Manual limba si literatura romana clasa a IX a Samihaian
de Alexandru Crisan, Liviu Papadima, Ioana Parvulescu, Florentina Samihaian, Rodica Zafiu
Lucrarea este realizată în conformitate cu Programa şcolară pentru disciplina limba şi literatura română, clasa a IX-a, aprobată prin Ordinul M.E.C.I. nr. 5099/2009 şi ţine seama de Reperele metodologice pentru aplicarea curriculumului la clasa a IX-a în anul şcolar 2021 - 2022. Limba şi literatura română, învăţământ liceal şi profesional, publicate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie.
Sperăm ca acest volum să le ofere elevilor şi profesorilor un suport util pentru desfăşurarea orelor de limba si literatura română, într-un an şcolar dificil din perspectiva tranziţiei de la noua programă de gimnaziu (cea după care au studiat elevii care intră acum în clasa a IX-a) spre cea de liceu.
Am creat punţi între programele pentru cele două cicluri de şcolaritate, astfel încât elevii şi profesorii să poată continua un parcurs coerent al învăţării la această disciplină.
Abordarea tematică, prezentă atât în programa actuală de gimnaziu, cât şi în cea pentru clasa a IX-a, a fost cea care ne-a permis un demers didactic ce mizează pe stimularea
gustului pentru lectură al elevilor, prin discutarea unor texte mai vechi si mai noi din literatura română si din literatura universală, şi pe dezvoltarea gândirii critice şi a creativităţii. Am conceput lecţiile de comunicare şi de limbă pe baza conceptelor noi pe care elevii le-au studiat în gimnaziu, punând accentul pe contextele în care pot valorifica aceste cunoştinţe.
Autorii
Data aparitie | 2021 |
ISBN | 978-606-076-136-5 |
Autor | Alexandru Crisan, Liviu Papadima, Ioana Parvulescu, Florentina Samihaian, Rodica Zafiu |