Top 10 cele mai bine vândute cărți în rețeaua CLB în anul 2022

Consecință a agitației și presiunii ultimilor ani sau pur și simplu întâmplare, din punct de vedere al lecturii, anul trecut a stat sub semnul introspecției. Top 10 cele mai bine vândute cărți în rețeau de librării CLB în anul 2022, arată o schimbare importantă în preferințele cititorilor față de anii anteriori. Cele mai căutate titluri arată o preocuparea tot mai mare a cititorilor pentru o mai bună gestionare a stresului, descoperirii secretelor unui creier sănătos și a unei vieți echilibrate, precum și împăcării cu propriul sine.

Iată care au fost cele mai vândute cărti anul trecut.

1. Când corpul spune nu

Apărută la Editura Curtea Veche în anul 2021, cartea Cand corpul spune nu a medicului canadian de origine maghiară, Gabor Mate, este o pledoarie pentru conștientizarea stresului și înțelegerea consecințelor ignorării lui asupra minții și corpului. Deși nu este un subiect nou, cartea s-a bucurat de un imens succes nu doar la noi, ci în multe alte țări, pentru modul în care autorul reușește să coreleze poveștile pacienților săi cu cele mai recente studii clinice ale impactului stresului de zi cu zi asupra organismului uman. Cand corpul spune nu, nu este doar o carte despre stres, ci despre modul în care stresul ignorat are consecințe grave și asupra sănătății fizice, nu doar psihice. Iată o carte pe care ar trebui să o citim toți, indiferent de afinitățile în materie de lectură ale fiecăruia dintre noi!

2. Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor

Cine nu își dorește o minte sănătoasă și o viață echilibrată? Cum reușim însă să le obținem este o întrebare la care își propune să ofere răspuns cartea Sanatate creierului pe intelesul tuturor semnată de renumitul neurochirurg, profesor și academician dr. Alexandru Vlad Ciurea.Cartea este scrisă într-un limbaj accesibil tuturor și este un adevarat ghid de recomandări și explicații despre influențele externe și interne asupra sănătății creierului.

3. Împăcarea cu tine însuți

O carte care te invită să te descoperi oglindindu-te în celălalt, să-ți găsești propriile răspunsuri în cuvintele a doi Părinți care îți vorbesc cu inima deschisă despre drumul lor spre împăcare și o viață trăită cu sens. În ultimii ani au apărut din ce în ce mai multe cărți semnate de preoți, Părinți, care ne învață importanța răbdării, a iertării, a iubirii de sine și iubirii aproapelui, toate pentru obținerea liniștii interioare și fericirii de zi cu zi.

4. Violeta

Violeta, o nouă carte semnată de apreciata autoare de origine chiliana, Isabel Allende, a cucerit  publicul din România. Scrisă în stilul inconfundabil a lui Allende, Violeta este o poveste despre schimbare, progres și supraviețuire care traverseaza două secole și două pandemii. Daca iubiți cărțile lui Isabel Allende și nu ați citit încă Violeta, nu ezitați să o adăugați pe “to read list”.

5. Inocenții

Deși au trecut 7 ani de la lansarea pe piață, Inocentii lui Ioana Pârvulescu rămâne o constantă în topul celor mai citite cărți cu autor român. Autoarea descrie cartea ca pe un ”roman despre cum se poate înota în timp și în timpuri fără să te îneci”, roman care trebuie citit fără grija vârstei proprii. Așadar, să fie vorba despre inocența vârstei sau despre vârsta inocenței?

6. Singur

Romanul Singur publicat de Tatiana Niculescu la Editura Humanitas este o reconstituire a scurtei dar    intensei vieți a romancierului și dramaturgului român Mihail Sebastian. Romanul împletește cu măiestrie contextul istoric și intelectual al vremii cu scrierile gazetărești, cu lecturile, romanele, piesele de teatru și Jurnalul lui, într-un portret mai actual ca oricând pentru Europa zilelor noastre.

7. Paradisuri pierdute

Nu știm de ce dar, Paradisuri pierdute, primul volum din seria Străbătând secolele, cea mai nouă operă semnata Eric-Emmanuel Schmitt, ne-a dus cu gândul la Un veac de singuratate, capodopera lui Gabriel Garcia Marquez. Paradisuri pierdute se arată a fi o poveste de dragoste nemuritoare, care sfidează timpul, și totodată o amplă și amețitoare panoramă a istoriei umanității.

8. Cartea familiei

Cartea familiei, sau îndreptar spiritual pentru soți și îndrăgostiți, cartea Părintelui Vasile Ioana ne ajută să învățăm această lecție dificilă a iubirii și a jerfei. Asemenea unui duhovnic înțelept care ne cunoaște slăbiciunile și trudește să ne cultive virtuțile, acest volum privește până în profunzimea ființei noastre, vede toate slăbiciunile, viciile și obiceiurile care îi îndepărtează de noi pe cei pe care îi iubim și ne arată calea spre vindecarea sufletului.

9. Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)

Noi suntem romani este o nouă carte din categoria “de-a râsu’-plânsu’” semnată de Radu Paraschivescu. Tragicomedia naţională e surprinsă aici în câteva zeci de texte din care scot capul tovarăşi de drum mai vechi sau mai noi: excepţionalismul, reflexul de obedienţă, ciubucul, discursul urii, bunul-plac şi prostul-gust. De citit şi de căzut pe gânduri!

10. Din cer au căzut trei mere

Din cer au cazut trei mere, romanul distins cu Premiul Iasnaia Poliana 2016, dezvăluie o lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.

Dacă 2022 a fost un an în care ne-am întors spre noi înșine, ne-am preocupat mai mult de sănătatea psihică și fizică, ne-am deschis mai mult către dragoste și inocență, oare ce ne rezervă anul acesta?

Was this article helpful?
YesNo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *