Confesiunile unui scriitor diletant

Ca om de ştiinţă, fără vocaţii scriitoriceşti, mă voi abţine să fac o „analiză literară” a acestei cărţi de memorii. Ce pot spune, totuşi, este că prietenul meu a creat o operă care mi-a produs o deosebită plăcere prin evocarea amintirilor, uneori uitate, ale vieţii petrecute pe acele meleaguri, dar şi prin faptul că, după mai mult de două decenii de la ultima noastră întâlnire, îmi încredinţează mie, unul dintre puţinii lui prieteni supravieţuitori, să citesc această frumoasă carte înaintea apariţiei ei editoriale.

Remarc, după lectura cărţii, frumuseţea limbii române în care a scris, acel grai ardelenesc colorat, cu nuanţe de topică frazeologică specifice limbii maghiare, pe care o vorbeşte acum la Budapesta.