Frumusete in dar. Vindecarea sufletului (editia a II a)

Cartea aceasta, la fel ca prima - în anumite părți - este scrisă printr-o pătrundere în câmpuri, reală. Sunt mesaje primite în momente de pierdere de sine, care aveau forma unei transmisii, a unui transfer de înțelegere, sau a inspirației. Să le zic: MESAJE DIN INFINIT. Ele veneau de dincolo, cam la fel cum un poet scrie poezii. Nu am folosit mintea, nu le-am gândit, ci le-am scris cum au venit.
De multe ori aveam întrebări în minte și la ele curgeau răspunsuri de nicăieri sau, poate, din infinit. Orice întrebare îmi puneam, mi se răspundea. Dar nu știu cine este Mesagerul ceresc care m-a învățat toate aceste lucruri. Și pentru că vin de dincolo, ele au o mare încărcătură energetică. Nu am avut nicio clipă sentimentul că sunt ale mele pentru că mintea noastră rațională nu poate să conceapă așa ceva. De aceea se citesc cu atenție și mai încet, mai mult se studiază cu creionul în mână. Nu se citesc repede, ca o lucrare literară. De fapt, sunt Mesaje de Iubire din Infinit. De aceea este nevoie de pauze pentru meditație și reflecție. Iar atunci când nu vă mai puteți concentra, iarăși vă opriți ca să înțelegeți. Și mie mi se întâmpla uneori, când le citeam, să nu mai văd nimic în față și să intru într-o stare de reverie. Și uitam de mine. Nu știu cât stăteam în starea aceasta. Textul cărții are puterea ca, acolo unde sunt blocaje să le deschidă, luând și argumentând mereu inversul a ceea ce-și zice eul nostru. Pune Iubire acolo unde este ură, pune înțelegere și îngăduință acolo unde este neacceptare și rezistență. Și astfel te simți descătușat. Destramă egoul și desface legăturile cu lumea aceasta, eliberându-te. Și atunci se ridică din tine Iubirea și o bucurie trainică. De aceea simți că aceste afirmații sunt vindecătoare.

A-i da drumul vieții din mână, să fie cum vrea ea, este raiul. Starea de zero, de non inițiere a nimic, este sfântă. A nu ține cu nicio parte este eliberare de sine. Am înțeles așa: noi suntem creatori de concepte și punem etichete, apoi le luăm în serios, dar fără ele suntem chiar ființa sfântă, divină - nimicul fără margini peste marginile lumii. Dar ce este egoul? Este suma acestor condiționări. Este interesul personal pentru mai mult decât ne trebuie. Când renunțăm să ne mai gândim la trecut și la viitor, sau să mai conceptualizăm, ori să vrem un rezultat bun, sau când NU mai urmărim interesul nostru și nu ne mai trece nimic prin cap, noi cădem - de fapt - în fundal, unde suntem una cu totul. Atunci pornește grația divină. Dar cine suntem noi fără conceptele noastre? Când ești în ego, există înger și demon, dar când dăruiești puterea ta lui Dumnezeu, atunci dispare demonul, dispare egoul, acea parte care-i dă minții idei, revoluții și bătăi, ură și răzbunare și tot felul de răutăți, care nu este împăcat niciodată și nimic nu-i convine. E tot timpul neliniștit. Atunci când dai drumul lucrurilor să fie cum vor ele, dispare împărțirea în bine și rău, deci suferința. Ce simplu este.

Stai într-o stare de Acceptare totală, fără intervenție personală. Viața este non eu. Stai în pace și fii numai Iubire, ca adâncul mării. Doar privește. Tu ești Privitorul și, fiind privire, te unești cu El. E nevoie să înțelegem că exteriorul vine din noi și suntem responsabili pentru tot ce gândim, că ne vine înapoi amplificat prin ceilalți ceea ce suntem noi. Oamenii sunt doar oglinzi. E mare putere în această înțelegere. Când nu mai aruncăm vina pe ceilalți, începe vindecarea vieții noastre. Când oprim atacul nostru, se oprește și din afară. Când gândim numai frumos despre noi și ceilalți, numai iubire ne va veni din față. Viața ne atacă cu răutatea din noi. Dacă în noi este numai apreciere, considerație, înțelegere și mulțumire, din afară vine tot așa. Întotdeauna primim ceea ce suntem. Dacă noi ne schimbăm atitudinea față de ceilalți, atunci viața noastră se schimbă. Important este să înțelegem că nu exteriorul ne influențează ci că tot ce numim realitate vine din noi. Noi o creăm, prin gândurile noastre. Deci atenție ce gândești că vei crea realitate. Cum ești în adânc, așa va fi și lumea ta. Deci ceilalți nu sunt de vină niciodată pentru ceva ce vine din mine. Ei doar ne întorc amplificat ce suntem noi. Sunt oglinzi peste tot.

Nimeni, vreodată nu are dreptate când aruncă vina pe celălalt. Ceilalți nu sunt vinovați niciodată cu nimic. Ne întâlnim mereu cu gândurile noastre în față. Oprești armele, criticile din tine, și nu mai are cine să te atace. Oamenii ne atacă cu armele din noi. Dacă în noi este numai iubire, așa va veni și din față. Fericirea în viață este iubirea ta cu care iubești viața. Noi trăim întotdeauna ceea ce suntem. Dacă în noi este numai apreciere, recunoștință și mulțumire, atunci oamenii nu pot, practic nu pot decât să ne iubească. Ei ne iubesc, cu iubirea noastră pentru ei, și pentru tot ce există. Suntem condamnați la iubire, altfel vom suferi. Când suferi nu este adevărat ce îți spui. Când învinuiești nu e adevărat ce faci, pentru ca celălalt ești tu. Dacă toate vin din noi, cum să fie celălalt de vină vreodată cu ceva? Și de unde vin toate astea? Noi credem că suntem un eu, când de fapt suntem nimeni, adică TOTUL. Deci: Dacă în noi este numai apreciere, recunoștință și mulțumire, atunci oamenii nu pot, practic nu pot decât să ne iubească.

De fapt, noi suntem tot timpul în prezent. Dar trecutul influențează prezentul. Asta înseamnă că trecutul este prezentul și viitorul în același timp. Lucrurile pe care nu le-am rezolvat în trecut, acționează și dau formă prezentului și viitorului. Dacă rezolvi trecutul se rezolvă și ziua de azi, dar și viitorul. Și invers, dacă ștergi păcatele azi, se vor șterge in trecut și în viitor. Ne vedem pe noi acolo, cum suntem cu adevărat, în oglindă. Timpul este doar un concept. În realitate lucrurile doar sunt și atât. Ele nu au calități și etichete. Egoul nostru are preferințe, dar viața doar este. Plusul și minusul se compensează continuu. Ceea ce există peste tot este Iubirea, mereu aceeași, în spatele formei. Trebuie mai mult să renunți la viață decât să o cauți. Să te îndepărtezi de ea tot timpul, să nu o cauți și să nu fii atent la ea, nici dependent de ea, mai bine nu o lua în seamă. Detașarea este fericirea toată, când ești aici, dar nu mai ești al lumii. Detașarea este raiul pe pământ. Ea aduce Iubirea fără motiv. Sacrificiul de „eu” ne golește de egoism și trufie foarte eficient și ne dă sănătate și viitor. De asta să te ții. Dar și răul care ni se face ne ajută enorm – ne curăță sufletul. Când intrăm în conflict, am intrat în ego, adică în iad. Și intrăm în luptă când punem interesul nostru mai presus decât orice. Totul e bun cum este, dar trebuie să înțelegi asta. Să nu bagi grijile lumii în mintea ta.

Dumnezeu mereu este înaintea ta, dar nu știi că este El: e omul care te deranjează, de ce Îl respingi pe Domnul? Este zâmbetul nevinovat al unui copil, e privirea ta care cade pe roua dimineții, impresionată și uimită de atâta frumusețe, e răsăritul de un roșu coniac al soarelui, dimineața, este și durerea ta de dinți de ieri, este ploaia care te-a udat un pic în seara asta. De fapt, ești în palma Lui continuu. De ce nu știi asta?

Ca să vezi frumusețea peste tot, trebuie să nu mai vezi niciun rău în lume și niciun vinovat. Acesta este raiul. Răutatea lumii vine din noi. Dacă o oprești întâi în tine, ea se oprește și în afară și nimic neplăcut nu mai vine la tine, pentru că întotdeauna vine ceea ce ești tu în ascuns. Ne întâlnim mereu cu noi în fața noastră. Lasă-i pe oameni să-ți greșească și să-ți facă rău sau să te înjosească și nu te împotrivi la nimic. Ai nevoie de umilință ca de aer. Ei te ajută să te eliberezi de eu. Atunci dai drumul energiei blocată pe materie și te înalți. Nu lua în seamă nimic din lumea aceasta, nu o pune la inimă, și vei trăi. Când ceva neplăcut vine la tine, vine exact în momentul când ai nevoie să fii scăzut. Atunci ai mult egoism care îți face rău și durerea vine ca să te micșoreze și să te salveze de tine. Noi suntem cel mai mare pericol pentru noi. Nu te gândi la mai binele tău niciodată, pentru că tu ești sufletul tuturor. Trebuie să gândești numai în sensul interesului pentru toți, căci tu ești ei și atunci vei reuși în toate. Sacrifică interesul personal și plăcerile și vei primi Puterea Cerului de a împlini și vei reuși în toate. Și te vei simți întreg. Noi suferim pentru că nu trăim aici ca un Întreg. Este ca și când un organ al nostru ar vrea să trăiască pentru sine. Păi atunci nu am mai exista. Toate organele și celulele noastre se iubesc și cooperează, că sunt o singură ființă. Noi suntem o ființă comună, cum ar fi o caracatiță cu miliarde de brațe. Nu suntem separați. Când faci un rău cuiva, ție îți faci: iei un baros și îți dai peste genunchi, toată ziua. Ce înseamnă asta? E o nebunie. Noi suferim pentru că ne credem diferiți. Și de aceea nu ne ajutăm între noi. Când unești opusele și nu mai vezi răul sau vinovați peste tot, atunci te-ai eliberat de eu și vei înțelege că ești o ființa întreagă. Atunci numai Iubirea există și pornește Miracolul. Frumusețea vieții este în afară de bine și rău și nu o poți vedea decât dacă te oprești din împărțire. Sau când accepți, ori dăruiești și ești recunoscător, intri în divin pe loc, fără nimic altceva. Prin simpla Acceptare tu deschizi cerurile. Numai dacă renunți la bine și rău, vei vedea peste tot Iubirea, real, și exteriorul va lua atunci forma interiorului tău.