Inside story
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.
„Cea mai frumoasă carte a lui Martin Amis." The New York Times
Inside Story reprezintă povestea vieții extraordinare a unuia dintre cei mai influenți scriitori britanici de după al Doilea Război Mondial: Martin Amis. Romanul are ca punct de plecare moartea celui mai bun prieten al lui Amis, Christopher Hitchens.
Universul lui este populat de personaje care i-au modelat viața naratorului, de la tatăl său, scriitorul Kingsley Amis, la eroul literar, Saul Bellow, de la Philip Larkin la Iris Murdoch și Elizabeth Jane Howard și până la enigmatica, atrăgătoarea și amorala iubită a tinereții lui, Phoebe Phelps. Ceea ce debutează ca o captivantă poveste despre dragoste, familie și prietenie se va transforma într-o explorare inteligentă și tandră a unor întrebări fundamentale: cum trebuie să trăiești, cum să suferi și cum să mori?
În căutarea răspunsurilor, Amis survolează ororile secolului XX, precum și pe cele ale începutului de secol XXI, încercând să înțeleagă cum l-au învățat să devină scriitor. Rezultatul este una dintre cele mai frumoase realizări literare ale lui Amis: o scrisoare de dragoste pentru viață, totodată exuberantă, meditativă și sfâșietoare.
„Alături de Banii și de London Fields, Inside Story este cea mai bună carte a lui Martin Amis." The Observer
„O altă capodoperă care ne reamintește că Amis e cel mai bun." The Spectator
„Pentru generația mea de scriitori, Martin Amis a devenit un fel de promontoriu de granit, un reper de navigație pentru aventura noastră colectivă." Rose Tremain
„Deși acum Inside Story se dezvăluie a fi o scrisoare de adio, ea rămâne una în care inteligența maleabilă a lui Amis desfide gravitatea și solemnitatea." The Guardian
Considerat de mulți critici una dintre cele mai influente și mai inovatoare voci ale literaturii britanice moderne, Martin Amis, fiul scriitorului Kingsley Amis, este adeseori plasat în generația romancierilor britanici care s-au afirmat în anii ’80 și care îi include pe Salman Rushdie, Ian McEwan și Julian Barnes. Martin Amis s-a născut la Oxford, în 1949. The Rachel Papers (1973) este primul său roman, scris în timp ce lucra ca secretar de redacție la Times Literary Supplement și distins cu Somerset Maugham Award în 1974.În 1975 îi apare al doilea roman, Născuți morți, iar în 1984 — Banii, primul volum dintr-o trilogie a cărei acțiune se desfășoară la Londra. Este autorul a paisprezece romane, două volume de povestiri și opt volume de nonficțiune. A murit în 2023. În seria Anansi. Contemporan a apărut romanul Zona de interes, iar în Anansi. Mentor, eseul Koba cel cumplit.
Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.