Top 10 cărți self-help de citit în 2022

Ghid pentru dezvoltare personală. Sfaturi, cursuri și cărți care te pot ajuta

Ceea ce mă impresionează cu adevărat este o carte care, după ce ai terminat-o de citit, te face să-ţi doreşti ca autorul ei să fi fost un minunat prieten de-al tău, pe care să-l fi putut suna oricând îţi doreai...spunea marele scriitor american J.D. Salinger, iar vorbele sale sunt mai actuale ca oricând.

Într-o lume care și-a rătăcit reperele și răscolește temerile, poți afla alinare și un izvor de înțelepciune în cărțile pe care le citești. Prin ele îți regăsești echilibrul și vezi lucrurile într-o perspectivă nouă, care te ajută să te redescoperi și să evoluezi.

Ce sunt cărțile de self-help

Psihologul și scriitorul francez Jacques Salome oferă una dintre cele mai frumoase definiții pentru cărți de self-help: ne invită să ne punem întrebări asupra felului nostru de a fi, ne îndrumă în alegerile pe care trebuie să le facem în viață, ne sunt alături în angajamentele pe care ni le luăm, rămânând în același timp fideli persoanei care suntem…

Într-adevăr, aceste cărți motivaționale te ajută să te regăsești, să vezi lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă și să ai mai multă încredere în tine. O formă de vindecare sufletească și mentală ce poartă numele de biblioterapie și se realizează prin cărți de psihologie și autocunoaștere. 

Categorii de cărți de self-help

Așa cum problemele tale sunt diverse, iar viața îți este un caleidoscop de planuri și întâmplări, și cărțile de self-help sunt de mai multe feluri, iar în continuare îți prezentăm principalele categorii: 

Cărți de parenting

Există doar două moșteniri de durată pe care sperăm să le oferim copiilor noștri:  rădăcinile și aripile – spunea Goethe. Pentru a realiza aceste scopuri nobile, sunt necesare cunoștințe de parenting.

Parentingul înseamnă o abordare asumată, informată și consecventă pentru creșterea și educarea copiilor, cu accent pe o relație sinceră între părinți și copii, care să susțină dezvoltarea fizică, intelectuală, emoțională și socială a celor mici și să-i îndrume spre maturitate.

Prin cărți de parenting și cărți de dezvoltare personală pentru copii, fiecare familie poate aborda problemele într-o manieră deschisă, care să permită interlocutorilor să-și exprime fără rezerve gândurile, nemulțumirile, temerile, speranțele. Se spune că cele mai bune cărți de parenting sunt cele pe care ți le ”citește” copilul tău, pentru că aceste lecturi te ajută să-i înțelegi transformările profunde prin care trece în fiecare etapă, de la frageda pruncie până la vârsta școlară, pubertate și rebela adolescență.

Cărți de dezvoltare personală

Cunoaște-te pe tine însuți este un îndemn mai actual decât oricând, pentru că în lumea contemporană ai la dispoziție cele mai sofisticate mijloace de comunicare, dar uiți cine ești cu adevărat, ce te reprezintă și încotro te îndrepți de-a lungul vieții.

Resursele de inteligență emoțională din cărți de dezvoltare personală sunt mijloacele prin care reușești să străbați drumul către sine, să-ți vezi onest calitățile și defectele, ca să devii cea mai bună versiune a ta.

Cărți de psihologie

Cele mai multe cărți self-help sunt fundamentate pe cărți de psihologie, care abordează problemele mentale și afective cu ajutorul științei sufletului și a comportamentului uman. 

Fie că ești în căutare de cărți de psihologie practică sau teoretică, vei găsi lecturi interesante, ce te vor ajuta să străbați labirintul minții și să-i înțelegi pe cei din jur, iar astfel să interacționezi mai bine cu ei.

Cărți despre carieră

Se vorbește tot mai mult despre echilibrul dintre viața personală și cea profesională, de aceea cele mai bune cărți despre carieră te vor ajuta să-ți găsești ritmul propriu și să îți stabilești prioritățile, atât în acțiunile de zi cu zi, cât și pentru obiectivele pe termen lung.

Vei schimba multe locuri de muncă de-a lungul vieții, poate chiar vei face modificări majore de profesie, așa că îți trebuie realism și asumare când vine vorba despre gestionarea pe termen lung a carierei.

Cărți despre familie și cuplu

Pentru armonia vieții de acasă este nevoie de un efort comun, iar prin cărți despre viața în doi poți să înveți acest lucru alături de partenerul sau partenera ta, fie că sunt cărți de dragoste, cărți de educație sexuală, cărți despre viața sexuală sau cărți de psihologie sexuală.

Vei înțelege problemele de cuplu și cum să comunici în familie despre dificultățile în plan sentimental, emoțional și sexual. De-a lungul timpului apar multe întrebări, situații neprevăzute, greutăți, trădări și regăsiri, de aceea este foarte important modul prin care vei reuși să le rezolvi, alături de cei dragi.

Top 10 cele mai bune cărți de self-help

Cum să ai o viață mai bună de Dale Carnegie 

Fă rai din ce ai sau Fericirea depinde de ceea ce gândești – așa s-ar putea rezuma acest bestseller semnat Dale Carnegie. Ca să înveți cum să asculți atent și să comunici eficient, această carte îți oferă sfaturi, exemple și metode prin care să devii un interlocutor empatic, sincer și implicat.

Cheia succesului. Gândirea pozitivă de Napoleon Hill, W. Clement Stone

Citește această carte self-help care te ajută să ai o atitudine mentală pozitivă, prin parcurgerea pașilor către sănătate, bogăție și succes.

Vei reuși să gândești pozitiv printr-o abordare onestă și echilibrată, conștiință constructivă, filosofie de viață comprehensivă și prin abilitatea de a alege acțiunile corecte și de-a le duce cu bine până la capăt.

Tată bogat, Tată sărac. Educația financiară în familie de Robert T. Kiyosaki

Una dintre cele mai cunoscute cărți self-help, acest volum îți schimbă perspectiva și îți arată cum să nu mai lucrezi pentru bani, în schimb să pui banii să lucreze pentru tine.

Mai mult decât un ghid de educație financiară, bestseller-ul lui Kiyosaki îți arată cum cum să-ți înveți copiii să aibă o abordare corectă a relației cu banii și să afle valorile importante în viață.

Parentaj sensibil și inteligent de Daniel J. Siegel

Grija și dragostea pentru copii sunt cele mai puternice sentimente pe care le ai, de aceea te simți debusolat atunci când nu știi cum să comunici cu cele mai importante ființe din viața ta.

Acest bestseller reprezintă un ghid de orientare în viața de părinte care te ajută să-i înțelegi pe cei mici și să te bucuri alături de ei de vârsta de aur a copilăriei.

Cele cinci limbaje ale iubirii de Gary Chapman

Cum să-i arăți partenerului că ești implicat trup și suflet în relație: iată un lucru greu de realizat, pe care cartea lui Gary Chapman te ajută să-l faci mai accesibil.

Sunt multe cărți de dezvoltare personală pentru femei și pentru bărbați care subliniază diferențele de limbaje în comunicarea afectivă. În acest volum vei afla detalii despre cele cinci limbaje de iubire identificate de autor: cuvintele de încurajare, timpul petrecut alături de cel drag, cadourile, serviciile şi contactul fizic. 

Inteligența emoțională de Daniel Goleman

O carte faimoasă, care este la fel de apreciată ca la prima ediție, pentru că îți arată cum să-ți descoperi inteligența emoțională și să înțelegi mai bine sentimentele proprii și mai ales pe ale celorlalți. 

Sentimentele au gânduri – așa s-ar putea rezuma mesajul cărții, iar lectura ei te va convinge că prin conștientizare de sine, autodisciplină şi empatie vei evolua ca ființă socială, îți vei controla emoțiile și vei comunica mai bine cu oamenii din jur.

 Primește iubirea pe care o dorești de Harville Hendrix

Acest ghid pentru cupluri este una dintre cărțile self-help despre care poți spune că este couple-help, pentru că abordează reconcilierea vieții erotice cu viața de familie, într-o manieră realistă.  

Lectura acestui volum te ajută să regăsești echilibrul sexual și emoțional în vâltoarea cotidiană, unde grijile, rutina, problemele financiare, confortul domestic alungă dragostea, pasiunea și dorința, care stau la baza vieții de cuplu.

Un pământ nou de Eckhart Tolle

Acest bestseller continuă ideile din Puterea prezentului și arată cum conștiința umană poate înflori prin diminuarea egoului, către descoperirea fericirii personale.

Ca să reușești, trebuie să proiectezi imaginea optimă asupra realităţii din spatele gândirii, să te eliberezi de spaime, ca să poți cunoaște experiența iluminării, prin obiectivare.

 Stabilirea priorităților de Stephen Covey

O carte self-help care subliniază un mare adevăr: diferența dintre succes și eșec ține de atitudine, de capacitatea ta de a realiza un management eficient al timpului și resurselor proprii.

Astfel capeți control asupra propriei existențe, depășești blocajele și îți potențezi abilitățile, pentru a obține ceea ce îți dorești în plan personal și profesional. 

Îndrăznește să conduci de Brené Brown

O carte de dezvoltare personală trebuie să-ți ofere repere solide, iar acest volum reușește chiar mai mult, distruge mitul conform căruia vulnerabilitatea, rușinea și empatia reprezintă niște slăbiciuni.

Brené Brown relevă faptul că recunoașterea punctelor slabe, a temerilor și vulnerabilităților reprezintă adevăratul curaj, acela de a te prezenta în fața celorlalți așa cum ești, printr-o asumare matură și completă a sinelui.

De ce este important să citești cărți de self-help

Lectura unor cărți self-help reprezintă un mijloc de cunoaștere și autocunoaștere,  este necesară pentru că îți oferă răspunsuri la întrebările importante pe care le ai despre propria persoană, despre cei din jur, despre viață în general.

Deși ai la dispoziție multe surse de informare, lectura unei cărți îți oferă acel răgaz pe care nu-l găsești la o căutare pe Google sau la ascultarea unui podcast. Îți dă voie să fii tu cu tine, într-un spațiu profund personal, departe de lumea dezlănțuită, cu liniște în suflet, poate și un ceai cald alături, dar mai mult decât orice, îți dă timp de reflecție.

Citește cărți de self-help și vei reuși să vezi lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă, vei căpăta mai multă încredere în tine, vei învăța să-i percepi pe ceilalți cu mintea, dar mai ales cu sufletul.  

Was this article helpful?
YesNo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *