Geopolitica schimbarilor climatice

Deunazi, secretarul general al ONU afirma ca potrivit tendintelor actuale Pamantul goneste catre punctul fara intoarcere al cresterii temperaturii globale cu 3°C fata de perioadele preindustriale (Dickie, 2023). Concluzia sa era aceea ca decalajul emisiilor de dioxid de carbon (CO2) fata de ambitiile asumate seamana cu un canion, iar nivelul incalzirii globale este mai ridicat decat cel estimat. Acest lucru inseamna ca daca tarile nu isi intensifica actiunile climatice si vointa (geo)politica azi, maine va fi prea tarziu. Refugiatii climatici vor deveni realitate curenta. Stiri precum cea care anunta ca Australia va oferi azil gradual celor 11.000 de tuvalezi, ca urmare a cresterii nivelului oceanului planetar (Dellerba, 2023), nu vor mai constitui o surpriza. Societatile fragile precum Tuvalu si Bangladesh sunt si vor continua sa fie supuse unor suferinte incalculabile, in mare parte ca o consecinta a modificarilor de climat. Anul 2023 a dovedit cu prisosinta ca valurile de canicula vor deveni mai frecvente si mai lungi ca durata. In lipsa unor angajamente ferme, lipsite de interese geopolitice, restul lumii nu poate oferi mai mult decat niste solutii de alinare a suferintelor indurate de populatiile fragile. Sau, cum plastic se exprima un reputat cercetator al climei, „daca vi se pare ca situatia este grava acum, amintiti‑va ca ceea ce vedem nu este decat prima salva” (Cleetus si Dahl, 2021). 
De doi ani sunt trase incontinuu salve in Ucraina, dar acestea nu servesc cauzei reducerii emisiilor de CO2, cum nu o fac nici cele lansate de gruparea terorista Hamas asupra Israelului, si invers. Referitor la invazia rusa a Ucrainei, o cercetare recenta arata ca emisiile din primul an de razboi sunt echivalente cu cele inregistrate de Belgia (De Klerk et al., 2022). Daca preocuparile privind clima nu s‑ar fi situat in coada prioritatilor nationale rusesti, cel mai probabil Rusia n‑ar fi invadat militar tara vecina. Chiar si pentru Japonia clima pica pe pozitia a treia in randul prioritatilor, in timp ce pentru China aceasta ocupa ridicola pozitie cu numarul 15. In mod pragmatic, clima este o prioritate asumata national numai pentru Suedia (Arima, 2022).
Aspectele enuntate anterior, carora li se adauga altele pe care le descoperiti in paginile cartii, sunt dovada incontestabila a necesitatii acestui demers academic ce coreleaza masurile si rezultatele luptei impotriva incalzirii globale cu jocurile geopolitice. Este limpede oricui are minime cunostinte in domeniu ca lupta cu schimbarile climatice este stringenta si implica un puternic caracter geopolitic. Aceasta lupta trebuie purtata pe mai multe fronturi geografice. Si trebuie sa recunoastem, asa cum intarea Al Gore (1995), la nivel local este mai usor de organizat (vezi Suedia), intrucat efectele directe asupra sanatatii oamenilor pot fi vazute pe viu, in valurile de smog si tusea cetatenilor afectati. La nivel regional, controlul emisiilor poluante, continua acelasi autor, sunt ingreunate de faptul ca persoanele afectate sunt altele decat cele responsabile, poluarea fiind purtata de masele de aer din statele emitente catre cele in directia carora se indreapta. Perceptia privind responsabilitatea se pierde, cum se pierde si urma poluarii disipate in atmosfera altor state.  In fine, ultimul si cel mai important front, cel global, intampina dificultati majore si, chiar daca batalia a inceput, situatia nemaifiind atat de dramatica precum o prezenta Al Gore in 1983, este departe de ceea ce ar trebui sa fie. Tocmai de aceea, in centrul atentiei acestei carti se afla Acordul de la Paris, in speta, prima strategie pe termen lung de combatere a emisiilor de gaze cu efect de sera, prima politica internationala si, in acelasi timp, primul tratat obligatoriu semnat de tarile lumii. Acesta este primul exemplu care poate sa ne dovedeasca ca in sfarsit omenirea (statele) a inteles amenintarea si cauza pentru care merita sa lupte.
Evenimentele ce au impins statele spre depasirea divergentelor pe parcursul si in afara negocierilor climatice arata cumplita problematica a armonizarii intereselor nationale cu responsabilitatea globala solicitata de Acordul de la Paris, indiferent daca se are in vedere un simplu stat sau o mare putere. La nivel discursiv, toti conducatorii statelor au subliniat in capitala Frantei nevoia urgenta de limitare a incalzirii globale pana la sfarsitul secolului XXI. Dar, dincolo de declaratii, narative si evidentele interese geostrategice, importante sunt rezultatele implementarii acestui acord universal. 
Actiunile geopolitice indica unele nuantari structurale si functionale de care trebuie sa se tina cont in judecarea rezultatelor. Uniunea Europeana este mai avansata decat alte regiuni. Rusia pune in plan secund responsabilitatea climatica asumata international, sustinand narative menite a continua comertul cu hidrocarburi, in special cu gaze. Restrictionarea exportului pamanturilor rare, investitiile externe in exploatarea combustibililor fosili si dorinta de control a noilor institutii financiare indica o strategie individualista pentru China, centrata pe competitie geopolitica si prea putin pe cooperare climatica. Mai mult, controlul tehnologiilor legate de hidrogen definesc nu doar geopolitica energetica viitoare, ci si comertul, guvernanta si rutele de transport. Nu in ultimul rand, rivalitatea chino‑americana si dorinta Rusiei de a conta in structurile globale de putere au decalat momentul semnarii unui acord international privind clima, iar acum ii ingreuneaza implementarea (Abnett, Volcovici si Saba, 2023). 
Am prezentat acest ansamblu complex de factori, relatii, evenimente si fapte pentru a anticipa posibilele intrebari ce pot sa apara in mintea cititorilor, cum ar fi: care este importanta reala a geopoliticii in contextul schimbarilor climatice si decarbonizarii?, cat de importante au fost interesele nationale in elaborarea Acordului de la Paris?, cum actioneaza marile puteri in acest domeniu?, cum reconciliaza ele interesele geopolitice cu responsabilitatile climatice?, care sunt tintele stabilite si care rezultatele concrete ale actiunilor intreprinse? Exista, cu siguranta, si alte intrebari, si sper ca veti gasi raspunsuri in lecturarea acestei carti realizata gratie proiectului institutional "Implementarea Acordului de la Paris: analiza socio‑economica si geopolitica", desfasurat la Academia de Studii Economice din Bucuresti.
Strategia de lucru abordata a presupus un istoric al dezbaterilor si negocierilor privind schimbarile climatice, o sectiune consacrata descrierii Acordului de la Paris, o parte dedicata geopoliticii problematicilor climatice si decarbonizarii, si alte doua referitoare la consumul energetic si rezultatele acestui fapt. O constanta de care am tinut cont pe tot parcursul lucrului a fost aceea de a trata subiectele in relatie cu jocurile geopolitice ante si post Acord de la Paris. 
Dintr‑o perspectiva descriptiva, lucrarea se vrea o diagnoza a geopoliticii schimbarilor climatice si decarbonizarii. Aceasta are la baza doua obiective generale si mai multe obiective specifice. Primul obiectiv general a fost identificarea factorilor si evenimentelor cu impact asupra aparitiei si implementarii acordului, iar al doilea a vizat existenta strategiilor si tiparelor actorilor geopolitici pentru atingerea obiectivelor de neutralitate climatica. Astfel, pentru atingerea primului obiectiv general am urmarit identificarea momentului T0 al preocuparilor legate de protectia Terrei, expunerea diacronica a negocierilor si dezbaterilor legate de schimbarile climatice, identificarea evenimentelor si factorilor geopolitici cu impact asupra implementarii Acordului de la Paris si corelarea intereselor si obiectivelor geopolitice cu comportamentul de consum energetic.
Datele reiesite din atingerea primului set de obiective specifice au reprezentat acel context necesar descrierii dificultatilor care au stat la baza aparitiei acordului. De asemenea, acesta mi‑a relevat mai multe relatii internationale dificile, strategii, politici si masuri regionale de combatere a schimbarilor climatice, precum si influenta lor asupra rezultatelor scontate si noilor tehnologii cu potential de schimbare a comertului international, relatiilor energetice si geopolitice. Toate acestea au avut menirea de a arata adevarata dimensiune geopolitica a Acordului de la Paris si m‑au determinat sa folosesc drept "foaie de turnesol" in evidentierea rezultatelor: consumul energetic, sursele de energie primara si emisiile de CO2. 
Odata ajuns in acest punct, studiul abordeaza cel de‑al doilea obiectiv general cu ajutorul urmatoarelor obiective specifice: cercetarea consumului de energie primara la diferite scari analitice; documentarea ponderii combustibililor minerali fosili din totalul energiei primare; evidentierea emisiilor de CO2 in relatie cu consumul energetic; prelucrarea datelor despre consum si compararea lor temporala si regionala; discutarea critica a rezultatelor obtinute la diferite nivele geografice in relatie cu literatura consultata in primele capitole.
Pentru identificarea datelor necesare consumului energetic, emisiilor si punctarea rezultatelor obtinute, am parcurs urmatoarele etape metodologice: am identificat sursele de documentare si bazele de date statistice care ofera informatii despre consumul energetic si emisiile de CO2; am selectat valorile necesare pentru o perioada mai mare de timp (1965‑2022) cu scopul observarii dinamicilor si daca evenimentele geopolitice au avut efect asupra lor; am intocmit grafice in baza valorilor; am extras rezultatele principale si am evidentiat tiparele de consum; la final am discutat rezultatele in contextul geopoliticii ante si post Acord de la Paris.
Dupa asamblarea complicatului puzzle geopolitic al Acordului de la Paris se constata imposibilitatea combaterii concluziilor secretarului general al ONU cu care am inceput. Este suficient sa amintim cateva rezultate in acest sens. Razboaiele recente, ivite parca de niciunde, contribuie masiv la cresterea cantitatii de gaze cu efect de sera. China, dincolo de ambitiile propuse, cu cele 62 de procente energie din carbune va avea dificultati serioase in a‑si asigura securitatea energetica concomitent cu trecerea la energii regenerabile in lipsa unor actiuni geopolitice de tipul celor care au blocat exportul de pamanturi rare si metale critice. Chiar si Uniunea Europeana, regiunea considerata cea mai avansata in combaterea schimbarilor climatice si promovarea politicilor sustenabile, se afla departe de atingerea obiectivelor de decarbonizare. Daca UE are nevoie de sapte decenii pentru a atinge neutralitatea climatica asa cum arata datele folosite in aceasta lucrare, atunci situatia altor regiuni este si mai dificila...
Pe final propun a se retine urmatoarea concluzie‑avertisment a unuia dintre cei mai inversunati luptatori impotriva modificarilor climatice, Al Gore (1995: 71): „Din istoria schimbarilor de climat se stie ca acestea pot produce revolte politice si sociale, in special in societatile fragile, dens populate”. Si, ca sa ne dea si mai mult de gandit, acesta include in ecuatia schimbarilor climatice inevitabila variabila geopolitica prin urmatoarea intrebare: "Ce conflicte politice se vor produce?"