Culegatorii de afine

Iulie 1962. O familie de amerindieni din Noua Scoție ajunge în statul Maine pentru a culege afine pe timpul verii. Câteva săptămâni mai târziu, Ruthie, mezina familiei, în vârstă de patru ani, dispare fără urmă. Este văzută ultima dată de fratele ei de șase ani, Joe, stând pe o piatră la marginea câmpului de afine. El nu va înceta niciodată să o caute, deși autoritățile nu acordă importanță cazului.

La câțiva kilometri distanță, o fetiță pe nume Norma crește ca singurul copil al unei familii înstărite. Tatăl ei este distant emoțional, iar mama, excesiv de protectoare. Fetița e adesea tulburată de vise ciudate care revin noapte de noapte și viziuni care par mai degrabă amintiri decât imaginație. Pe măsură ce crește, Norma începe să realizeze că părinții ei ascund ceva. Refuzând să-și ignore intuiția, va petrece decenii întregi încercând să descopere adevărul.

Durerea unei familii este secretul alteia, iar misterul unei copilării furate așteaptă să iasă la iveală.

„O explorare de neuitat a durerii, iubirii și relațiilor de familie.” – The Boston Globe

„Un roman captivant, ce îmbină misterul cu o narațiune emoționantă, toate într-o singură carte.” – New York Post

„Un debut remarcabil, printr-o carte despre dragoste, conflictul dintre rase, violență și vindecare prin iertare.” – People

„Un mesaj puternic despre adevăr, iertare și vindecare.” – The Washington Post

Fragment din carte
„Predau despre cuvinte. Îi învăț pe elevi cum să le combine pentru a inspira teamă, frumusețe sau suspans. Le descriu felul în care un șir lung de cuvinte te poate purta într-o barcă pe întinderea oceanului, în căutarea unei balene, ori felul în care cuvintele te pot așeza lângă vrăjitoarea care își deapănă povestea despre omul alb, făcându-l să existe. Predau despre cuvinte care te pot purta în locuri existente doar în imaginație, care îți pot face cunoștință cu oameni atât de speciali și de interesanți, încât par neverosimili. Cu toate acestea, ei sunt reali acolo, în paginile unei cărți. Iată de ce mi se părea ciudat că nu există niciun cuvânt care să descrie un părinte care și-a pierdut copilul. Dacă un copil își pierde părinții, se numește orfan. Dacă un soț își pierde soția, acesta devine văduv, însă nu există niciun cuvânt care să definească un părinte care și-a pierdut copilul. Am ajuns să cred că un astfel de eveniment este, pur și simplu, prea monstruos, prea copleșitor ca să poată fi transpus în cuvinte. Niciun cuvânt nu ar putea descrie vreodată senzația, așa că oamenii au preferat să nu o numească.”