Lux, viciu, tabieturi. Tutunul in trecutul Tarii romanesti si al lumii

Nu există plantă care să aibă un trecut mai bogat în întâmplări interesante ca tutunul. Adus în Europa acum vreo 400 şi ceva de ani, cultivat mai întâi prin grădini pentru frumuseţea lui, mai apoi ca o plantă miraculoasă de leac, ajunge, la vreo 100 de ani după introducerea lui în Europa, să fie întrebuinţat aproape numai pentru fumat şi prizat, întrebuinţare care s-a răspândit cu o repeziciune extraordinară.

Paralel cu răspândirea întrebuinţării tutunului, au început şi măsurile represive contra celor ce îl întrebuinţau, măsuri care, în unele ţări, ajunseseră până la pedeapsa cu moartea. Patima tutunului a fost însă mai tare chiar decât groaza morţii; ea a pus stăpânire pe oameni, s-a răspândit în toată lumea, iar conducătorii Statelor, în loc de a mai închide pe fumători sau de a le tăia nasurile sau chiar de a-i spânzura, au găsit mai nimerit să impună tutunul la dări grele, sub motivul de a stăvili răspândirea lui, dar în realitate spre a crea, pentru visterie, izvoare noi de venituri. În primele pagini ale acestei lucrări, cititorul va vedea peripeţiile prin care a trecut tutunul în lumea întreagă, de la descoperirea Americii şi până în zilele când întrebuinţarea lui s-a generalizat.

În ce priveşte ţara noastră, notele şi însemnările vechi privitoare la tutun şi la fumat, deşi sunt puţine şi acelea răzleţite în diferite publicaţii istorice, totuşi constituie un material documentar destul de bogat spre a arunca puţină lumină în trecutul introducerii şi răspândirii tutunului prin meleagurile noastre.