Spre Betleem, agale
de Joan Didion
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.
„Scriitorii trădează întotdeauna pe cineva.” – Joan Didion
Deși primul volum de nonficțiune publicat de Joan Didion, Spre Betleem, agale este alcătuit din eseuri și reportaje care au devenit în scurt timp repere stilistice în proza americană a secolului XX. După cum s-a spus, Joan Didion privește lumea contemporană cu detașare rece, de parcă ar fi un observator de pe altă planetă, ochiul ei surprinzând însă detalii și implicații ale evenimentelor care le scapă în general „analiștilor“ de meserie. De la o crimă pasională în peisajul sublunar californian și până la San Franciscoul hippy al anilor 1960, mintea lui Joan Didion procesează mai curând fluxul subteran al istoriei contemporane, redându-l apoi prin filtrul personalității ei care-și pune amprenta asupra universului contemplat. Împreună cu volumul The White Album, Spre Betleem, agale poate fi considerat o lecție despre eleganța gândirii, stil și luciditate.
„Didion a fost martora elocventă a celor mai insolubile și încăpățânate adevăruri ale vremurilor noastre.“ – Joyce Carol Oates
„Ne înfățișează actori și milionari, soții blestemate și consumatori naivi de acid, ideologi de stânga și snobi din aristocrația hawaiiană într-un fel care nu-i face să pară malefici ori fascinanți, ci plini de viață, imperfecți și adesea frumoși.“ - The New York Times Book Review
„Gramatica este un pian la care cânt după ureche.“ - Joan Didion
„O stranietate a operei lui Joan Didion este aceea că cele mai ironice afirmații ale sale sunt citite acum ca fiind sincere, iar provocările ei cele mai sincere sunt privite cu precauție.“ - Zadie Smith
Joan Didion (1934–2021) este autoarea a cinci romane şi a paisprezece cărți de nonficțiune, printre care South and West şi Where I Was From. Volumul ce reuneşte toate operele sale de nonficțiune, We Tell Ourselves Stories in Order to Live, a fost publicat de Everyman’s Library în 2006. În colecția Anansi. Ego au mai apărut volumele Anul gândirii magice (recompensat cu National Book Award for Nonfiction), Nopți albastre și Uite cum stă treaba.
Data aparitie | 2024 |
Editie | Editia I |
ISBN | 978-606-40-2421-3 |
Loc aparitie | Bucuresti |
Numar de pagini | 272 |
Tip coperta | Necartonat |
Autor | Joan Didion |
Numar pagini | 272 |
Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.