Pestisorul negru - Basme, povestiri si legende persane

Povestile in limba persana ale lui Samad Behranghi au fost publicate postum in tiraje mari si in numeroase editii. Dintre acestea cea mai importanta opera a lui, care a atras atentia cercurilor intelectuale occidentale, a fost „Pestisorul Negru”, care i-a adus autorului o faima deosebita. Povestea prezinta periplul periculos si dureros al adolescentilor catre cunoastere. Scrisa in 1967, povestea ramane o alegorie puternica care a inspirat generatii de activisti politici si pe cei care doresc sa urmeze promisiunea unei vieti mai bune, cu orice pret. Behrangi ii invita pe cititori sa gaseasca frumusetea in micile momente, precum si sa fie curajosi si indrazneti atunci cand se confrunta cu pericolul si incertitudinea.

Povestea vorbeste despre un pestisor curajos care tanjeste sa descopere lumea de dincolo de paraul sau, mergand impotriva dorintelor batranilor si lansandu-se in aventura vietii. In calatoria lui intalneste multe animale – unele bune si amabile, altele crude si viclene. Drumul il conduce catre intelepciune, curaj, constientizare si studiul relatiilor sociale complexe.

*

„Ideea cartii de fata mi-a venit atunci cand am citit povestea Pestisorul Negru. Frumusetea si simplitatea povestii, cu un mesaj atat de profund, m-au fermecat. Trebuia sa traduc romanilor aceasta poveste! Abia apoi l-am descoperit pe Samad Behranghi ca scriitor si culegator de folclor, ca dascal si activist politic. Am strans toata opera lui, am citit-o si m-am apucat de selectat basme, povesti si legende populare. Samad Behranghi a cules si tradus aceste povesti din folclorul azer in anii ’60 ai secolului trecut, dar ele fusesera purtate si transmise din generatie in generatie prin viu grai. Este limpede ca majoritatea povestilor provin din perioada medievala, caracterul lor islamic fiind atat de pregnant. Este un fapt demonstrat limpede ca turcii azeri au emigrat in regiunea in care locuiesc astazi, din nord-vestul Iranului, dupa retragerea stapanirii arabe, in Evul Mediu. Desi au turcificat populatia autohtona, cultura superioara a acesteia i-a cucerit pe cuceritori. Dar unele dintre aceste povesti fac referire la obiceiul iranienilor antici, zoroastrieni preislamici, de a jura pe un altar sfant. Putem astfel sustine ca aceste povesti, sau macar unele dintre ele, isi au radacinile in cultura antica persana iar varsta lor se socoteste in secole si chiar milenii, nu doar in decenii. […]

Traducerile lui Behranghi din folclorul turc azeri imbogatesc cultura persana si ofera tuturor cunoscatorilor de persana accesul la acesta cultura. Traducerea mea ofera romanilor o fereastra deschisa spre cultura persana, un imbold spre cunoasterea unei culturi impresionante atat prin marime, cat si prin profunzime. Iar cunoasterea celuilalt aduce cu sine respect, toleranta, incredere, convietuire pasnica si dragoste."

Mihai Cernatescu

„A fost odata ca niciodata si in afara de Dumnezeu nu a fost nimeni.”

„Vreau sa plec sa vad unde se termina paraul. Vreau sa plec si sa vad ce se intampla si in alte locuri. Poate crezi ca altcineva m-a indemnat sa fac asta, dar sa stii, mama, ca eu insumi de multa vreme ma gandesc la asta. E drept ca am mai invatat si de la unul si altul; de exemplu, am inteles ca majoritatea pestilor, la batranete se plang ca si-au irosit viata fara rost. Mereu se vaita si blesteama si se plang de toate cele. Eu vreau sa stiu daca in re-alitate viata doar asta inseamna: intr-o palma de apa, ne invartim pana imbatranim si gata, sau se poate trai si altfel pe lume...?”

„Vindecatorul batran a stat mult langa fata, s-a uitat la ea iar apoi le-a spus:
- Leacul printesei este sa auda Povestea bunatatii. Trebuie ca cineva sa-i spuna la capatai Povestea bunatatii ca sa se faca bine si sa poata dormi din nou.”