Ispita memoriei

„Totul poate suporta un om, dar absolut totul, îndeosebi în rău, dacă bucuria de a trăi nu l-a părăsit,
dacă setea lui de viaţă îi rămâne intactă. Iar bucuria vieţii, setea de ea, rămâne aceeaşi când nu aştepţi
prea mult de la ea, când eşti fericit că respiri, că poţi privi cerul înstelat sau că poţi călca desculţ prin
iarbă (aceasta a fost ultima dorinţă a tatălui meu, Cozma, de a călca, desculţ, prin ograda casei sale,
după cum mi-au spus, târziu, după moartea sa, două dintre surorile sale, Ileana şi Lucica). Greşesc!
Bucuria vieţii nu te părăseşte niciodată, dacă ai un motiv esenţial ca să trăieşti; sau dacă, aşteptând mult
de la ea, primeşti ceea ce fiinţa ta secretă doreşte mai mult decât orice pe lume. Am văzut prea mulţi
oameni obosiţi, dezgustaţi, fără bucuria de a trăi. Căci, o spun din toată inima, lumea noastră este în aşa
fel clădită, încât taie aproape orice speranţă celor care sunt flămânzi după lucrurile pe care ea ni le oferă
cu atâta zgârcenie.” fragment din „Ispita memoriei” – Gică MANOLE