Conditia umana

O carte la fel de actuala si de surprinzatoare acum ca la aparitia sa, in 1933, Conditia umana anticipeaza lumea contemporana si da viata sensului profund al avantului revolutionar. Relatare fictionala a unui episod crucial de la inceputurile Revolutiei Chineze, romanul ofera o patrunzatoare analiza psihologica asupra spiritului revolutiei politice. Inca din prima scena, in care rebelul chinez Chen Ta-eul incearca sa-si depaseasca framantarile sufletesti pentru a duce la indeplinire un asasinat, Malraux imbina cu maiestrie actiunile curajoase cu principiul existential conform caruia schimbarea sociala vine intotdeauna ca urmare a faptelor individuale. Ca studiu al conspiratiei si conspiratorilor, al oamenilor prinsi in valtoarea disperata a ideologiilor, tradarii, oportunitatii si liberului-arbitru, romanul lui Andre Malraux ramane o opera neegalata pana in ziua de azi.

Oricat de importanta ar fi activitatea lui Malraux, totusi cartile sale sunt acelea care ne emotioneaza si ne exalta... Le redeschid deseori si intotdeauna pentru a afla acolo argumente frumoase de a iubi viata; si argumente de a prefera vietii renuntarea la viata; innobilarea vietii prin daruire si sacrificiu. In timp ce atatia altii sunt astazi preocupati sa injoseasca umanismul, Malraux il inalta in mod spontan, si cred ca tinerii ii pastreaza, ca si mine, recunostinta. - Andre Gide

Fragment din cartea "Conditia umana" de Andre Malraux:

"Sosind mai devreme, Chen se plimba de-a lungul cheiului, cu o servieta sub brat, incrucisandu-se - unul dupa altul - cu europenii carora le stia fetele: la ora asta, aproape toti se duceau sa bea, sa se intalneasca la Shanghai Club sau la hotelurile invecinate. Din spate, simti cum o mana i se asaza usor pe umar. Tresari, pipai buzunarul interior in care se afla ascuns revolverul.
- A trecut mult timp de cand nu ne-am mai intalnit, Chen... Vrei...
Se intoarse; era pastorul Smithson, primul sau profesor. Recunoscu imediat fata frumoasa de american, semanand usor cu a pieilor-rosii, acum tare ravasita.
- ... sa ne plimbam impreuna?
- Da.
Chen prefera, pentru mai multa siguranta si din ironie, sa mearga in tovarasia unui alb: in servieta se afla o bomba. Vestonul corect pe care il purta in dimineata asta dadea o amprenta de stanjeneala pana si gandurilor sale; prezenta unui tovaras de drum ii completa deghizarea - si, dintr-o tainica superstitie, nu voia sa-l supere pe pastor. Timp de un minut numarase in dimineata asta masinile (cu sot sau fara sot), pentru a sti daca va reusi: raspuns favorabil.
Era exasperat impotriva lui insusi. Mai bine sa stea de vorba cu Smithson, sa se elibereze in felul asta de starea sa de iritare...
Pastorul o sesiza, dar o intelese gresit:
- Esti suparat, Chen?
- Nu.
Pastra un sentiment de afectiune fostului sau profesor, nu fara o urma de ciuda. Batranul il lua de brat.
- Ma rog in fiecare zi pentru tine, Chen. Ce altceva ai gasit in locul credintei pe care ai parasit-o?
Il privea cu o dragoste profunda, care n-avea totusi nimic parintesc in ea, de parca i s-ar fi daruit. Chen ezita:
- Nu ma numar printre aceia de care are grija fericirea...
- Nu exista numai fericirea, Chen, exista si pacea sufletului... si cateodata dragostea...
- Nu. Nu pentru mine.
- Pentru toti...
Pastorul inchise ochii, si Chen avu impresia ca tine de brat un orb."