Siddhartha

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 1946.

Profesiune de credinta individualista, respingere a fiecarei doctrine, blamare a lumii guvernate de bani si de putere, elogiu al vietii contemplative si al peisajului unei Indii recreate cu maiestrie, Siddhartha este, in esenta, un roman initiatic, devenit, de-a lungul timpului, text "sacru". Calatoria spre Soare-Rasare - o poveste despre redescoperirea naturii umane si refacerea drumului spiritual dupa efectele devastatoare ale celor doua razboaie mondiale, traite de autor.

Traducere din limba germana de George Gutu, Adriana Rotaru.


Fragment din cartea "Siddhartha. Calatoria spre Soare-Rasare" de Hermann Hesse:

"In drumul sau, Siddhartha invata multe lucruri noi la fiecare pas, caci lumea se schimbase si inima ii era fermecata. Privea cum soarele rasare deasupra muntilor impaduriti si apune deasupra indepartatului tarm strajuit de palmieri. Noaptea privea stelele in randuiala lor de pe cer si secera lunii care plutea ca o luntre pe o apa albastra. Privea copacii, stelele, animalele, norii, curcubeiele, stancile, ierburile, florile, raurile si fluviile, sclipirea boabelor de roua pe tufele somnoroase, indepartatii munti inalti, albastri si palizi; pasarile si albinele cantau; vantul se zbenguia argintiu prin lanurile de orez. Toate acestea, cu miile si miile, de toate culorile, existasera dintotdeauna, soarele si luna stralucisera dintotdeauna, fluviile vuisera si albinele zumzaisera dintotdeauna, dar pentru Siddhartha toate acestea nu fusesera mai inainte decat un val trecator si inselator dinaintea ochilor sai, privit cu neincredere si sortit sa fie patruns cu gandul si nimicit pentru faptul ca el nu era esenta, aceasta neexistand decat dincolo de lumea vizibila. Acum insa, ochiul sau descatusat poposise dincoace, aici, privea si incepea sa cunoasca tot ceea ce putea fi vazut, isi cauta un loc de popas in sanul acestei lumi, nu mai cauta esenta, nu mai tindea sa atinga taramul celalalt. Lumea era frumoasa daca o priveai asa, fara sa cauti nimic, asa, simplu, asa, copilareste. Luna si stelele erau o frumusete, o frumusete erau raul si malul, padurea si stanca, capra si carabusul auriu, floarea si fluturele. Frumos si placut mai era sa mergi astfel prin lume, atat de copilareste, atat de treaz, receptiv la tot ceea ce era aproape de tine, fara urma de indoiala. Altfel iti ardea soarele in crestetul capului, altfel te racoreai la umbra padurii, alt gust aveau bostanul si banana. Scurte mai erau zilele, scurte mai erau noptile, orele treceau iute ca niste panze pe mare, sub ele se afla o corabie incarcata de comori, incarcata, cu bucurii. Siddhartha zari o ceata de maimute catarandu-se prin arcada de coroane a padurii, sus, printre ramuri, si auzi o melodie de dor, salbatica. Siddhartha vazu cum un berbec fugarea o oaie si cum se impreuna cu ea. Intr-un lac napadit de stuf zari o stiuca, vanand manata de foamea ce o cuprindea spre seara, in timp ce pestisorii tasneau din apa, fugind in carduri din fata ei, falfaind si sclipind, iar din vartejurile de apa vijelioase pe care le provoca nestavilitul vanator se raspandea un iz patrunzator de putere si pasiune.
Toate acestea fusesera dintotdeauna, dar el nu le vazuse, el parca fusese absent. Acum le vedea pe toate si simtea ca le apartine. Prin ochiul sau se strecurau lumina si umbra, in inima sa patrundeau stelele si luna."