Legenda luceafarului

« În descrierea unui voiaj în ţările române germanul K. povesteşte legenda Luceafărului. Aceasta e povestea. Iar înţelesul alegoric ce i l-am dat este că, dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte însă, pe pământ, nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc », scria Eminescu pe marginea manuscrisului uneia din multele variante ale poemului Luceafărul. Pe aceeaşi filă poetul îşi continua gândul, într-o formă mai succintă : « Mi s-a părut că soarta Luceafărului din poveste seamănă mult cu soarta geniului pe pământ şi i-am dat acest înţeles alegoric ».

Acest « german K. » era Richard Kunisch, autorul unei culegeri intitulată Bukarest und Stambul. Skizzen ans Ungarn, Rumänien und der Türkei (Bucureşti şi Stambul. Schiţe din Ungaria, România şi Turcia), apărută în 1861 şi reeditată în 1868 şi 1869.

Lui Eminescu care, în toamna anului 1872, venise la Berlin cu scopul de a-şi continua studiile universitare, nu putea să-i scape acest titlu de carte. Astfel, cele două basme româneşti culese de Kunisch (Das Mädchen im golden Garten şi Die Jungfrau ohne Körper) vor intra imediat în laboratorul de creaţie al poetului, din care vor ieşi minunatele basme versificate: Fata-n grădina de aur şi Miron şi frumoasa fără corp. Dacă Miron şi frumoasa fără corp a rămas la stadiul de basm, Fata-n grădina de aur va cunoaşte o îndelungată şi migăloasă şlefuire, care se va sfârşi odată cu publicarea în Almanahul Societăţii Academice Social-Literare « România Jună » a poemei Luceafărul.

Societatea studenţilor români din capitala Imperiului Habsburgic, Viena, din care făcuse parte la timpul său şi Eminescu, izbutise, după mai mulţi ani de strădanii, să scoată de sub tipar, în aprilie 1883, Almanahul « României June ». În paginile acestei publicaţii tinerii redactori îşi propuneau : « … să întrunească în fiecare an pe cei mai de frunte reprezentanţi ai literaturii române ; astfel din an în an, lămureau editorii, se va putea şi în acest mod observa mişcarea noastră literară, ceea-ce încă este o condiţie pentru progres. În Almanahul prezent, precizau ei, multe pietricele preţioase din mozaicul literaturii române lipsesc ». Exprimându-şi regretul că cele 208 de pagini ale Almanahului nu au reuşit să cuprindă mai multe scrieri de valoare, autorii prefeţei nici nu bănuiau că Eminescu avea să dăruiască posterităţii nu doar o « pietricică preţioasă » oarecare, ci un diamant strălucitor — genialul poem Luceafărul.

Prezenta ediţie omagială întruneşte basmul lui Kunisch, Fata din grădina de aur, în traducerea lui D. Caracostea, basmul versificat Fata-n grădina de aur şi poemul Luceafărul.

Am păstrat ortografia şi punctuaţia ediţiilor din care au fost reproduse textele.

Horia ZAVA