Cele mai bune cărți de dezvoltare personală scrise de autori români

carti_dezvoltare_personala

Conceptul de dezvoltare personală nu mai este demult un simplu moft, cei care sunt preocupați de evoluția lor continuă fiind conștienți de importanța unei astfel de călătorii către sine. Un astfel de parcurs personal te ajută să te cunoști mai bine și chiar să depășești mai ușor anumite situații cu care te confrunți.

Alături de un trainer sau un curs, cărțile potrivite îți vor fi cel mai bun prieten în această călătorie de descoperire de sine. 

Din rândurile de mai jos vei afla care sunt o parte din cele mai bune cărți de dezvoltare personală scrise de autori români. Iată câteva recomandări în acest sens, dintre volumele apărute recent.

1. Terapie 1 la1 cu sinele tău, Raluca Anton

Dr. Raluca Anton este un binecunoscut psiholog și autor român, cu o bogată activitate și în zona de media și de popularizare, prin intermediul unor cursuri ample pe care le susține, a domeniului oarecum abstract al psihologiei. Volumul Terapie 1 la1 cu sinele tău este de fapt o carte-călăuză, o călătorie pe înțelesul tuturor către propria ființă și care oferă răspunsuri la întrebări dintre cele mai frecvente în privința alegerilor pe care le facem sau a motivațiilor din spatele anumitor acțiuni.

Răspunsurile pe care le primim prin intermediul acestei cărți de dezvoltare personală sunt menite nu doar să ne facă să ne înțelegem mai bine propriile resorturi, ci sunt însoțite și de exerciții practice, cu tehnici provenite din practica profesională îndelungată a tinerei autoare.

2. Stăpânul minții, Marius Mihai Lungu

Autorul Marius Mihai Lungu ne propune în această carte, Stăpânul minții, o călătorie prin lumea fascinantă a minții umane, care în concepția sa este de fapt o simplă unealtă, care de multe ori ne permite să fim conduși de ea. Mai exact, ne dictează felul în care ne simțim, ne spune ce ne place și ce nu, în loc să fie acel instrument pe care să îl folosim pentru a descoperi cine suntem cu adevărat, înăuntrul ființei noastre. 

Descoperă prin intermediul acestui volum cum lucrează mintea umană și cum o poți utiliza în folosul ei, fără a te lăsa dominat de ea.

3. De la durere la vindecare, Ana Maria Ducuța

O adevărată călătorie spre sine și calea spre dezvoltarea personală completă este cea care trece și prin etape de durere, pentru a putea ajunge apoi la înțelegere și ulterior la vindecare. 

Autoarea Ana Maria Ducuța ne propune în volumul De la durere la vindecare o călătorie intensă către creșterea de sine, prin care vom putea înțelege că durerea este de fapt doar o bornă necesară pentru eliberare, dar și cel mai puternic declanșator, totodată, al puterii noastre interioare. Dincolo de barierele minții sau de neputințe sufletești, trebuie să te lași ghidat de o astfel de experiență transformatoare, și anume să treci prin durere, pentru a ajunge acolo unde îți dorești. 

4. Cartea sufletului, Ana Maria Ducuța

Același autor român de mai sus, Ana Maria Ducuța, ne propune prin Cartea sufletului un cumul de gânduri și stări care pot să consolideze drumul cunoașterii de sine, al dezvoltării și devenirii personale și a ceea ce suntem cu adevărat. Pe lângă mintea cea rațională, sufletul nostru este cel care ne cere să îl acceptăm ca parte determinantă a vieții noastre. 

O viață echilibrată și autentică este cea în care sufletul este în perfectă armonie cu o minte limpede și clară. Împreună, ele trebuie să se susțină cu adevărat, pentru a da sens existenței noastre. 

5. Dieta minții, Adina Moldoveanu

Din aceeași serie a cărților de dezvoltare personală scrise de autori români îți propunem și volumul Dieta minții, scris de Adina Moldoveanu. Autorul este terapeut și consilier, dar și trainer și speaker motivational cu o vastă experiență în domeniul dezvoltării personale și al cultivării valorilor spirituale. 

În concepția autoarei, fiecare dintre noi putem avea o discuție cu propriul Maestru Interior, pentru a putea răspunde unor întrebări existențiale, dar și cotidiene, legate de frustrări sau neîmpliniri. Într-o manieră practică și accesibilă, răspunsurile pot fi sumarizate sub forma conceptului Mind’s Diet, care vine să împărtășească cititorului rețeta unui succes de lungă durată, prin relevarea unor tehnici adaptate din cărțile sfinte și în urma multor ani de interacțiune cu persoane din diferite domenii. Ediția Mind’s Diet publicată pentru prima oară în Statele Unite ale Americii a fost bestseller pe Amazon, autoarea fiind dealtfel și invitată la cunoscute emisiuni TV.

  • Ediție Bonus: Calendarul fericirii

Ca ediție bonus la lista de cărți și lecturi pe tema dezvoltării personale, îți propunem 365 de gânduri și idei pentru o viață mai bună, sumarizate sub forma unui calendar practic și ușor de folosit. 

Calendarul fericirii de Ion-Ovidiu Pânișoară este plin de sfaturi abile, pentru fiecare zi din an, care te vor ajuta să privești viața cu seninătate și să te destinzi cât mai mult. Autorul este profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, cu peste 25 de cărți publicate, pe lângă numeroase studii și cercetări, iar prin intermediul unui cadou de acest fel dorește să ne aducă aminte de faptul că fiecare zi este specială și merită tratată ca atare. Calendarul conține imagini și diferite grafice care te pot ajuta să-ți evaluezi emoțiile puternice resimțite în cursul unei săptămâni, pentru a-ți putea conștientiza trăirile și a clarifica ce poți schimba în așa fel încât să te simți mai împlinit.

Învață să te bucuri, să trăiești și să fii mai prezent în viața ta prin intermediul cărților de dezvoltare potrivite pentru tine! Aceasta este calea cea mai sigură spre împlinire personală, dar și cel mai bun mod de a savura fiecare zi a vieții!

Was this article helpful?
YesNo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *