți spune că te-ai dezvoltat complet, evoluția umană durând pe tot parcursul vieții. Adevărul este că va fi mai puțin important factorul declanșator al experiențelor de dezvoltare personală, ci felul în care folosim aceste experiențe de creștere. Pentru a ne produce singuri aceste experiențe există diverse tehnici de dezvoltare personală pe baza cărora vom elabora în cele ce urmează. 

Și totuși, ce nu este dezvoltarea personală? Dezvoltarea personală nu înseamnă să citești cărți de dezvoltare personală, doar de dragul de a le citi, să participi la cursuri doar pentru o diplomă, să folosești citate motivaționale fără a le înțelege sensul sau să gândești pozitiv fără a schimba ceva la modul serios în viața ta. Cu alte cuvinte, dezvoltarea personală nu este despre a acumula cât mai multe informații, ci despre a le folosi. La ce te ajută să citești cărți de cultură generală sau bloguri despre dezvoltarea vocabularului, dacă nu vei aplica ce descoperi? 

De ce este importantă dezvoltarea personală?

Putem să-ți oferim destule sfaturi pentru dezvoltare personală și apoi să te trimitem la cursuri, dar mai întâi am vrea să-ți explicăm de ce. Varianta directă de răspuns la întrebarea de mai sus ar fi: ca să nu-ți trăiești viața degeaba! 

Desigur, vom aborda discuția dintr-o perspectivă pozitivă și-ți vom explica mai pe larg care sunt beneficiile activităților de dezvoltare personală: 

  • Vei învăța cum să-ți înțelegi, accepți și controlezi mai bine emoțiile, de exemplu furia sau tristețea;
  • Vei deveni mai productiv și-ți vei folosi mai eficient timpul;
  • Vei avea o părere mai bună despre propria persoană și te vei accepta așa cum ești;
  • Vei îmbunătăți relațiile cu ceilalți și vei lucra la ele fie prin terapie de unul singur, fie prin terapie de cuplu, de exemplu;
  • Vei avea o mentalitate diferită despre viață;
  • Vei găsi resorturile interioare pentru a te vindeca și maturiza;
  • Vei găsi mult mai ușor soluții pentru orice problemă și motivații/metode pentru a realiza ceea ce-ți dorești. 

Pe scurt, dezvoltarea personală te va ajuta să duci o viață mai bună în fiecare moment. Așadar, crezi că merită să continui lectura? 

Importanța lecturii în dezvoltarea personală

Că tot vorbeam despre lectură mai sus, adevărul este că există nenumărate activități pe care le poți întreprinde pentru a te dezvolta din punct de vedere personal și profesional, de exemplu cursuri sau diverse ateliere, dar noi credem că vei descoperi destul de rapid că cititul va fi cel mai la îndemână, mai ales pentru început. 

Din secțiunea de carte de dezvoltare personală nouă ne atrag atenția următoarele titluri: „NLP pentru carieră și viață personală”, un procedeu pe care încercăm să-l aplicăm zi de zi și „Puterea prezentului” (dacă citești despre dezvoltare personală ne este greu să credem că n-ai auzit încă de Eckhart Tolle). Pentru cei mici alegem fără să stăm pe gânduri „Minibiblioteca emoțiilor mele”, iar pentru cei mici care au devenit mari recomandăm „Când corpul spune nu”, pentru că dezvoltarea personală nu este sinonimă cu epuizarea! Dacă vrei să aprofundezi subiectul ai acces și la top 8 cărți de dezvoltare personală

Sfaturi și recomandări pentru o dezvoltare personală eficientă

Așa cum explicam și mai sus, important va fi nu doar să acumulezi informații, ci și să le folosești ori de câte ori ai ocazia. Tocmai de aceea îți vom oferi și o listă de exerciții de dezvoltare personală: 

Începe cu odihna 

Dezvoltarea/evoluția poate apărea doar atunci când există un mediu propice. Dacă momentan te simți epuizat îți va fi foarte greu să întreprinzi orice acțiuni de creștere. În schimb, exersează procesul de dezvoltare a unor baze sănătoase. Ia-ți timp să dormi cât ai nevoie, să-ți practici ritualurile zilnice și să-ți oferi în fiecare zi mici bucurii. Dacă nu ai aflat încă ce te face fericit, ia-ți timp să descoperi! 

Ține un jurnal

Cel mai important pas al dezvoltării de sine este autocunoașterea. De multe ori suntem prea implicați în propria viață ca să mai avem timp și de autoanaliză. În acest sens te sfătuim să începi un jurnal în care să așterni pe hârtie ce ți se întîmplă în fiecare zi și care sunt sentimentele tale legate de evenimentele actuale. Vei observa destul de repede că la o eventuală recitire ți se va schimba perspectiva sau poate chiar vei începe să dai dovadă de recunoștință. 

Citește, învață, acționează, crești 

Am explicat deja ce rol important are lectura, așa că nu vom reveni. Dar prin lectură nu ne referim doar la cărți. Când ai câteva minute libere, nu le irosi. Intră pe internet și citește articole despre ceea ce te pasionează, urmărește bloguri sau vloguri, ascultă podcasturi. Ia-ți timp separat pentru studiu, dar și pentru experiențe care să te scoată în afara zonei de confort și să-ți permită să aplici ceea ce ai învățat. 

Ține cont de timpul tău

Timpul este cea mai importantă resursă, așa că ai grijă cum îl cheltui. Dacă te lași distras de orice, nu vei putea să te concentrezi pe scopurile tale. Fă-ți un program zilnic și scapă de tot ce nu este necesar sau nu-ți aduce plăcere. Știm că social media reprezintă o scăpare mereu la îndemână, dar vei fi surprins să descoperi cât timp poate consuma. Timp pe care nu-l mai primești înapoi. Propune-ți ca în fiecare zi să petreci din ce în ce mai puțin timp acaparat de tehnologie și întreabă-te la finalul zilei cât ai progresat către țelul tău. 

Suntem conștienți că vor fi și zile în care nu vei avea chef de nimic, dar și acestea fac parte din călătorie. Încearcă pe cât posibil să iei în calcul programul pentru fiecare zi, dar nu te învinovăți dacă uneori nu vei reuși tot ceea ce ți-ai propus. 

Călătoria dezvoltării personale este un maraton, nu un sprint!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *