Soarele negru

Un cuplu cum nu se poate mai improbabil care se întâlnește în Bucureștiul anilor ’70, un psihiatru malefic, racolat de KGB, aflat în căutarea automatonului uman și care sfârșește în pădurile nebuniei, un nazist gay, membru al Societății Thule, care vânează artefacte magice cu valoare neprețuită pentru ritualurile oculte menite să aducă pe lume cel de-al Treilea Reich, o stranie croitoreasă a Casei de Modă Diana, căzută pradă demonilor, o mamă creștin-ortodoxă pasionată de artele marțiale, un scriitor german melancolic pe nume Max Sebald, străzile înguste și pietruite din Norwich, Sulina anilor ’90, socialiști camerunezi, un Păpușar rus care colecționează trofee de care se îndrăgostește, un roman neterminat ce iradiază viețile celor care-l citesc: toate acestea se împletesc în biografia multigenerațională a unui personaj pasionat de criminali în serie și de reconstruirea imaginară a vieții tatălui dispărut. 

Soarele negru este un roman picaresc al cărui protagonist e chiar literatura, sinuoasă și ramificată ca brațele unui fluviu ce se despart în deltă.  

„Încăperile, căptușite de turnurile din cărți și reviste sau ziare, erau străbătute de cărări labirintice. Nu exista nicio sursă de lumină naturală și inițial polițiștii nu au găsit nici întrerupătoarele, așa că primele scene video, de câteva minute, sunt filmate la lumina lanternei. Unul dintre polițiști povestea că ceea ce l-a izbit a fost mirosul, însă nu de cadavru, îl cunoștea prea bine, era polițist cu vechime, ci unul de chimicale și mucegai, totul acoperit de cel al hârtiei umede. Apoi, după un colț, o canapea micuță și acolo, în tăcere și întuneric, trei păpuși mari, cât niște oameni mai mici, pitici sau copii, adolescenți. Erau trei păpuși fată, rujate, cu obrazul pergamentos vopsit cu alb, cu gene lungi și baticuri înflorate pe cap. Purtau rochii cu voal și, straniu, picioarele le aveau învelite în ciorapi groși de lână și lungi până peste genunchi. Au găsit 26 de fete mumificate, deghizate în păpuși, în mirese, în prințese, cu vârste cuprinse între trei și douăzeci și nouă de ani.” Bogdan-Alexandru Stănescu

Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) este doctor în literatură, prozator, poet, eseist, traducător și editor. În prezent este director editorial al imprintului Anansi. World Fiction, din cadrul Grupului Editorial Trei. În 2010, a publicat împreună cu Vasile Ernu cartea Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul. Au urmat volumul de eseuri Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis, romanul Copilăria lui Kaspar Hauser; în 2019 a publicat romanul biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută; în 2021, volumul de poeme Adorabilii etrusci, iar în 2022, romanul Abraxas. A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Sue Prideaux, Edward Hirsch, Daniel Mendelsohn, Paul Auster, Philip Roth, Louise Glück, Hannah Arendt, C.G. Jung, Anne Carson și Kaveh Akbar. 

La Editura Trei a mai apărut, în 2023, volumul de eseuri Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte (scris împreună cu Vasile Ernu).