Viata ca un rau
de Shelley Read
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.
Cod produs: 0000248964
Editura: Grup Editorial Litera
Data aparitie: 2023
Editie: Editia I
ISBN: 978-606-33-9893-3
Numar de pagini: 336
Disponibilitate: In stoc
Livrare detalii
14 de zile drept de retur. detalii
O POVESTE TRAGICĂ ȘI PLINĂ DE SPERANȚĂ DESPRE IUBIRE ȘI PIERDERE, FAMILIE ȘI SUPRAVIEȚUIRE
Victoria Nash are șaptesprezece ani și se ocupă de livada de piersici a familiei sale, aflată la marginea unui orășel din Colorado. Wilson Moon este un hoinar cu un trecut misterios, hotărât să-și trăiască viața după regulile lui. Torie îl întâlnește întâmplător pe Wil la un colț de stradă, o întâlnire care le va schimba profund viețile.
Când lovește tragedia, fata părăsește singurul cămin pe care l-a cunoscut vreodată și fuge în munți, unde se luptă să supraviețuiască în sălbăticie fără nici o idee clară despre ceea ce îi va aduce viitorul. Pe măsură ce anotimpurile se schimbă, Torie conștientizează, de asemenea, schimbările din ea însăși, găsind în peisajul de o frumusețe sălbatică sensul și puterea de a merge mai departe și de a reconstrui tot ce a pierdut.
Combinând personaje de neuitat și un decor natural care-ți taie respirația, Viața ca un râu este o poveste zguduitoare despre supraviețuire și o dramă pasionantă despre maturizare, adevăr, soartă și cele mai profunde mistere ale iubirii.
„Shelley Read a scris un roman splendid despre o tânără strivită de împrejurări care trebuie să găsească o cale de a ierta înainte de a putea iubi... Viața ca un râu este un debut literar uimitor plasat în inima visului american.“ Adriana Trigiani
„Debutul superb al lui Shelley Read, Viața ca un râu, tratează o gamă impresionantă de teme: tandrețea și curiozitatea primei iubiri, durerea veșnică a pierderii, brutalitatea rasismului, capacitatea uriașă de rezistență a naturii chiar și în fața distrugerilor provocate de om și miracolul precar al dragostei de mamă. Plină de înțelepciune și empatie, această mărturie zguduitoare a vieții autentice merită să fie savurată, prețuită, împărtășită.“ Meg Waite Clayton
„În Viața ca un râu, Shelley Read oferă povestea cutremurătoare și în același timp reconfortantă a unei fete care devine femeie într-o lume a bărbaților. Tânăra Victoria Nash este la fel de dură și de viguroasă ca munții din Colorado în care își găsește refugiu și la fel de delicată ca piersicile care constituie moștenirea familiei sale.“ Tiffany Quay Tyson
„Vocea lirică a lui Shelley Read este o forță a naturii, iar atunci când i-o împrumută unei femei care duce o viață de trudă și de luptă în Coloradoul rural, rezultatul este tragic, dătător de speranță și absolut de neuitat.“ Bonnie Garmus
„Read, de loc din Colorado, la fel ca înaintașii ei până la a cincea generație, schițează personajele și decorurile respectând caracteristicile epocii, cu imagini copleșitoare și metafore perfect alese.“ Booklist
„Această poveste ambițioasă și empatică despre capacitatea unei femei de a-și reface viața se desfășoară pe fundalul uluitor al naturii, cu arborii, munții și lumina ei.“ The Independent
„Read descrie cu finețe atracția crescândă dintre Torie și Wil, pe fundalul prejudecăților pline de ostilitate la adresa nativilor americani. Iubirea lor este «mica întorsătură a sorții» care va modifica pentru totdeauna traiectoria vieții lui Torie. Cu o precizie delicată, Read evocă atât asprimea naturii din Colorado, cât și peisajul din inimile tulburate ale personajelor ei. Un debut promițător.“ Kirkus Reviews
SHELLEY READ trăiește în Colorado, la fel ca înaintașii ei de cinci generații încoace. Locuiește în munții Elk din partea de vest a statului și se simte cel mai bine în vârf de munte. Aproape trei decenii a fost conferențiar la Western Colorado University, unde a predat arta narativă, literatură, studii de mediu și gândire critică; a fondat programul de studii de Protecția mediului și Sustenabilitate și un program de sprijin pentru studenții la prima generație și în situație de risc. Shelley are diplomă de licență în artă narativă și studii literare de la University of Denver și a absolvit programul postuniversitar de scriere creativă de la Temple University. Contribuie cu regularitate la Crested Butte Magazine și Gunnison Valley Journal și este membru în consiliul de administrație al Vita Institute for the Arts.
Data aparitie | 2023 |
Editie | Editia I |
ISBN | 978-606-33-9893-3 |
Loc aparitie | Bucuresti |
Numar de pagini | 336 |
Tip coperta | Necartonat |
Autor | Shelley Read |
Numar pagini | 336 |
Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.