Regina Maria a Romaniei. Insemnari zilnice 1929

Regina Maria este „torturată” de avalanșa îndatoririlor regale, apoi de grija pentru toți membrii familiei, de obsoseala deselor vizite în țară și în străinătate. Dar stăpânirea de sine rămâne virtutea sa de căpătâi: știe întotdeauna ce trebuie reținut și ce nu, până și în aceste note intime, conștientă fiind că la un moment dat vor ajunge sub ochii marelui public.

„Meseria” de regină presupune contacte cu organizații de binefacere, școli, fundații, unele patronate de ea însăși. Ia apărarea Societății „Ocrotirea orfanilor de război”, condusă de Olga Sturdza, unde detractorii acuzau, fără temei, fraude bănești. Pentru Fundația „Regele Ferdinand I” de la Iași croiește „planuri sobre și demne”. Asistă la conferințe organizate la Universitatea Liberă de Sabina Cantacuzino, vizitează spitalul Colentina condus de dr. N. Lupu. Se ocupă de Societatea Invalizilor (unde ține un discurs în limba română, aplaudat de public), de Societatea „Mircea” (creată în amintirea copilului mort de febră tifoidă în 1916). Se simte epuizată, gata să leșine, o sufocă nesfârșitele prezentări de „babe”, lipsa de aer din unele încăperi, dar fiind în public „zâmbește ca împărăteasa moartă”.

Mesele cu familia, cu „Casa” – personalul afectat Curții sale –, cu musafiri, sunt totdeauna animate. Regina are darul excepțional al povestirii; autoironia, șarjele la adresa câte unui om politic, înțelegerea binevoitoare a hachițelor cutărei guvernante fac deliciul acestor dejunuri.

Puțini străini s-au identificat cu spiritul românesc așa cum a făcut-o Regina Maria, care s-a simțit româncă, s-a purtat ca atare și ezitările în public le-a tratat șăgalnic. Mereu ocupată cu audiențele, Regina simte că are „un adevărat serviciu”, apoi obligațiile oficiale, grijile cu familia, mondenitățile nevinovate, nevoia de a perfecționa continuu Cotrocenii, Branul sau Balcicul, lungile plimbări cu Zalamort, „calul ideal” – toate acestea îi consumă timpul. Printre ele strecoară, totuși, pauze pentru o îndeletnicire dragă, cea de scriitoare.

Regina Maria face față admirabil unui program cotidian încărcat. Discuții politice, controlarea, pe cât posibil, a familiei, apariții publice, preocupări gospodărești se înșiră în ritm alert, iar sentimentul dominant este reușita. Însă, 1929 este ultimul an când firea ei independentă se manifestă plenar. Anul următor, cu revenirea prințului Carol în țară și urcarea acestuia pe tron, marchează începutul restrângerii posibilităților de exprimare ale Reginei Maria.