Vantul, duhul, suflarea

Prefaţă de Paul Cernat

„Tragedia unui frontierist, dispărut în apele Dunării, în încercarea disperată de a emigra în anii comunismului, a familiei lui, traumatizată de incertitudine și absență, suferința copiilor lipsiți de dragostea parentală, transmisă de la o generație la alta, competiția dintre frați pentru afecțiunea mamei sînt doar cîteva din temele celui de al doilea roman al Andreei Răsuceanu, Vîntul, duhul, suflarea. Ficțiunea și documentul se întîlnesc într-o istorie fabuloasă care coboară două secole, pînă în vremea boierilor antiunioniști, trece, cu pagini răscolitoare, prin foametea de după război și prin anii stalinismului, ajungînd în stricta actualitate.

Romanul anului 2020, după părerea mea, Vîntul, duhul, suflarea o plasează pe Andreea Răsuceanu alături de cele mai puternice voci ale prozei actuale.“ (Gabriela Adameșteanu)

„O prozatoare elevată, matură, ilustrativă pentru cîteva tendințe ale prozei noastre mai recente, scrise de autori (și, îndeosebi, autoare) debutanți la deplina maturitate: atracția retro și «orientalo-balcanică» a secolului 19; retrăirea «vîrstelor dintîi», între un comunism fantomatic și un postcomunism debusolat; opțiunea pentru «romanul de familie» în cheie (post)traumatică; mixajul de autenticism obsesional și realism magic, poematizant. Dincolo de aceste ingrediente, există la Andreea Răsuceanu o seriozitate discretă a implicării, un dramatism al căutării de sine prin alții, motivat probabil biografic, un autenticism cu măști așadar, generator de atmosferă intensă, pe de o parte, creator de «lumi», istorii și geografii intime, pe de alta; un aliaj foarte special de M. Blecher și Gabriela Adameșteanu, într-o formulă proprie de «literatură spectrală»”. (Paul Cernat)