Familia Swift

„ Poznașa, trebuie să știi că membrii familiei Swift nu sunt oameni obișnuiți. Pentru noi, regulile nu se aplică în același fel. Ca familie, suntem binecuvântați, continuă mătușa Moștenire. Oamenii normali încearcă toată viața să se găsească pe sine. Noi, în schimb, odată ce am primit nume, ne cunoaștem deja, știm ce menire avem, de la naștere și până la moarte. Buni sau răi, pur și simplu... suntem. Dicționarul ne ghidează.

Nu ți se pare o ușurare să știi cine ești? Poznașa simți că i se strânge stomacul, deși, dacă ai fi întrebat-o de ce, n-ar fi știut să-ți răspundă.”

În ziua nașterii sale, fiecare copil din familia Swift este adus în fața Dicționarului Familiei. El primește un nume și o definiție care îi prevestește destinul. Așa și-a primit și Poznașa Swift numele, devenind astfel cel mai poznaș membru al unei familii cel puțin năstrușnice.

Familia Swift organizează repetiții lunare pentru înmormântarea mătușii Maliția și se reunește periodic la conacul gigantic al clanului pentru a căuta fără succes comoara strămoșului lor Diabolic Swift.

Totul se schimbă însă când, la o reuniune, vânătoarea de comori se transformă într-o vânătoare de indicii. Un personaj important al familiei este împins pe scări, iar Poznașa începe să investigheze fiecare colț și cameră secretă a misteriosului conac Swift, în căutarea criminalului.

Puțin contează că toți ceilalți cred că va intra mereu doar în belele pentru că acesta îi este numele. Poznașa știe că poate deveni orice își dorește, chiar și detectiv. Va reuși ea să-l identifice pe răufăcătorul care a tulburat întreaga familie și să-și definească propria identitate într-o lume în care definițiile sunt atât de importante?

Poznașa Swift și familia sa ajută copiii să:

1. Se detașeze de etichetele primite de la alții și să-și definească identitatea privind în propria inimă.

2. Descopere lecții valoroase despre importanța familiei și a prieteniei.

3. Își dezvolte imaginația și capacitatea de a se adapta la situații noi și neașteptate

4. Înțeleagă că lectura poate fi distractivă, un obicei pe care merită să-l păstreze toată viața.

Recenzii:

„Cu o narațiune jucăușă, această carte de debut ne dezvăluie personaje remarcabile, un cadru labirintic și o intrigă întortocheată, dar în același timp la fel de inteligentă precum eroina sa.” – Publishers Weekly

„Un debut absolut încântător, cu personaje care evoluează pe parcursul cărții și o intrigă inteligentă, care îmbină mai multe genuri literare într-o poveste clasică despre o crimă misterioasă la conac.” – Kirkus Reviews

„Lincoln a pregătit o poveste plină de umor, personaje colorate, jocuri de cuvinte dinamice, cu o intrigă consistentă, plină de suspans, aparențe înșelătoare și un deznodământ atent orchestrat.” - The Horn Book Magazine

Fragment din carte
În vremurile de altădată, croite pe măsura familiei Swift, fiecare copil era botezat Mary sau John. Se producea un haos îngrozitor în timpul cinei

când cineva îi cerea unui John castronul cu cartofi și zece mâini se întindeau numaidecât să i-l ofere. Așa se face că Mary Swift a XXXV-a începuse tradiția de a-i boteza pe copii după Dicționarul Familiei. Ideea prinsese rădăcini, iar membrii familiei Swift se înmulțiseră. Lumea uita cu ușurință nume ca Mary sau John, dar rareori reușea să-ți iasă din minte un nume precum Desfrânat sau Tresărire.

Poznașa nu-și amintea nimic legat de ziua în care se născuse, dar și-o putea imagina foarte bine: o cameră de spital, infirmiere, mama ei zâmbind obosită și tatăl făcând prea mult caz de pernele ei. Se imagina și pe sine, înfășată ca o alună micuță, cu un smoc de păr rebel deja apărut la suprafața scalpului.

Cu ochii minții, văzu Dicționarul – nici nu era greu, pentru că îl avea în fața ochilor –, un monstru de carte veche, legată în piele, cu cotorul gata să plesnească de la paginile din piele de vițel, și pergament, și hârtie, cu letrine moderne clare, cu intrări având literele de tipar strâmbe și cu scris de mână mâzgălit, încât „S”-ul se confunda cu „F”-ul.

Probabil că Dicționarul fusese adus în salon, așezat pe pat (Poznașa și le imagina pe infirmiere strâmbând din nas, dezgustate) și deschis la o pagină oarecare de mama ei. Probabil că avea ochii închiși, iar degetele îi fugeau în jos pe pagină, oprindu-se la cuvântul și definiția care aveau să devină numele copilului ei.