Evaluare nationala 2021 clasa a VIII a limba si literatura romana
de Mihaela Dobos, Mona Cotofan
Avizat M.E.C. conform O.M. nr. 6250/21.12.2020
Lucrarea este organizată sub forma a 30 de teme gândite ca unităţi de pregătire complexe, aflate în deplin acord cu programa școlară și cu nivelul de dezvoltare cognitivă a elevilor, care reflectă totodată, prin diversele tipuri de texte, un orizont de lectură adecvat vârstei. Cele 60 de teste ramifică temele de lucru în două direcţii: prima corespunde unui test sumativ integral, conceput în spiritul modelului de examen, care urmărește gradual mai multe direcţii ale observării, ale înţelegerii și ale valorizării temei, susţinute cu imagini stimulative pentru inteligenţa și creativitatea copiilor; a doua constă într-un test de aprofundare conceput pe șase paliere generoase: A. Descoperă textul! – B. Valorifică textul! – C. Vocabular, variaţie stilistică, forme corecte – D. Ortografie, ortoepie, punctuaţie – E. Gramatică – F. Compară textele!/Dincolo de text, a căror desfășurare își propune, prin cei aproximativ treizeci de itemi variaţi, atât o abordare flexibilă a textelor-suport, cât și compararea lor, în virtutea ancorării în același câmp tematic. Toate cele 60 de teste au sugestii de răspuns, necesare pentru reglarea învăţării pe tot parcursul pregătirii pentru examen.
Urmărind o învăţare personalizată și eficientă, temele își asociază valenţe culturale și formative: Jocurile, Familia, Culori și imagini, Omul și depărtările, Profesiile, Sunetul și muzica, Creatorii de artă, Parvenirea, Între oameni, Misterele naturii, Mărturisiri, În jurul vânătorii, Oameni și îngeri, Drumuri și semne, Făpturi fabuloase, Născociri, Prin lume, Nerăbdarea, Eroii, Corpul omenesc, Eu și marea, Trenuri și destine, Cum să îndrăgim cititul?, Povestea povestitorului, Imagini și sentimente, Cuvintele copilăriei, Imaginea tatălui, Căutări, Teatrul, Demult, în poveste.
Elevul va lucra pe text literar și nonliterar, pe text continuu și discontinuu, pe text multimodal, va decoda mesajul unor imagini care dau cărții culoare, viață, personalitate și o transformă într-un ghid de învățare prietenos.
Data aparitie | 2020 |
ISBN | 978-973-47-3289-0 |
Loc aparitie | Pitesti |
Numar de pagini | 324 |
Tip coperta | Necartonat |
Autor | Mihaela Dobos, Mona Cotofan |
Numar pagini | 324 |