Eseu despre orbire

Traducere din limba portugheză de Mioara Caragea

Eseu despre orbire este un roman cutremurător, o mărturie a neîncrederii autorului în societatea contemporană, incapabilă să‑şi gestioneze şi să‑şi rezolve crizele. Într‑un oraş anonim, populat de personaje fără nume, izbucneşte o epidemie de orbire. Fără o cauză aparentă, în afară de cea morală, oamenii îşi pierd rând pe rând vederea şi barbaria se instalează. Structurile politice nu pot reacţiona decât prin represiune şi curând apar lagărele. Din motive necunoscute, o singură persoană scapă de flagel – soţia medicului, cum va fi ea numită de‑a lungul romanului, cea care îi va conduce pe oameni spre lumină.

„Eseu despre orbire este o imago mundi: viziunea înspăimântătoare a unei lumi tragice. De astă dată, expresia pesimismului unui scriitor al Portugaliei nu se manifestă prin obișnuitul lirism melancolic ce ne caracterizează. Va fi crudă, descărnată, nici măcar stilul nu-i va îmblânzi duritatea. Romanul nu va vărsa lacrimi pentru suferințele personajelor inventate, ci va țipa în fața acestei interminabile și absurde dureri a lumii.” (José Saramago)

„O carte remarcabilă, care nu se sfiește să privească în față toate ororile secolului XX.” (The Washington Post)

„Eseu despre orbire este un roman revoluționar, așa cum au fost, la vremea lor, Procesul sau Ciuma. Încă o capodoperă a lui Saramago.” (Kirkus Reviews)

„Anumiți autori, printre care mă includ, privilegiază, în poveștile pe care le spun, nu istoria pe care au trăit-o sau o trăiesc (fugind astfel de capcanele confesionalismului literar), ci istoria propriei memorii, cu exactitățile și scăpările ei, cu minciunile ei care sunt în același timp adevăruri și adevărurile ei care nu se pot feri de a fi în același timp minciuni. Dacă mă gândesc bine, eu sunt numai memoria pe care o am, și aceasta este singura istorie pe care vreau și pot s-o povestesc.” (José Saramago)

„Saramago este unul dintre cei mai originali și mai remarcabili scriitori europeni. Romanele lui au forța nestăvilită a ironiei, profunzimea meditației tragice și capacitatea de a transforma lucruri, sentimente și gânduri nedeslușite în cuvinte de neuitat.” (Los Angeles Times)

„Opera lui Saramago se înscrie în cadrul mai vast al unei hermeneutici a memoriei, pentru care istoria reprezintă numai o «primă carte», un icon care trebuie descifrat și deconstruit.” (Mioara Caragea)