Vrajile se scriu cu sange

Sunt legăturile de sânge mai puternice decât vrăjile scrise cu sânge?

Esther este la capătul lumii, la Stația Polară de cercetare din Antarctica. Este prima dată când a ales să ignore avertismentul tatălui ei: acela ca, în fiecare an, negreșit pe 2 noiembrie, să lase totul în urmă și să își reînceapă viața într-un alt colț al globului. Dar acum este 5 noiembrie și Esther are în sfârșit un motiv să rămână. După ce ultimul avion a decolat, Esther observă cu groază că oglinzile din stație au fost inscripționate cu sânge. O vrajă a fost activată, iar autorul vrăjii este blocat pe stație cu ea.

Joanna trăiește o viață simplă în locuința rurală a familiei sale din Vermont. Talismane magice activate cu sânge o protejează pe ea și biblioteca de volume magice a familiei. Joanna știe că magia este imprevizibilă, dar în dimineața în care îl găsește pe tatăl ei secătuit de sânge și cu o carte în brațe, fata începe să se întrebe dacă aceeași magie pe care încearcă să o mențină în viață îi va aduce și ei sfârșitul.

Împreună, cele două surori au de rezolvat un mister mai adânc și mai periculos decât orice și-ar fi imaginat vreodată.

„O aventură, un puzzle, un thriller neașteptat și o poveste de dragoste deosebită. Este o carte căreia nu-i lipsește nimic.” – Alix E. Harrow

Fragment din carte
„Pe măsură ce creșteau, Esther s-a concentrat peste măsură asupra diferențelor dintre ele, dar când era mică se simțea de departe mai atrasă, aproape hipnotizată, de asemănări. Amândurora le plăcea să roadă coji de lămâie și de pepene roșu, le plăceau pozele cu capre, dar nu și caprele, le plăcea să-și pună nisip în păr, ca să-l poată râcâi după aceea, le plăcea să-și privească părinții dansând cu lentoare în living, pe discurile de la Motown. Le plăcea vuietul vântului, plesnetul gheții care se sparge, țipetele coioților auzindu-se de pe munte.

Nu le plăceau fermoarele, șunca, sunetul de flaut, cuvântul „lapte”, gâlgâitul frigiderului, weekendurile lungi pe care Cecily le petrecea departe de casă, insistența lui Abe pentru partidele periodice de șah și zilele fără nori. Nu le plăceau cutiile cu cărți care veneau zilnic la ușa lor sau care erau cărate de tatăl lor până acasă, nu le plăcea mirosul lor prăfos și singuratic și nici felul în care captau toată atenția lui Abe. Nu le plăcea când părinții lor închideau ușa de la dormitor și se certau în șoaptă. Urau expresia „soră vitregă”. Nu era nimic vitreg între ele.”