Inteligența emoțională a copiilor: Recomandări și cărți de parenting care te pot învăța trucuri utile

Inteligenta emotionala a copiilor

Inteligența emoțională a copiilor trebuie cultivată de la vârste fragede pentru ca viitorul adult să fie educat, să aibă abilitatea de a înțelege și a răspunde nevoilor emoționale ale celor din jur. Parțial nativă, inteligența emoțională trebuie educată și îmbunătățită mereu pentru cunoașterea succesului în viața adultă. 

A fi părinte este o misiune provocatoare. Cei mai mulți părinți sunt mereu în căutare de noi trucuri și cărți de parenting care să îi ajute să devină mai buni și să înțeleagă mai bine nevoile propriilor copii. 

Ca părinte încerci zilnic să îți înveți copiii despre emoții, despre ceea ce simt și cum se pot exprima. Cu toate acestea, dezvoltarea și conturarea inteligenței emoționale a copiilor vizează autocunoașterea, stăpânirea de sine, motivația intrinsecă, empatia și abilități sociale. Cel puțin acestea sunt cele mai importante 5 componente ale inteligenței emoționale după Daniel Goleman, autorul binecunoscutei cărți “Inteligența emoțională”. 

Ce este inteligența emoțională?

Daniel Goleman este cel care a introdus acest termen în cercetările moderne, considerând că inteligența umană înnăscută, IQ-ul, trebuie alăturat unei inteligențe complementare, care vizează sentimentele. 

La copii, inteligența emoțională face referire la abilitatea de exprimare corectă a emoțiilor. Cum? Prin înțelegerea și interpretarea stării emoționale a celor cu care intră în contact. În profunzime acest lucru înseamnă că la copii trebuie dezvoltată capacitatea de a înțelege baza emoțiilor resimțite la ceilalți. 

De ce este necesară dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor?

În perioada copilăriei timpurii, când are loc dezvoltarea personală, dar și pe parcursul întregii vieți, cunoștințele acumulate sunt puse în practică și sunt stimulate abilitățile dobândite. 

Dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor oferă beneficii utile pe tot parcursul vieții acestora, începând cu capacitatea crescută de a avea rezultate bune la teste și calificative excelente la școală, până la stabilirea și cultivarea unor relații sociale mai bune. Totodată, copii care înțeleg și dezvoltă o inteligență emoțională crescută știu să gestioneze mai bine conflictele și situațiile neprevăzute cu care se pot confrunta în mediul școlar, în familie și în exteriorul zonei de confort, și pot lega relații durabile de prietenie. 

Toate acestea se pot reflecta și în stilul de viață al adolescenților și viitorilor adulți, existând mai puține șanse de a dezvolta depresie sau alte tulburări neurologice. Cu alte cuvinte, succesul în viața adultului este etapizat și condiționat de dezvoltarea inteligenței emoționale din perioada copilăriei. 

Ce poate face un părinte pentru a dezvolta inteligența emoțională a copiilor?

Puterea exemplului

Pentru a face copilul capabil să înțeleagă și să devină conștient de emoțiile lui și ale celor din jur părintele trebuie să fie un exemplu. Copiii imit comportamente pe care le observă, iar modelul demn de urmat este al tău. Cum trebuie să fii? Calm și înțelegător al nevoilor și problemelor cu care copilul de confruntă. De modul în care tu gestionezi această relație cu el depind și viitoarele lui acțiuni. 

Unelte necesare

Nu știi nici tu cum să faci față solicitărilor și presiunilor exercitate de copil? Îți pierzi cumpătul și ridici vocea? Nu ești singurul părinte în această situație. Parentingul de calitate este esențial pentru buna dezvoltare personală și emoțională a părinților și copiilor deopotrivă.

Sfaturi utile, izvorâte din experiență profesională la pachet cu una personală, poți găsi în titlul de mai jos, tocmai pentru a calma furtunile de moment, dar și pentru a rezolva situațiile neplăcute pe termen lung. 

Încearcă să înveți de la psihologi cu experiență cum să faci să te controlezi și cum să te comporți în anumite situații stresante, tocmai pentru a dezvolta inteligența emoțională a copiilor, natural, fără presiuni. 

Rezolvarea problemelor

De cele mai multe ori un părinte se trezește în situația în care nu știe cum să reacționeze în fața copiilor și nici cum să îi îndrume în dezvoltarea inteligenței emoționale. Mulți nu și-au însușit termenul pentru că nici ei nu au învățat la rândul lor despre toate acestea de la părinți. 

Pentru a rezolva o problemă trebuie să începem cu identificarea cauzei. Astfel, părintele are nevoie să privească în trecut, să înțeleagă cu ce s-a confruntat când era copil și să nu repete tiparul din care a făcut parte. 

Niciun părinte nu este perfect, însă eforturile pe care părintele actual trebuie să le facă țin de modul în care copiii de astăzi privesc lumea și se raportează la ea. 

Despre emoții și cuvinte

Emoțiile sunt descrise cu ajutorul cuvintelor, dar oare sunt și pricepute pe deplin? Pentru a înțelege emoțiile, copii au nevoie să le identifice corect, cu ajutorul explicațiilor clare, oferite de părinte. 

Cât și cum percepe creierul copilului tău din informațiile acordate? Învață să fii atent și să reacționezi corespunzător, ținând cont de vârsta copilului și de dezvoltarea lui cognitivă. 

Dezvoltarea empatiei

Dezvoltarea sănătoasă și corectă a empatiei se face cu mult exercițiu. Un copil care înțelege nevoia de afecțiune și de sensibilitate pentru problemele altora este un copil care a învățat și exersat această abilitate în familie. 

Cu mult calm și prin prezență constantă în viața copilului, părintele îl poate educa în acest sens. Uneori poți opta pentru tehnici simple, care să vizeze activități comune, de relaxare, iar prin exerciții simple și joacă îl ajuți pe copil să dezvolte empatie. 

Iubirea necondiționată și rolul ei în inteligența emoțională a copiilor

Întreaga familie participă la creșterea copilului și rolul tuturor membrilor este extrem de important. De la fiecare în parte viitorul adult învață despre emoții, stări conflictuale și gestionarea trăirilor și a sentimentelor. Rolul familiei în dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor este esențial, dar abilitățile speciale rămân totuși în sfera părinților. Iubirea necondiționată indiferent de ceea ce fac copiii este vitală. Copiii trebuie să se simtă iubiți și să înțeleagă că vor avea mereu un sprijin în părinți, indiferent de situație. 

Dezvoltarea inteligenței emoționale sănătoase vine și din iubirea, susținerea și încrederea oferită de părinți și de toți membrii familiei. 

Cu dragoste, atenție, suport, fără denigrare și fără a merge în extrema opusă a bate la cap continuu, părintele eficient poate oferi exact ceea ce copilul are nevoie, când se confruntă cu o anumită problemă. Pe lângă faptul că încrederea copilului în părinte este mare, în aceeași măsură, copilul știe că poate trece peste orice obstacol, în stil propriu, pentru că are libertatea de a lua propriile decizii. 

Comunicarea eficientă cu copiii se poate realiza și prin învățarea metodelor de a face față celor mai diverse situații, împreună, ca o familie. Procesul învățării comunicării eficiente începe în familie și se continuă la grădiniță și școală, urmând să treacă la un alt nivel odată cu o nouă etapă, liceul. Facultatea își pune amprenta asupra individului, dar noțiunile de bază învățate anterior sunt fundamentul adultului.

Un copil cu bune abilități de comunicare, cu o imagine de sine pozitivă, cu empatie, un caracter puternic, stăpân pe sine și pe propriile emoții începe să se formeze în copilărie. Dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor determină caracterul viitorului adult și șansele lui de reușită în viață. 

Was this article helpful?
YesNo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *