Tasmania
de Paolo Giordano
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.
Prix André Malraux 2023
Tasmania este un roman despre viitor. Viitorul de care ne temem și pe care ni-l dorim, pe care nu-l vom avea, pe care îl putem schimba sau pe care-l construim. Teama și surpriza de a pierde controlul sunt sentimente ale timpului nostru, iar vocea caldă a lui Paolo Giordano știe să le descrie. Pentru că fiecare își caută propria Tasmanie: un loc unde, pur și simplu, e posibil să fii salvat. Protagonistul acestui roman este un tânăr atent și plin de viață, care a crezut că știința îi va oferi toate răspunsurile, dar care se trezește pus în fața unui zid de întrebări insondabile. Preluând ștafeta de la marii scriitori ai secolului XX italian, Paolo Giordano străbate cele mai interesante teritorii ale romanului european din acești ani, pentru a ajunge într-un loc al său, unde poate analiza în voie criza care constituie miezul acestei cărți – atât a unui cuplu, cât și a planetei noastre.
„Tasmania este o carte frumoasă și importantă, poate romanul definitiv despre ceea ce ni se întâmplă și nu ne putem explica.“ Corriere de lla Sera
„Tasmania vorbește despre noi, despre crizele noastre care se împletesc cu cea mai devastatoare dintre ele, dezastrul climatic, în timp ce nimănui dintre cei care pot schimba ceva nu pare să-i pese cu adevărat. Ce bine e când putem citi un roman cufundat în timpul său: prezent, trecut și poate chiar viitor.“ Vanity Fair
„Tasmania este o carte feroce și în același timp emoționantă. Cartea unui scriitor matur, care poartă urmele a ceea ce i s-a întâmplat și ni se întâmplă în egală măsură. Trupul său devine un seismograf care înregistrează toate semnele catastrofelor prin care trece: pandemia, criza climatică, seceta și, în general, criza prezenței noastre pe planetă.“ La Stampa
„Tasmania nu e doar un roman în sensul clasic, pentru că este prea modern. Giordano folosește romanul, adică ceea ce a învățat din ideea de roman, ca pe o cheie de acces, dar Tasmania este o carte care cuprinde în sine și alte forme: jurnalismul, reportajul, eseul, autoficțiunea, reflecția asupra unei epoci.“ Il Foglio
Paolo Giordano (n. 1982) a absolvit Facultatea de Fizică la Universitatea din Torino și din 2010 este doctor în fizica particulelor elementare. Giordano s-a impus ca unul dintre cele mai importante nume din literatura italiană actuală cu romanul Singurătatea numerelor prime (2008), ce a fost distins cu numeroase premii, printre care Premio Strega și Premio Campiello pentru debut, și a apărut în traducere în peste 40 de ţări. Ulterior, Giordano a mai publicat trei romane: Corpul uman (2012), Il nero e l’argento (2014) și Devorarea cerului (2018). În 2020 a publicat eseul În vremea contaminării, în care reflectează pe marginea pandemiei de Covid-19. Tasmania este primul său roman publicat în colecția Anansi. Contemporan.
Data aparitie | 2024 |
Editie | Editia I |
ISBN | 978-606-40-2299-8 |
Loc aparitie | Bucuresti |
Numar de pagini | 304 |
Tip coperta | Necartonat |
Autor | Paolo Giordano |
Numar pagini | 304 |
Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.