Fluvii ale puterii. Cum o forta a naturii a cladit regate, a distrus civilizatii si ne modeleaza lumea in care traim
de Laurence Smith
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.
Cod produs: 0000258229
Editura: Grup Editorial Litera
Data aparitie: 2023
Editie: Editia I
ISBN: 978-630-319-350-2
Numar de pagini: 400
Disponibilitate: In stoc
Livrare detalii
14 de zile drept de retur. detalii
Fluviile, mai mult decât orice alt drum de legătură, tehnologie sau lider politic, au modelat cursul civilizației umane. Ele au deschis frontiere, au întemeiat orașe, au stabilit granițe și au hrănit miliarde de oameni. Susțin viața, aduc pace, acordă putere și distrug capricios tot ce le stă în cale. Chiar și astăzi, fluviile sunt o forță globală puternică, crucială pentru viitorul nostru.
În Fluvii ale puterii, geograful Laurence C. Smith explorează relația eternă, dar subestimată, dintre fluvii și civilizația umană așa cum o cunoaștem. Fluviile sunt desigur importante în multe feluri practice (sursă de apă, transport, igienă etc.), dar întreaga lor influență asupra modului în care trăim este mai puțin evidentă. Fluviile definesc și depășesc granițe internaționale, forțând cooperarea între națiuni. Cantități uriașe de apă fluvială sunt folosite pentru a produce energie, mărfuri brute și hrană. Războaie, politică și demografie sunt transformate de inundațiile devastatoare ale acestora. Revendicările teritoriale ale națiunilor, legăturile culturale și economice dintre ele și migrațiile și istoriile popoarelor se întorc iar și iar la fluvii și la diviziunile topografice pe care le sculptează în lume. Pe măsură ce schimbările climatice, tehnologia și orașele transformă relația noastră cu natura, se concretizează noi șanse de a proteja apele ce ne susțin.
Fluvii ale puterii dezvăluie cum și de ce aceste cursuri de apă au influențat atât de profund civilizația noastră și analizează importanța acestei puteri vaste pentru viitorul omenirii.
„Ce ne oferă fluviile? Printre multe altele: transport ieftin, dezastre naturale, pește, inundații, căi de acces, energie hidroelectrică, inspirație pentru artă și muzică, apă pentru irigații, granițe naționale și motivul existenței Stalingradului.“ Jared Diamond, câștigător al Premiului Pulitzer
„Laurence C. Smith îi poartă pe cititori într-un tur al marilor fluvii ale lumii – trecut, prezent și viitor. Rezultatul este fascinant, uneori alarmant, dar, mai presus de orice, este un text care inspiră.“ Elizabeth Kolbert, câștigătoare a Premiului Pulitzer pentru volumul A șasea extincție
„Fluvii ale puterii transformă ceva destul de comun și adesea neglijat într-un subiect captivant de o importanță critică pentru umanitate. Cu erudiție, farmec literar și un ton personal, Smith îi poartă pe cititori într-o călătorie fascinantă și surprinzătoare a descoperirii, iluminând modurile variate în care râurile au modelat cursul istoriei. În plus, ne atrage atenția să investim în înțelegerea, revitalizarea și protejarea fluviilor ca mijloc de îmbunătățire a propriei vieți.“ Eric Jay Dolin, autor
„O lucrare de istorie și de geografie valoroasă și bine informată“ Kirkus Reviews
LAURENCE C. SMITH este profesor în cadrul Departamentului de studii asupra mediului înconjurător și profesor de Științe ale Pământului, Mediului Înconjurător și Planetei la Universitatea Brown. Anterior, a fost profesor și decan al Facultății de Geografie la Universitatea de Stat din California, Los Angeles. Prima sa lucrare, Lumea în 2050, a fost distinsă cu premiile Walter P. Kistler Book Award și Nature Editor’s Pick of 2012. Este adesea invitat să susțină prelegeri publice, printre care și în cadrul World Economic Forum de la Davos. Munca sa a apărut în The New York Times, The Wall Street Journal, The Economist, The Los Angeles Times, The Washington Post, The Globe and Mail, The Financial Times și în Discover Magazine.
Data aparitie | 2023 |
Editie | Editia I |
ISBN | 978-630-319-350-2 |
Loc aparitie | Bucuresti |
Numar de pagini | 400 |
Tip coperta | Necartonat |
Autor | Laurence Smith |
Numar pagini | 400 |
Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.