Tara bunicii. Mit si realitate

La ce ne gândim când vorbim despre bunici: la o bunicuță cu obrajii roșii ca mărul care  tricotează în balansoarul ei sau la lupul înspăimântător din  Scufița Roșie?  Bazându-se pe cei treizeci și cinci  de ani  de experiență clinică, autoarea ne conduce  într-o călătorie prin Țara  bunicii, un ținut plin de mituri, unde stereotipurile se ciocnesc de  realitate, invitându-ne să ne gândim la ce înseamnă să fii bunică și cum a evoluat acest rol. Prin explorarea legăturii dintre personalitate, cultură și istoria familiei prezentate în  studiile de caz, avem acces la semnificațiile, motivele și posibilitățile din spatele miturilor și realităților trăite de femeile din întreaga lume.

JUDITH  EDWARDS este  psihoterapeut pentru copii  și adolescenți și supervizor și a predat diverse cursuri la Clinica  Tavistock, unde a lucrat din  anii  1980.  Fost  editor al Journal of Child Psychotherapy, a publicat numeroase articole și cărți.

Ce înseamnă bunică „suficient de bună“ în  lumea reală? Poate că fiicele  și fiii adulți produc nepoții pentru a le oferi  părinților lor plăcerea pe care ei înșiși poate nu reușesc să le-o  ofere într-un mod constant. Așteptările parentale nerealiste pot  provoca regret, dar poate exista încântare în a le oferi  bunicilor aceste ființe umane nou-formate. Poate că  și  bunicii simt ușurare pentru că reușesc să ofere  nepoților dragostea necondiționată pe care  e posibil să nu fi reușit s-o ofere copiilor lor. Pare că toată lumea câștigă, nu? - Judith Edwards
  
Legătura cu bunicii poate fi satisfăcătoare pentru ambele generații. De obicei, bunicii nu sunt atât de prinși în rutinele de zi cu zi și au mai  mult timp să asculte, să observe și să se ocupe de lucruri mărunte  decât părinții  ocupați. Bunicii pot  reflecta și transmite nepoților cunoștințe culturale, precum și tradiții familiale și comunitare.- Judith Edwards