Sa stagnezi sau sa evoluezi

Fiecare spirit are drumul lui care îl poartă către soare. Pe acest drum merg bărbatul, femeia şi copilul. Tatăl, fiind spiritul, alege drumul. Dacă drumul meu este luminos, asta i se datorează tatălui meu. Dacă drumul este întunecat, tot tatălui meu i se datorează. Dar şi acest lucru constituie o lecţie de viaţă pe care eu însumi am dorit-o. Copilul vede bine umbrele lăsate de cei care merg înainte.
Cu cât soarele străluceşte mai tare, cu atât umbrele sunt mai intense. Umbra este negativitatea părinţilor. Copilul apare ca să iubească această negativitate, ca să devină înţelept. O poate face prin iertare. Prin iertare el poate să înceapă să-şi înţeleagă părinţii. Răul tatălui sau mamei se transformă în opusul său – binele, adică aceasta este lecţia de viaţă a copilului.
Umbrele dispar şi cei doi – femeia şi bărbatul – încep să meargă unul lângă altul pe calea vieţii. Este mai sigur şi mai uşor să meargă astfel. Între ei poate să vină şi copilul şi să-i ia de mână ca să meargă mai departe, până când el va creşte şi drumul va fi prea îngust pentru toţi trei. Atunci el o va lua înainte, lăsându-şi părinţii în urmă. Următoarea generaţie trebuie întotdeauna să o ia înainte. În această situaţie fiecare spirit este însetat să-şi înveţe lecţiile de viaţă. Acest lucru ar fi fost posibil dacă omul ar fi învăţat să gândească corect. Astfel copilul îşi sintetizează din părinţi propriul său eu.
Acest trio merge pe cărarea vieţii. Fiecare dintre ei este un întreg independent care ar trebui să-şi asigure el însuşi libertatea. Dar, de obicei, ei nu fac acest lucru ci, dimpotrivă, se încurcă unul pe celălalt.
Omul nu ştie să fie liber, el nici măcar nu ştie ce înseamnă libertatea. Libertatea fizică nu conferă libertate sufletului, iar robia fizică nu limitează libertatea sufletului.
În mod simbolic, corpul ar fi putut să ocolească stavilele, atât pe cele din partea dreaptă (ţinându-se de tată), cât şi pe cele din stânga (ţinându-se de mamă), şi chiar pe dedesubt, săpând un tunel, sau pe sus – dacă ar fi ştiut.
Cel care merge pe dedesubt se înjoseşte şi n-are decât să-şi ierte această autoînjosire şi atunci va fi posibil să-şi ierte părinţii că l-au înjosit.
Cel care ocoleşte stavilele, făcând un ocol mare, acela va fi nevoit să aleagă în viaţă căi necinstite şi să recurgă la înşelătorie. Un astfel de om trebuie ca, în numele propriei bunăstări, să-şi întoarcă faţa de la situaţia nedorită, pe care ar fi vrut foarte mult s-o evite, întrucât copilul nu îi poate învăţa pe părinţi. Deşi, acest lucru ar fi normal, să te înveţe cel care este mai înţelept, chiar dacă este ultimul – copilul. Acela care nu este de-a dreptul receptiv la învăţăturile date de copil va fi silit să înveţe prin boli.