Ecranizări ale unor romane celebre. Pe marele ecran în 2018 și 2019

Suntem la jumătatea anului și filmele câștigătoare la Oscar, Globul de Aur sau Cannes sunt deja o amintire frumoasă cu care ne-am delectat în zilele lungi și friguroase de iarnă. Este un moment bun să aflăm ce alte filme au mai fost lansate în primăvară, dar și ce ne mai pregătește industria cinematografică americană pentru acestă toamnă, dar și pentru 2019. Și pentru că nouă ne plac cărțile la fel de mult ca filmele, vă propunem 3 cărti care sunt pe lista de ecranizare de la Hollywood și pe care le găsiți deja sau vor fi în cinematografe din aceasta toamnă.

Să înceapă jocul / Ready Player One
Steven Spielberg semnează regia „Ready Player One”, un film bazat pe romanul cult al lui Ernest Cline, un adevărat fenomen al ultimilor ani. Premiera în România a avut loc pe data de 30 martie bucurându-se de aprecierea publicului iubitor de aventuri SF.

În 2045, omenirea se află în haos și la un pas de colaps. Însă lumea și-a găsit refugiul în OASIS, un univers online bazat pe realitate virtuală creat de genialul, dar excentricul James Halliday (Mark Rylance). După moartea sa, Halliday lasă prin testament întreaga lui avere primei persoane, oricare ar fi aceasta, care va găsi „Oul de Paște” ascuns undeva în OASIS. De aici, o competiție acerbă pornește în toată lumea.
Cei care au văzut filmul, dar vor să citească și cartea, o pot procura de pe site-ul nostru.

Bel Canto
Aflat în faza de post producție, filmul este o ecranizare a romanului lui Ann Patchett, Belcanto, apărut în colecția Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction.
Planificat a se lansa în acest an, Bel Canto aduce în prim-plan povestea lui Roxane Coss, interpretată de Julianne Moore, luată ostatică în timpului unui recital susținut în reședintă vicepreședintelui unui stat sud-american. O poveste alertă, negocieri interminabile și teroriști gata de orice. În timp ce tratativele se prelungesc nedefinit, viața în microcosmosul clădirii ocupate își regăsește echilibrul și liniștea, iar fiecare personaj din cele două tabere își descoperă, în aceste condiții-limită, semenii și adevăratul eu.
În rolurile principale, alături de Julianne Moore îi veți descoperi pe Christopher Lambert și Ken Watanabe.

Unde ai dispărut, Bernadette? / Where’d You Go, Bernadette
Bazată pe romanul cu același nume, apărut în această primăvară la editura Litera, “Unde ai dispărut, Bernadette?” este povestea unei mame extenuate de viață care dispare într-o zi fără nici o explicație. Bree, fiica ei de numai 15 ani, începe o căutare frenetică a acesteia, căutare care îi dezvăluie trecutul secret pe care Bernadette l-a ascuns timp de zeci de ani…
Cu Cate Blanchett în rolul mamei misterioase și Richard Linklater în spatele baghetei magice de regizor, același care a regizat și Before Midnight și Boyhood, filmul va fi lansat anul viitor și este așteptat cu nerăbdare de fanii celor doi.
Ca așteptarea să nu mai pară așa de lungă, vă invităm să citiți cartea!

The first man – viata lui Neil Armstrong
Deși cartea nu este disponibilă încă în limba română, nu putem să nu menționăm filmul.
Avându-l pe Ryan Gosling în rolul lui Neil Armstrong, filmul The First Man este, probabil, unul dintre cele mai așteptate filme ale anului viitor. Așa cum vă așteptați deja, filmul spune povestea vieții astronautului Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună (20 iulie 1969).
Alături de Ryan, o vom vedea pe Claire Fox, în rolul soției astronautului, dar și pe Ciarán Hinds și Kyle Chandler.
Regia filmului este semnată Damien Chazelle, cel care, în 2017, caștiga premiul Oscar pentru cel mai bun regizor cu filmul La La Land.

Was this article helpful?
YesNo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *