Pericol la mare!

Când te cheamă Pericol și ești un puști dur și periculos, viața nu e deloc ușoară, nici măcar în vacanță la mare. Distracție? Relaxare? Jocuri și voie bună? Da’ de unde! Păi cum să te bucuri de timpul liber când tot soiul de situații neprevăzute îți periclitează reputația? Când profesorii neînțelegători te chinuie cu înviorări de dimineață și militărie, hotărâți să-ți taie aripile și să-ți înfrâneze spiritul creativ? Unde mai pui că mistere și infractori dubioși par să pândească la tot pasul, iar planurile lor diabolice se cer rapid dejucate.

Ca întotdeauna, Pericol trebuie să ia măsuri și să salveze situația. Și, chiar dacă se mai poticnește pe alocuri și dă de tot soiul de obstacole, cu ajutorul prietenilor reușește să iasă la liman și să facă din tabăra la mare o aventură de neuitat.

Citate amuzante din carte:

• „Mi se spune Pericol şi sunt un tip rău. Pe mine să nu mă luaţi cu din astea, că de ce l-am poc­nit pe nu ştiu care, că de ce i-am rupt rigla sau capul, că nu înghit aşa ceva. Eu nu le am p-astea cu mila. Sau cu răbdarea.

Mai ales cu răbdarea! Deşi... pot să fiu şi super răbdător. Ca de exemplu, când am participat la un milion de probe şi concursuri ca să câştig de la şcoală un bilet de tabără. Ce credeţi: l-am câştigat? Nici gând! Dar până la urmă l-am primit de la părinţi. E bine şi-aşa. Ce contează de unde-l am? Nu mă-mpiedic eu în amănunte. Important e că azi plec în tabără la mare!“

• „…fix AZI mi s-a rupt rucsacul! Exact când strecuram în el PSP-ul, tableta, consola Nintendo şi două controlere suplimentare, a făcut „Pârrr!“ şi s-a despicat de la un capăt la altul. Vărsându-şi tot conţinutul pe parchet. Cu zgomot. Zgomot au făcut şi tocurile maică-mii îndreptându-se spre camera mea. Zgomot a făcut şi uşa deschizându-se. Apoi s-a lăsat liniştea. Maică-mea s-a uitat în linişte la aparatură. Şi eu tot în linişte a trebuit să i-o predau. Integral. Şi de parcă asta n-ar fi fost de-ajuns, în locul rucsacului sfâşiat a trebuit să iau trolerul maică-mii. Noroc că are o culoare foarte potrivită pentru mine: ROZ! Dar lasă că mă duc eu acum la Sirenă şi-l trag în folie (aşa, ca la aeroport), de nici n-o să i se mai cunoască culoarea.“

RALUCA POENARU: „După părerea mea, o carte pentru copii nu trebuie să fie moralizatoare. Nu trebuie să conțină sfaturi, nici ascunse, nici declarate. Nu trebuie să fie „educativă”. Întotdeauna se găsește câte cineva care-i învață ceva pe copii: cum să se poarte, cum să nu se poarte, cum să fie, cum să nu fie. Sunt sigură că au oroare de asta. Sunt sătui de exemple și recomandări. O carte pentru copii trebuie să fie sinceră. Și să fie de partea lor, a copiilor. Ei trebuie să se regăsească în personajele din carte, să-și dorească să facă parte din poveste. Să-și continue povestea în imaginație, să o completeze, să o schimbe. Și mai cred că o carte pentru copii trebuie să fie funny. Măcar puțin de tot. Copiii sunt veseli. De-abia așteaptă să râdă de orice."