Padurea spanzuratilor

Debutul literar al scriitorului este nuvelistic. II consemneaza revista Luceafarul, din Sibiu, condusa de O. Goga si de O. Taslauanu, catre sfarsitul anului 1908, apoi, in anul urmator, revista Convorbiri critice, la Bucuresti, unde tanarul prozator se stabilise, incercand sa se afirme in viata literara romaneasca. In anul 1910, este desemnat sa ocupe functia de secretar de redactie, la Falanga literara si artistica, condusa de M. Dragomirescu, functie pe care o va detine si la Convorbiri critice. In 1911, este numit secretar al Teatrului National din Craiova, mai apoi devenind colaborator de baza al lui Emil Garleanu, la acea data directorul institutiei.
     Pana la aparitia primului sau roman, lon (1920), a publicat cateva volume de nuvele (Framantari, 1912; Golanii, 1916; Marturisire, 1916; Rafuiala, 1919). In decembrie 1928, este numit director al Teatrului National din Bucuresti.
     Predilectia analitica a scriitorului incepe sa se contureze, pe spatii epice mai intinse, in nuvele care vorbesc despre efectele umane tragice, pricinuite de Primul Razboi Mondial (Catastrofa, ltic Strul-Dezertor, Calvarul).
     Liviu Rebreanu, intemeietorul romanului romanesc modern, a carui opera se caracterizeaza printr-o diversitate tematica, a surprins in scrierile sale o multitudine de aspecte umane, reusind sa prezinte viata in complexitatea ei, sociala si psihologica. De altfel, Liviu Rebreanu este autorul primului roman obiectiv din literatura romana, lon, si al primului roman de analiza psihologica din proza romaneasca, Padurea spanzuratilor.