Definiția pentru cea mai bună carte din lume este, firește, una subiectivă. Faptul că suntem diferiți ne face să avem și afinități literare diferite – și este perfect în regulă să fie așa. Cu toate acestea, dacă verificăm cele mai prestigioase topuri din întreaga lume, descoperim că unele titluri se regăsesc pe mai multe liste. Printre ele se află și numeroase cărți care au trecut cu brio proba timpului (să ne gândim că unele dintre acestea au fost publicate acum muuulte secole!) și care continuă să fie cumpărate și citite, cu același interes, și în zilele noastre. Acestea au reușit să rămână actuale, chiar dacă acțiunea lor se desfășoară, de pildă, în secolul al XIX-lea sau chiar mai devreme.
Inspirat din astfel de topuri apărute în publicațiile cu prestigiu din străinătate, dar și din țara noastră, articolul de astăzi cuprinde 7 dintre cele mai îndrăgite cărți din toate timpurile, pe care merită să le adaugi și tu în wishlist-ul tău. Pentru că ținem cont de multitudinea preferințelor din rândul cititorilor cu acte în regulă, am încercat să includem recomandări cât mai diverse. Pentru început, îți dăm doar câteva indicii: printre recomandările din rândurile următoare vei regăsi două titluri din literatura rusă, un roman distopic, precum și titlul unei cărți care a fost scrise în urmă cu mai bine de cinci secole!
Acestea fiind scrise, sperăm că ți-am stârnit curiozitatea și te invităm să descoperi 7 dintre cele mai valoroase cărți din lume.
1984, de George Orwell
Multe dintre conceptele pe care George Orwell le-a adus în atenția cititorilor, odată cu publicarea romanului distopic O mie nouă sute optzeci și patru, în anul 1949, continuă să fie folosite și în zilele noastre. Spre exemplu, conceptul de crimă-gândit (în varianta originală, thoughtcrime), în continuare actual, își are originea în cartea lui Orwell, făcând referire, după cum spune însuși numele, la interdicția individului de a gândi pe cont propriu. În caz contrar, riscă să fie pedepsit de Poliția Gândirii, autoritate responsabilă cu menținerea ordinii în societate și, ceea ce este într-adevăr grav, cu torturarea celor care îndrăznesc să aibă propriul sistem de gândire, diferit de cel impus de ideologia Fratelui cel Mare (Big Brother).
Într-o societate bazată pe un regim totalitar, în care războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere, Winston Smith, personajul principal al cărții, îndrăznește să încalce regulile generale, iar atitudinea lui, așa cum era de așteptat, nu este lipsită de consecințe.
Un veac de singuratate, de Gabriel García Márquez
Această capodoperă, Un veac de singurătate i-a adus lui Gabriel Garcia Marquez premiul Nobel în 1982 şi l-a propulsat pe orbita celebrităţii internaţionale. Opera este în opinia unanimă a criticii – după Don Quijote de la Mancha, (nemuritoarea creaţie a lui Cervantes ), cel mai frumos roman de expresie spaniolă din toate timpurile, aşa cum mărturiseşte şi Pablo Neruda care îl numeşte „Don Quijote al timpului nostru”.
Acțiunea cărții se desfăşoară într-un sat columbian fictiv, Macondo şi urmăreşte destinul familiei Buendía, ai cărei membrii sunt primii locatari ai satului (patriarhul José Arcadio Buendía și soția acestuia Ursula, făcand parte din grup). Pare un subiect frumos şi uşor de urmărit, dar nu este o carte uşor de citit, are o acțiune ciclică, în care realul se combină cu fantasticul. Tocmai din acest motiv, este un roman fascinant, care te pune pe gânduri fiind scris înt-un stil captivant, tulburător şi plin de culoare.
Idiotul, de F. M. Dostoievski
Atunci când vorbim despre scriitorii ruși ale căror opere au o valoare incontestabilă pe plan internațional, nu putem să nu facem referire și la F. M. Dostoievski, autor ce a trăit în secolul al XIX-lea, cunoscut pentru romane precum Crimă și pedeapsă, Frații Karamazov și, bineînțeles, pentru capodopera despre care vom povesti, în continuare, pe scurt: Idiotul.
Romanul spune povestea prințului Lev Nikolaevici Mîşkin care, după ce se întoarce în Sankt Petersburg de la un sanatoriu din Elveția, este luat în derâdere de înalta clasă a societății, din cauza naivității și a stângăciilor sale. În ciuda reacțiilor și a cuvintelor aspre ale celor din jur, Mîşkin continuă să creadă în bunătatea ființei umane.
Dacă te fascinează, în general, să urmărești profilul psihologic al personajelor, atunci cu siguranță că ai un motiv în plus de a include Idiotul pe lista de cărți pe care merită să le citești măcar o dată în viață.
Lolita, de Vladimir Nabokov
Subiectul cărții, pasiunea unui bărbat matur pentru o adolescentă de doar doisprezece ani, a stârnit multe controverse la data apariției sale, în anul 1955. Însuși autorul a recunoscut, la aproape zece ani de la publicarea cărții, că procesul scrierii Lolitei a fost, chiar și pentru el, o adevărată provocare.
Dincolo de subiectul care, fără doar și poate, poate stârni discuții în contradictoriu și în zilele noastre, Lolita rămâne una dintre acele cărți pe care merită să le citești datorită stilului unic de a scrie al lui Vladimir Nabokov, precum și datorită felului în care acesta reușește să contureze, cu măiestrie, portretul psihologic al unui personaj celebru în literatură, Humbert Humbert, surprins în ipostaza manipulatorului.
Bătrânul și marea, de Ernest Hemingway
Bătrânul și marea este cartea care i-a adus Premiul Nobel pentru Literatură, în 1954, lui Ernest Hemingway. Aceasta se bucură de aprecieri, în rândul cititorilor, și în secolul XXI, atât datorită stilului contemporan, simplu, dar plin de înțelesuri ascunse, al scriitorului american, cât și datorită temei abordate: voința de care ființa umană poate da dovadă, în cele mai dificile momente, pentru a-și împlini propriul vis.
Astfel, Bătrânul și marea nu doar că îți va oferi o lectură savuroasă, plină de imagini pe care le vei păstra pentru mult timp în minte și în suflet, ci îți va și reaminti una dintre cele mai importante lecții: omul poate fi distrus, dar niciodată învins.
Mândrie și prejudecată, de Jane Austen
Din rândul cărților care au reușit să treacă proba timpului cu brio face parte și romanul scriitoarei britanice Jane Austen, Mândrie și prejudecată. Deși au trecut mai bine de două sute de ani de la data publicării sale, acesta se află în topul celor mai bine vândute cărți din toate timpurile. Ba mai mult decât atât, succesul de care s-a bucurat Mândrie și prejudecată a depășit granițele literaturii, romanul fiind ecranizat, pentru prima dată, în 1940, în regia lui Robert Z. Leonard. Îți recomanăm să vizionezi și filmul – asta, firește, după ce vei citi cartea! 🙂
Elizabeth Bennet, personajul feminin principal al romanului lui Jane Austen, este o fire atipică și surprinzătoare, care trăiește într-o societate unde femeile sunt nevoite să se căsătorească mai degrabă din rațiuni financiare. Cu toate acestea, ea îndrăznește să fie curajoasă, să răspundă politicos și totuși sarcastic în anumite împrejurăr și, mai mult decât atât, să fie independentă – calități care o transformă în una dintre cele mai îndrăgite eroine, mai ales de către publicul feminin, din toate timpurile.
…Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee
Tradusă în peste patruzeci de limbi, vândută în mai bine de 30 de milioane de exemplare în întreaga lume și câștigătoare a Premiului Pulitzer, cartea scrisă de Harper Lee, Să ucizi o pasăre cântătoare, tratează o temă dureroasă, cu implicații psihologice pe termen lung: rasismul și, implicit, prejudecățile pe care le aduce cu sine acesta.
Scout Finch, naratoarea, trăiește într-un oraș din Alabama, alături de fratele ei, Jem, și de tatăl lor, Atticus Finch, rămas văduv și apreciat în comunitate pentru calmitate și pentru comportamentul exemplar. Una dintre trăsăturile morale remarcabile ale tatălui constă în credința potrivit căreia oamenii sunt capabili atât de lucruri bune, cât și de lucruri rele, iar binele trebuie admirat și respectat, iar răul – iertat. De altfel, aceasta este principala idee legată de morală pe care își dorește să le-o transmită și copiilor săi, care, la rândul lor, nu sunt feriți de discriminare în unele situații.
În final, îți reamintim că vei găsi toate aceste cărți în librăria online CLB. În plus, te informăm că, în cazul unor titluri, variantele prezentate în acest articol nu sunt singurele ediții disponibile. Prin urmare, dacă îți dorești un anumit titlu într-o altă ediție, îl poți căuta pe site-ul nostru – sunt șanse să îl găsești.