Sentimentul straniu al vietii. Eseu

Profesorul Aurel Codoban construiește scenarii teoretice strânse și clare (dacă gândul tău e limpede, căci ruminat îndelung, expresia nu poate fi decât limpede și ea, credea D.D. Roșca, cel dintâi invitat la noul simpozion al ideilor), în marginea cărora provoacă neobosit exerciții aplicative, demontări cu schepsis, răsfrângeri surprinzătoare, cu aceeași gesticulație calmă, rafinată și tandru ironică. Tandra ironie e detectabilă, de altminteri, în tot ce scrie A.C.: pătrunde în miezul fierbinte al subiectului înarmat cu bibliografii străbătute la pas și în ritmul gândului alert, dar și cu fine, subtile intuiții, păstrând mereu o distanță sinonimă cu atingerea. Să mai adaug aici inconfundabila grație a frazei care face ca o convorbire cu el (lectura capătă, în cazul cărților sale, această înfățișare de taifas inteligent) să fie mereu firească și eliberată de prejudecăți.

Stilistul existențial atinge, câteodată în joacă ori în răspăr, chestiuni arzătoare ale vremii pe care o traversăm. S-a observat deja: A.C. înaintează revenind mereu asupra temelor sale obsesive, pe urmele proprii ori ale altor „maeștri ai bănuielii” (cum îi numea altădată pe Marx, Freud și Nietzsche), încredințat că filosofia nu pe răspunsuri își întemeiază forța, ci pe exercițiul mereu reluat al gândirii care pune întrebări potrivite. (IRINA PETRAȘ)

Eseurile Profesorului Aurel Codoban vin cu un aer de prospețime de care filosofia românească de azi are atâta nevoie. (VASILE GEORGE DÂNCU)

Prima – și una, în esență, radical dificilă – este ideea că viața, așa cum o cunoaștem noi, ar exista, din întreg Universul, numai aici, pe Pământ. În sensul unicității ei absolute, numesc asta o singularitate.

A doua idee dificilă, dar totuși mult mai ușor de acceptat este aceea că înțelegerea aparține exclusiv vieții. Susținerea ei necesită însă o elaborare abstractă și fastidioasă pentru că presupune compararea cu o viitoare posibilă Inteligență Artificială, de vreme ce raportarea logică la Divinitate ar fi, astăzi, o opțiune mai puțin fericită.

Diferit de aceste două instanțe, care înseamnă, esențialmente, cunoaștere, viața este înțelegere. Inteligența Artificială – și Dumnezeu – ne pot cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine, dar, cu toate acestea, nu ne pot înțelege. Înțelegem numai grație și în limitele vieții și, mai ales, înțelegerea este cea care ne motivează pe noi, oamenii.

Cel mai probabil, prima formă de viață străină (alien) pe care o vom întâlni – și cu care ne vom putea compara – va fi cea produsă de om: viața Inteligenței Artificiale…

Subiectivitatea este legată de capacitatea de a spune o poveste, iar conștiința eului emană din autopercepția protagonistului unei istorii personale, pe care o spune memoria.

Probabil că viața este o singularitate, dar Universul în care întâlnim viața este totuși o singularitate mai mare și mai evidentă, pentru că viața este, obligatoriu, în relație cu mediul ei, chiar dacă, paradoxal, „sfânt trup și hrană sieși”, viul trăiește mai ales pe viu. Dar oricât de nesigură ar fi singularitatea vieții și oricât de imperfectă singurătatea omului, sentimentul nu poate fi decât unul de straniu, de insolitare, de constatare că nici viața, nici omul nu au ce căuta aici. Așa cum viața nu are ce căuta în lumea de foc și gheață a Universului, nici omul nu are ce căuta în abatoarele vieții. Nici viața în Univers, între gheața cosmică și focul stelar, nici viața omului conștient în neîncetatul abator al vieții!

Straniu, nu atât pentru că este înspăimântător, cât, mai ales, neliniștitor: cerul înstelat e prea violent și prea frumos, iar în viață, ca atunci când un tigru vânează o gazelă, e prea multă atrocitate, dar și prea multă grație în același timp!

A-l înțelege pe Celălalt înseamnă a-l interpreta, a putea spune o poveste despre el. La urma urmei, poți susține analogia dintre eul tău și eul celuilalt, pentru că poți spune o poveste despre Celălalt ca despre tine însuți. Adică înțelegi în sens narativ ce se întâmplă cu el.

Poți înțelege comportamentul, activitățile și acțiunile celuilalt, chiar și ceea ce comunică el ca mesaje, întrucât le interpretezi ca și cum ar fi vorba despre eul tău. A interpreta înseamnă, foarte simplu spus, a face efortul de a te pune în locul altcuiva. Însă a te pune în locul altcuiva cu viața ta. Desigur, limitele interpretării tale sunt limitele proprii vieții tale. (AUREL CODOBAN)

AUREL CODOBAN s-a născut în satul Bucea, județul Cluj, la 1 decembrie 1948. A absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în anul 1972, susținând lucrarea intitulată Sociologia operei de artă. În anul 1984, a primit titlul de Doctor în filosofie cu teza Structuralismul francez și problemele culturii.

A ținut cursuri și a condus doctorate la Universitatea Babeș-Bolyai (unde a fost, timp de mai mulți ani, șeful Departamentului de Filosofie), la Universitatea de Artă și Design  din Cluj-Napoca și la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București. În perioada aprilie-iunie 2006, a fost Profesor invitat la Central European University, Budapesta, Ungaria.

Eseist și filosof cunoscut și apreciat, este specializat în structuralismul francez, semiologie, hermeneutică și filosofia religiilor, comunicare interpersonală și de gen.

Membru în colegiile redacționale ale unor reviste de specialitate, Director academic SACRI (Societatea Academică de Cercetare a Religiilor și Ideologiilor), Vicepreședinte al AROSS (Asociația Română de Studii Semiotice), afiliată la IASS-AIS (Asociația Internațională a Semioticienilor).

Autor de cărți esențiale pentru filosofia și cultura română, traducător al unor lucrări fundamentale, formator de specialiști și creator de inspirație, activitatea sa a fost distinsă cu numeroase premii importante: Premiul „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, pe anul 1998, pentru lucrarea Sacru și ontofanie. Pentru o nouă filosofie a religiilor; Premiul pentru Cartea de Filosofie a anului 2001, oferit de Fundația Culturală „Dacia” pentru Semn și interpretare. O introducere postmodernă în semiologie și hermeneutică; Premiul Journal for the Study of Religions and Ideologies, pe anul 2002, pentru Filosofia Comunicării; Premiul Universității Babeș-Bolyai, pe anul 2004, pentru Amurgul iubirii. De la iubirea pasiune la comunicarea corporală.