Aritmetica clasa a V a

de Artur Balauca

45 Lei (TVA inclus)
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.

Cod produs: 0000209465

Editura: Taida

Data aparitie: 2020

Editie: Editia I

ISBN: 978-606-514-426-2

Numar de pagini: 321

Disponibilitate: In stoc

livrare rapida

Livrare detalii

retur

14 de zile drept de retur. detalii

Autorii lucrării au elaborat numeroase auxiliare pentru elevii din ciclul primar, de aceea, cunoscând programele de matematică specifice, au avut în atenţie folosirea noţiunilor dobândite în construirea celor noi pentru a asigura înlănţuirea logică şi sistematică a acestora. Lucrarea prezintă considerații teoretice la noțiunile de bază ale programei plecând de la situații cotidiene întâlnite de elev, prin modele de exerciții rezolvate, ce pot fi utilizate la sistematizarea și aprofundarea cunoștințelor, cât și în activități opționale.
Prezenta lucrare grupează elementele de conținut ale programei actuale în unități de învățare, cu respectarea logicii interne de dezvoltare a conceptelor matematice.
Atât în prezentarea noțiunilor, cât și prin numeroasele probleme rezolvate și propuse, elevul este pus în situația să observe mediul în care trăiește, să-și folosească intuiția și imaginația pentru a extrage exemple, astfel ca matematica să apară ca disciplină ancorată în mediul înconjurător.
Lucrarea constituie un suport eficient pentru profesori, elevi şi părinţi pentru o evaluare şi autoevaluare cât mai obiectivă, de aceea fiecare exerciţiu şi problemă are specificată nota corespunzătoare.
Am optat pentru probleme semnificative şi eficiente, atât pentru consolidarea cunoştinţelor în diferite etape, cât şi pentru pregătirea evaluării curente, şi semestriale.
Problemele sunt compartimentate pe capitole, unităţi de învăţare şi chiar pe lecţii cu rezolvări bine echilibrate. Pentru fiecare lecţie au fost selectate probleme reprezentative care contribuie la aprofundarea noţiunilor ce le conţin.
Problemele sunt variate şi de conţinut, fiind evitate cele artificial concepute după clişee sterile, cum se găsesc, din abundenţă, prin diverse culegeri.
Autorii lucrării au avut preocupări îndelungate în metodica predării problemelor prin metode aritmetice, prin articolele publicate am facut recomandări pentru a fi utilizate în mod obligatoriu în învățământul primar, dar și în primele clase de gimnaziu, în primul rând fiindcă la copiii mici domină gândirea concretă, iar gândirea abstractă se dezvoltă mult mai târziu.
De asemenea, lucrarea cuprinde 40 de modele de teste, din care 9 variante de teză pe semestrul I și pe semestrul al II-lea, cu itemi specifici intervalului de evaluare, astfel: se obţin 40 de puncte din itemi de nota 5; câte 20 de puncte din itemi de nota 7, respectiv 9; 10 puncte din itemi de nota 10 şi 10 puncte se acordă din oficiu.
În afara testelor clasice am introdus şi teste grilă şi cu răspuns deschis. La testele grilă elevul trebuie să aleagă răspunsul corect din variantele de răspunsuri date, ştiind că unul şi numai unul din răspunsuri este corect, iar la testele cu răspuns deschis trebuie completat spaţiul punctat cu răspunsul corect.
După prezentarea enunţurilor problemelor propuse urmează soluţii, indicaţii, răspunsuri şi comentarii.
Problemele asemănătoare cu precedentele au primit indicaţii parţiale sau numai răspunsurile de rigoare, lăsându-le elevilor posibilitatea de a-şi dovedi ingeniozitatea şi creativitatea prin găsirea unor soluţii deosebite.
În general, soluţiile prezentate nu sunt exhaustive, lăsând rezolvitorilor po¬sibilitatea de a contribui efectiv la completări. Totuşi, în prezentarea unor soluţii, am insistat asupra cazurilor ce pot să apară în unele probleme în funcţie de parametrii pe care acestea îi conţin, dorind să formăm la elevi deprinderea de a căuta toate soluţiile unei probleme.
Suntem recunoscători şi adresăm mulţumirile noastre atât colegilor, părinţilor, cât şi elevilor care ne-au dat sugestii şi sfaturi competente, şi ne-au condus la elaborarea lucrării.


Data aparitie 2020
Editie Editia I
ISBN 978-606-514-426-2
Loc aparitie Iasi
Numar de pagini 321
Tip coperta Necartonat
Autor

Artur Balauca

Numar pagini 321

Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.

Spune-ne parerea ta despre acest produs

Nota acordata produsului:

Notificare prin e-mail cand apar comentarii noi
Scroll