Pandemia albastra
de Nicolae Croitoru
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.
Parafrazând celebrul vers arghezian, am putea spune că noua carte a lui Nicolae Croitoru reprezintă o treaptă în drumul său literar. Cea de a șasea. Dar așa cum și-a obișnuit cititorul, fiecare treaptă urcată nu înseamnă o cifră pe răbojul unei performanțe cantitative. Dimpotrivă, încă de la primul său volum de versuri (apărut la Editura Niculescu în anul 2016 cu titlul “Tu ești, Doamne, Om ca mine“ – toate volumele semnate de Nicolae Croitoru au fost tipărite sub egida aceleiași edituri), cei ce l-au citit, cei ce au însemnat pe hârtie impresiile lor de lectură au fost uimiți de noutatea pe care o aduceau paginile sale care nu urmau obedient pașii unui maestru, ci săpau adânc la temelia cuvântului pentru ca aceasta să exprime, de cele mai multe ori într-o formă inedită, clocotul unui suflet și al unei conștiințe. O luptă luată mereu de la capăt cu fiecare pagină ce se aduna fără grabă în volumele de versuri, de schițe și nuvele, de cugetări de o factură literară aparte și acum al unui roman alegoric.
Data aparitie | 2021 |
Editie | Editia I |
ISBN | 978-606-151-413-7 |
Numar de pagini | 466 |
Tip coperta | Cartonat |
Autor | Nicolae Croitoru |
Numar pagini | 466 |