Cele mai drăguțe rechizite școlare pentru fete și băieți

rechizite

Atunci când vine vorba despre rechizitele școlare pentru cei mici, acestea trebuie să fie atât practice și ergonomice, cât și foarte simpatice, pentru a le spori interesul pentru materiile pe care aceștia le deprind. Penarul, cariocile, accesoriile pentru scris sau ghiozdanele pentru școală sunt necesare pentru activitățile de zi cu zi ale copiilor, și de aceea este important ca astfel de articole să poată fi folosite cu ușurință, iar cei mici să aibă acces în orice moment la tot ce au nevoie. 

În ghidul de mai jos îți prezentăm câteva dintre cele mai drăguțe rechizite școlare pentru fete și băieți, din care să alegi modelele perfecte pentru începutul de an școlar.

1. Ghiozdan de școală pentru fete sau băieți

Un ghiozdan mare și încăpător se află oricând pe lista de priorități atunci când vine vorba despre alegerea celor mai practice accesorii școlare pentru băieți sau fete. Din varietatea de modele existente pe piață, este important ca atunci când cauți cel mai bun ghiozdan pentru copilul tău să optezi pentru unul comod, ușor de folosit și în același timp extrem de ergonomic. 

Un rucsac pentru școală trebuie să fie suficient de mare pentru a acomoda toate obiectele de care un copil are nevoie, dar și să susțină corect coloana atunci când este purtat zi de zi. Varianta de mai jos, cu imprimeuri vesele și sugestive ce fac trimitere la începuturile toamnei, este potrivită atât pentru fete cât și pentru băieți, având spatele încăpător, compartimentare interioară mare și buzunare laterale generoase. 

Ghiozdan școală Lamonza Savana

2. Rucsac practic cu troler 

Dacă cel mic preferă una dintre variantele de ghiozdane de școală ce pot fi transportate cu ușurință mai ales în mijloacele de transport în comun, optează pentru un model ce poate fi purtat atât sub forma unui troler, cât și ca rucsac de spate, potrivit pentru fete sau băieți. 

Varianta de mai jos este echipată cu un buzunar pe partea dorsală, pentru a masca bretele atunci când rucsacul este folosit ca troler, și are posibilitatea de a sta în poziție dreaptă, fixă, la nevoie. Un mâner comod, telescopic în partea superioară poate fi ajustat pentru orice înălțime, iar bretelele ajustabile sunt căptușite cu burete, pentru a spori confortul copilului.

Ghiozdan cu troler Lamonza Devon

3. Penare triplu echipate

Copilul tău este pregătit pentru o experiență deosebită la școală? Fii alături de el cu cele mai drăguțe accesorii și articole școlare, care să facă din timpul petrecut aici unul cât mai plăcut.

Printre accesoriile școlare de nelipsit se numără și penarele mari și încăpătoare, utilate cu tot ce au nevoie cei mici. O astfel de variantă te va scuti de alergătura prin magazinele de papetărie, deoarece conține toate produsele necesare într-un singur loc. Pentru fete, îți propunem un model simpatic, cu toate instrumentele de scris ordonate în interior, și cu compartimente care se închid cu fermoar.

Dimensiuni 205 x 7 x 125 cmGreutate 480 gInchidere Fermoar cu cheite metalice in forma de sagetuteMaterial poliester cu efect special de glitterProdus original 100Importator Jad FlamandePenarul triplu echipat Gorjuss Up and Away are trei compartimente care se inchid cu fermoar iar in interior sunt ordonate instrumentele de scris necesare oricarui scolarPrimul compartiment

Gorjuss penar triplu echipat Up and Away

4. Penar echipat și compartimentat

Un alt model de penar școlar complet echipat, recomandat pentru clasele 0-5, cuprinde atât creioane, cât și  pixuri cu mine de culori diferite, radieră, ascuțitoare sau instrumente de geometrie precum riglă, echer și raportor, fiecare dintre acestea având locul bine desemnat într-unul dintre compartimente. Celelalte două compartimente conțin o mulțime de creioane și carioci colorate, toate ținute în siguranță de elastice individuale. 

Fă-i plăcerea micuței tale de a avea mereu la îndemână toate accesoriile necesare la școală, ambalate atât de vesel și elegant! În acest fel, va avea acces facil la tot ce are nevoie, și mai mult, se va obișnui de timpuriu cu ordinea între lucrurile sale!

Gorjuss penar triplu echipat 

5. Instrumente de scris practice

Printre rechizitele școlare importante se numără accesoriile pentru scriere. Instrumentele de scris trebuie să fie de cea mai bună calitate, pentru a-i facilita această operațiune și a face din caligrafie o activitate cât mai plăcută. 

Pentru copiii din clasele primare contează mult aspectul acestora, sau felul în care pot fi ținute în mână. Pentru clase mai mari, de gimnaziu, poți alege pentru copilul tău rollere gel cu rescriere, care sunt utilate cu rezerve practice. Datorită formulei lor speciale de cerneală, textul scris poate fi șters cu ușurință în orice moment, la nevoie! 

6. Rechizite și accesorii pentru desen și pictură

Pentru ciclul gimnazial, fetele și băieții au nevoie ca rechizite școlare și de o trusă completă de geometrie, care să cuprindă riglă, echer și un raportor. Pe lângă astfel de instrumente, celor din clasele primare le sunt necesare articole pentru desen și pictură sau alte activități creative. Aici poți avea în vedere atât un bloc mare de desenat, cât și acuarele, pensule, vopsea de diferite tipuri, recipient pentru apă etc.

Îți recomandăm un set complet pentru schițe și desen de la Derwent Academy, ideal pentru a inspira și dezvolta abilitățile artistice în devenire ale copilului tău! Acesta include, pe lângă creioane de colorat și acuarele, și o foaie de proiect cu sfaturi utile, numai bune de pus în practică imediat!

Set complet pentru schițe și desen de la Derwent Academy

7. Seturi de acuarele 

Dacă micuțul tău este pasionat de pictură, îi poți pune la dispoziție acuarele de înaltă calitate, din pigmenți bogați, ce pot fi folosite pentru o varietate diversă de tehnici. Cu ele pot fi create numeroase efecte, astfel de culori fiind o introducere perfectă în lumea desenului pentru copilul tău!

Acuarele Derwent Academy

8. Articole de papetărie

Tot între rechizitele școlare de nelipsit, indiferent dacă este vorba de preșcolari ori școlari din clasele primare sau gimnaziale se numără și articolele de papetărie. Varietatea de culori și de modele este atât de diversă, încât tot ce ai de făcut este să ții cont de cerințele fiecărei materii în parte, dar și de preferințele de imprimeuri grafice ale caietelor pe care le achiziționezi pentru copilul tău!

Noi îți propunem o variantă de caiet de matematică sau dictando cu aspect vintage, perfect de asortat cu modelele de ghiozdane de mai sus! 

Caiet A5 Miquelrius Vintage Lily

9. Seturi complete cu rechizite

Printre alte articole și seturi școlare se numără și cele special create pentru a completa rechizitele necesare pe parcursul unui an. Din colecția Gorjuss poți opta pentru o variantă ce conține creion, ascuțitoare, riglă, radieră, foarfecă și un carnețel practic pentru notițe, sau pentru cea cu pix, radier, creion mecanic și riglă. 

Oricare dintre aceste seturi include minimul necesar care ar trebui să se regăsească în geanta sau ghiozdanul unui elev sau adolescent, iar micuțul sau micuța ta se va îndrăgosti pe loc de aceste tonuri vii și pastelate!

Set școlar The Duet

Asigură-te că alegi întotdeauna rechizite și accesorii de cea mai bună calitate, iar astfel copilul tău va aprecia fiecare dintre activitățile școlare la care participă, învățarea fiind din acest motiv o adevărată satisfacție!

Was this article helpful?
YesNo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *