Cel mai bine vândut scriitor al tuturor timpurilor și regina romanelor polițiste, Agatha Christie, reintră anul acesta în forță în librăriile românești odată cu republicarea romanelor sale sub forma a trei serii: „Hercule Poirot”, „Miss Marple” și „Tommy si Tuppence”. Fanii detectivului belgian cu cap în formă de ou sau ai aparent fragilei Miss Marple, au ocazia să-i reântâlnească în poveștile inedite care i-au adus autoarei faima mondială.
Printre acestea veți regăsi „Cei 4 mari”, roman pe care autoare l-a urât pur și simplu, scriindu-l pentru a ieși din impasul financiar în care intrase după despărțiera de primul sot, colonelul Archibald Christie. Cu toate acestea, autoarea a reușit să imagineze o poveste captivantă care îl aduce pe Poirot față în față cu un adversar redutabil, un cartel de răufăcători ce se dovedește mai periculos și mai viclen decât s-ar fi crezut.
De asemenea, vă veți întâlni cu primul caz al lui Miss Marple – „Crima la vicariat”, roman care scoate la iveală fața nevăzută a unui orășel liniștit de provincie, în care viața pare să se scurgă în cel mai monoton mod posibil. Dar știm că aparențele înșeală. Și cine ar putea să dovedească asta mai bine decât Miss Marple?
„Trenul din Paddington” introduce în scenă un alt personaj fragil, o bună prietenă a lui Miss Marple, care susține că a văzut o crima într-un tren aflat în mers, dar nimeni nu o crede. Nimeni în afară de Miss Marple, firește. O va impiedica sănătatea șubredă să cerceteze acest nou mister sau va găsi o soluție să fie omniprezentă, fără ca măcar să părăsească comoditatea locuinței prietenei sale?
„Asasinarea lui Roger Ackroyd” este unul dintre romanele în care îți este imposibil să ghicești asasinul. Chiar și atunci când Hercule îl demască, tot nu poți să crezi că este adevărat. Sunt atâtea personaje care au motive mai mult sau mai puțin egoiste să-l asasineze pe Roger Ackroyd încât deznodământul te ia pe neașteptate. În plus, te obsedează permanent întrebarea „cine a mutat fotoliul?”
Din seria „Hercule Poirot” au mai apărut: Ceasurile, După înmormântare, Întâlnire cu moartea, Răul sub soare
Din seria „Miss Marple” au mai aparut: Oglinda spartă, La hotelul Bertram, Un buzunar plin de secară