Ce rechizite sunt necesare pentru clasa a V-a? Ghid cu sfaturi și produse recomandate

Rechizite pentru clasa a V-a

Trecerea din ciclul primar de învățământ în ciclul gimnazial vine cu numeroase provocări pentru elevi, dar și pentru părinții care se trezesc, de multe ori, în fața unor schimbări importante. Dispare învățătorul și apar profesorii, fiecare cu pretențiile și stilul său de predare, orele de studiu se înmulțesc, materia devine mai complexă, iar în unele cazuri se modifică inclusiv programul de școală: copilul nu va mai învăța dimineața, ci după-amiaza.

Pentru ca acest prag să fie trecut cât mai ușor, contează foarte mult organizarea, astfel încât la începerea noului an școlar elevul să aibă deja lista completă cu rechizitele necesare și să se poată concentra pe adaptarea la noile condiții de studiu.

Îți prezentăm în acest articol câteva sfaturi de care să ții cont, dar și produsele recomandate la trecerea în clasa a V-a.

Sfaturi pentru alegerea rechizitelor pentru clasa a V-a

Cumpără din timp 

Nu lăsa niciodată pe ultima sută de metri cumpărăturile pentru școală! Vara este cel mai bun moment pentru a pune pe listă toate produsele de care elevul va avea nevoie în noul an școlar. În plus, librăriile și magazinele lansează în această perioadă promoții avantajoase, cu reduceri mari la toate rechizitele școlare care nu trebuie să lipsească din biroului copilului.

Dacă după începerea noului an școlar vor fi necesare și alte rechizite sau unele colegeri ori manuale auxiliare, ele pot fi cumpărate ulterior, dar este important ca la început elevul să aibă suficiente caiete și tot ce este recomandat pentru primele săptămâni.

Alege rechizite de calitate

Chiar dacă produsele de calitate costă ceva mai mult, îți recomandăm să nu faci rabat atunci când vine vorba despre rechizite. Poate fi foarte frustrant pentru un elev să i se strice penarul sau ghiozdanul după doar câteva zile, sau să i se rupă penița de la stilou ori creionul în timpul orei. 

Din fericire, rechizitele de calitate nu costă o avere, deci îți poți organiza bugetul în așa fel încât să-i oferi copilului produse bune și rezistente pe care le va putea folosi mult timp.

Lista cu rechizite pentru clasa 5

Ghiozdan

Cel mai costisitor, dar și cel mai important produs pe care va trebuie să-l cumperi pentru elevul care trece în clasa a V-a este ghiozdanul. Acesta trebuie să fie mai mare și mai încăpător decât cel folosit în primii ani de școală. În magazine, vei găsi o gamă foarte variată de modele și culori, simple sau cu personaje din desene animate sau din filme, deci vei putea alege în funcție de preferințele copilului. Cumpără un produs potrivit cu vârsta și înălțimea lui, astfel încât să fie cât mai confortabil și ușor de purtat. Nu neglija, însă nici alte criterii pentru alegerea celui mai bun ghiozdan.

Penar

Penarul pe care îl va folosi elevul este un alt accesoriu esențial pentru că trebuie să reziste cât mai mult chiar dacă este închis și deschis de multe ori pe zi. Penarele sunt disponibile în multe forme, dimensiuni și modele, de la unele micuțe, care conțin doar câteva creioane, la penare încăpătoare, dotate cu tot ce este necesar la școală. 

Poți cumpăra un penar simplu, iar atunci va trebui să achiziționezi separat creioane, carioci, radiere, ascuțitoare și stilouri, sau poți alege unul care vine gata echipat pentru utilizare. Un penar cu mai multe compartimente care conține deja toate accesoriile de care va avea nevoie este cea mai bună alegere dacă te grăbești sau nu vrei să pierzi timpul căutând fiecare produs în parte.

Caiete

Dacă poți scăpa de grija cumpărării creioanelor, cariocilor, stilourilor și radierelor alegând un penar gata echipat, pentru caiete va trebui să ai lista în față ca să nu omiți ceva important. În clasa a V-a, elevul va avea nevoie de următoarele caiete:

  • A4 dictando;  
  • A4 matematică; 
  • A4 velin;
  • caiet de biologie;
  • caiet de muzică;
  • caiet de geografie;

Ideal ar fi să cumperi de la bun început cel puțin 3-4 caiete de matematică și dictando, pentru că vor fi folosite mai des, numărul de ore din programă fiind mai mare. Pentru celelalte, este suficient să cumperi o singură bucată. Nu uita să adaugi pe listă coperți de protecție pentru fiecare caiet și pentru manuale, dar și etichetele pe care va fi scris numele elevului.

Accesorii pentru desen și pictură

Nu în ultimul rând, copilul va avea nevoie de mai multe accesorii și produse pentru desen cu ajutorul cărora își va putea demonstra talentul artistic. Și în acest caz, îți recomandăm să cumperi produse de calitate: hârtie rezistentă și acuarele care nu se usucă în tub. Iată o scurtă listă cu necesarul pentru școală:

  • bloc de desen;
  • creioane colorate;
  • carioci;
  • paletă pentru pictură;
  • pensule de diferite marimi;
  • acuarele, guașe, tempera;
Was this article helpful?
YesNo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *