Noua harta: Energie, clima si ciocnirea natiunilor
de Daniel Yergin
Cod produs: 0000235349
Editura: Grup Editorial Litera
Data aparitie: 2022
Editie: Editia I
ISBN: 978-606-33-8401-1
Numar de pagini: 480
Disponibilitate:
Livrare detalii
14 de zile drept de retur. detalii
Câștigătorul Premiului Pulitzer și expertul în energie globală Daniel Yergin ne oferă o relatare exhaustivă despre cum ne configurează viitorul revoluțiile din energie, bătăliile climatice și geopolitica
Lumea este zguduită de coliziunea dintre energie, schimbările climatice și confruntarea dintre națiuni în vremea unei crize globale. Din acest tumult apare o nouă hartă a energiei și a geopoliticii. „Revoluția șistului“ în petrol și gaze a transformat economia Americii, punând capăt „erei penuriei“, dar făcând loc unei noi epoci turbulente. Aproape peste noapte, Statele Unite au devenit principalul producător de energie al lumii. Cu toate acestea, îngrijorarea despre rolul energiei în schimbările climatice ridică provocări asupra economiei globale și a modului de viață, accelerând o a doua revoluție a energiei în căutarea unui viitor cu amprentă redusă de carbon. Toate acestea au devenit mai grave și mai urgente în contextul pandemiei provocate de coronavirus și a epocii economice întunecate care ne așteaptă.
Politica mondială este schimbată din temelii, un nou război rece dezvoltându-se între Statele Unite și China, iar rivalitatea cu Rusia devine mai periculoasă, aceasta din urmă orientându-se către Beijing. Vladimir Putin și Xi Jinping se concentrează amândoi asupra energiei și a provocării pe care o ridică poziția de lider a Statelor Unite, China proiectându-și puterea și influența în toate direcțiile. Marea Chinei de Sud, revendicată de China și cea mai amenințată rută comercială din lume, ar putea deveni arena în care să se confrunte direct Statele Unite și China. Harta Orientului Mijlociu, care a fost trasată după Primul Război Mondial, este contestată de jihadiști, de Iranul revoluționar, de confruntări etnice și religioase și de populații în continuă deplasare. Dar regiunea a fost zguduită și de două căderi recente ale prețului petrolului și chiar de problema viitorului țițeiului în acest secol.
Povestitor talentat și expert mondial în energie, Daniel Yergin își poartă cititorii într-o călătorie palpitantă și oportună pe noua hartă a lumii. El face lumină asupra marilor probleme legate de energie și de geopolitică într-o eră de frământări politice în creștere și arată spre provocările profunde care ne așteaptă în față.
„O prezentare lucidă, judicioasă a energiei globale și a problemelor provocate de aceasta.“ Publishers Weekly
„Yergin ne oferă un bestseller fascinant și meticulos documentat... O lectură obligatorie. O altă victorie a maestrului.“ Kirkus
„Proaspătă și plină de autoritate, o combinație impresionantă.“ The Economist
„Analistul veteran din domeniul energiei Daniel Yergin își folosește din plin talentele pentru a ne explica modul în care lumea continuă să fie modelată de petrol...“ Wall Street Journal
„Yergin oferă un adevărat expozeu privind lichidul vital al civilizației moderne [petrolul] – unde se plasează lumea și încotro este probabil că se va îndrepta. Până la ultima pagină, cititorul se va simți el însuși expert în energie.“ USA Today
DANIEL YERGIN este „cel mai influent specialist în probleme de energie din America“ (New York Times) și „unul dintre cei mai importanți gânditori ai planetei în domeniul energiei și al implicațiilor acesteia“ (Fortune). Dr. Yergin este câștigător al Premiului Pulitzer, printre scrierile sale numărându-se The Prize: The Epic Quest for Oil, Money & Power, The Quest: Energy, Security, and the Remaking of the Modern World și Shattered Peace: The Origins of the Cold War, și este coautor al Commanding Heights: The Battle for the World Economy. Este vicepreședinte al IHS Markit, una dintre primele firme de cercetare și informare ca importanță din lume.
Data aparitie | 2022 |
Editie | Editia I |
ISBN | 978-606-33-8401-1 |
Loc aparitie | Bucuresti |
Numar de pagini | 480 |
Tip coperta | Necartonat |
Autor | Daniel Yergin |
Numar pagini | 480 |