Adrenalina. Povestile mele nespuse

Ce reprezintă lovitura din foarfecă pentru jucătorul căruia i se atribuie cea mai frumoasă și mai interesantă lovitură din istoria fotbalului? Care este astăzi valoarea unui gol pentru jucătorul care își aniversează 40 de ani de viață, în plină activitate? Și ce înseamnă pentru el driblingul sau pasele?

Zlatan Ibrahimović nu mai are nevoie să-și demonstreze forța cu care este înzestrat sau să ne reamintească de marile succese sportive care l-au făcut un campion unic în lume, așa că decide să se dezbrace de secrete, de frici și de prejudecăți într-un mod sincer și deschis, dezvăluindu-ne faptul că un zeu al mingii este în plină transformare, înfruntând anii care vor veni, fără ipocrizie, cu maturitate și o nesiguranță față de care va învăța să aibă îngăduință.

Aflat într-o permanentă armonie între adrenalină și echilibru, ni se destăinuie într-o narațiune presărată de confidențe și povești, în care până și frica își găsește un loc în inima campionului, laolaltă cu blândețea și fragilitatea, sentimente completate de puterea, voința și curajul care l-au adus pe băiețelul din Rosengård pe culmile gloriei, de unde vorbește acum despre antrenori și lovituri de departajare, vestiare, adversari și minge, precum și despre fericire, prietenie și iubire.

Zlatan Ibrahimović:

„Când sunt pe teren, sentimentul de iubire îmi dă o energie impresionantă. Dar și ura îmi transmite multe. Când mă enervez, trec la alt nivel: sunt mai atent, mai concentrat, mai puternic, mai dornic să demonstrez ceva. Când mă simt detestat, devin mai bun. De aceea meciuri precum derbyurile îmi dau o energie colosală și mă încarcă cu o adrenalină specială, care mă duce la un nivel superior. Acum însă am mult mai mult control decât în tinerețe. Asta și deoarece copiii mi-au oferit liniștea și ritmul de viață pe care înainte nu le aveam. Înainte să se nască primul meu băiat, aduceam fotbalul acasă, laolaltă cu toată furia mea. Apoi lucrurile s-au schimbat. Mă duceam acasă, mă uitam la copii și lăsam totul în urmă. Ei bine, copiii sunt cei care mi-au răsturnat perspectiva asupra vieții. După ce au apărut în viața mea, fotbalul a încetat brusc să fie cel mai important lucru. De-acum tot ce conta era ca ei să fie bine.”

„Cartea asta nu este evanghelia vreunui zeu, ci jurnalul unui bărbat de 40 de ani care face pace cu trecutul său, privind viitorul în ochi, ca pe un nou adversar care trebuie înfruntat.”