Familia Negrescu din Roman
de Radu Negrescu Sutu
Am redactat acest studiu din datorie față de memoria acestei familii și am reunit, în atenția tinerelor generații și a celor viitoare, un număr cât mai mare de portrete, spre a le facilita identificarea strămoșilor și recunoașterea trăsăturilor predominante ale stirpei lor.
Autorul
Familiile Negrescu din Ploiești și Ionescu‑Șufaru din Roman erau cunoscute încă de la începutul veacului al XIX‑lea. Au prins sfârșitul domniilor fanariote, Eteria și revoluția lui Tudor Vladimirescu, apoi domniile pământene, Regulamentul Organic, ocupația rusească, suzeranitatea otomană, Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor Române sub Cuza Vodă, Republica de la Ploiești, Independența României, cele două războaie balcanice, Războiul cel Mare și făurirea României Mari, gripa spaniolă, al Doilea Război Mondial, patru regi ai României moderne, ocupația sovietică și lunga perioadă comunistă până la integrarea europeană de astăzi.
Cu siguranță că aceste familii ale noastre sunt mult mai vechi, dar deocamdată nu deținem datele necesare pentru a depăși vechimea de două veacuri.
Data aparitie | 2024 |
Editie | Editia I |
ISBN | 978-606-081-181-7 |
Loc aparitie | Bucuresti |
Numar de pagini | 116 |
Autor | Radu Negrescu Sutu |
Numar pagini | 116 |