Mi-am dorit cartea Cr&259;ciun la New York înc&259; de când s-a lansat în anul2016 Atunci mi s-a p&259;rut frumoas&259; dar acum c&259; o am &351;i m&259; pot bucura deea este de-a dreptul superb&259; Am r&259;mas blocat&259; când am început s&259; or&259;sfoiesc ca s&259; nu v&259; mai spun c&259; m-au lovit toate poftele cândochi&351;orii mei au dat peste re&355;ete nu v&259; men&355;ionez ce poze

Craciun la New York. Povesti si retete

de Lisa Nieschlag, Lars Wentrup

98 Lei (TVA inclus)
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.

Cod produs: 0000256940

Editura: Rao Distributie

Data aparitie: 2023

Editie: Editia I

ISBN: 978-606-006-876-1

Numar de pagini: 176

Disponibilitate: In stoc

livrare rapida

Livrare detalii

retur

14 de zile drept de retur. detalii

Mi-am dorit cartea Crăciun la New York încă de când s-a lansat în anul
2016. Atunci mi s-a părut frumoasă, dar acum că o am şi mă pot bucura de
ea, este de-a dreptul superbă. Am rămas blocată când am început să o
răsfoiesc, ca să nu vă mai spun că m-au lovit toate poftele când
ochişorii mei au dat peste reţete (nu vă menţionez ce poze apetisante
sunt la reţetele respective...). Crăciun la New York este cartea pe care
o mănânci din priviri... Dar şi cartea care m-a dus, în primă instanţă,
cu gândul la „Singur acasă 2", unde actorul Macaulay Culkin se pierde în
New York. Acest oraş mi se pare de vis, mai ales în perioada
sărbatorilor de iarnă, nu mi-l pot imagina altfel decăt încărcat cu
ghirlande luminoase, brazi înalţi împodibiţi unul mai frumos la altul,
zăpada de pe stradă şi din parcuri, ca să nu mai spun, casele decorate
din cartierele rezidenţiale...pur şi simplu, este creată  o atmosferă de
basm. Aşa mi-am imaginat din totdeauna că vor fi şi la noi sărbatorile,
oraşe împodobite cu cele mai frumoase decoraţiuni, învăluite în mirosul
brazilor şi zăpadă cât cuprinde. Crăciun la New York , pe lângă
delicioasele reţete (ce vă recomand să le încercaţi, eu am avut curajul
să încerc câteva, dar nu mă las până nu le fac pe toate), mai vine şi cu
trei poveşti care îţi amintesc de ce este atât de frumoasă Sărbătoarea
Crăciunului.

În Povestea de Crăciun a lui Auggie Wren îl descoperim pe Auggie, un
angajat într-o tutungerie, care fotografiază timpul cu ajutorul unui
aparat de fotografiat furat de la un hoţ (care la rândul său a furat de
la Auggie). Dacă a fost aşa sau nu, nu vom afla niciodată, cert este că
aşa ne-a fost relatată povestea de către Paul Auster, care a aflat-o de
la Auggie. Fiecare poveste conţine un dram de adevăr, dar şi ficţiune,
proporţiile rămân la alegerea fiecărui povestitor şi ascultător.

 Darul magilor de O. Henry ne spune povestea lui Jim şi Della, un cuplu
de douăzeci şi doi de ani, care, aleg să-şi vândă cele mai de preţ
bunuri pentru a putea oferi un cadou persoanei iubite: Della îşi vinde
părul lung şi des până la genunchi, iar Jim alege să-şi vândă ceasul,
ceas care a trecut din tată-n fiu de-a lungul generaţiilor. Învăţătura:
poţi să fii şi tu întelept atunci când dăruieşti din inimă!

Există Mos Crăciun? Da, există, iar articolul scris de Francis P. Church
şi publicat în The Sun într-o zi de marţi, 21 septembrie 1897, ne
confirmă acest lucru. Am crezut în Moş Crăciun şi încă mai cred, deşi am
ajuns la vârsta la care se presupune că am devenit adult. Ei bine, eu
sunt un adult cu suflet de copil (la fel îmi este si mintea... ) şi nu
prea cred că se va schimba prea curând acest lucru. Când îţi pierzi din
vise şi nu mai crezi în magie, totul devine mai trist şi mai şters, eu
mă declar o visătoare convinsă, iar în seara de 24 decembrie am să-l
aştept pe Moş Crăciun să-mi pună cadourile sub brad.

Printre paginile poveştilor, dar şi ale reţetelor, m-am îndrăgostit de
fiecare ilustraţie. Fotografiile realizate de Julia Cawley, dar şi de
Lisa Nieschlag au reuşit să mă rupă de realitate şi să mă teleporteze
într-o lume feerică, unul dintre cele mai frumoase basme. Am descoperit
New Yorkul în toată frumuseţea sa în vreme de sărbătoare, mi-am ales
melodiile preferate de la Frank Sinatra despre Crăciun şi sunt în
aşteptarea sărbătorilor. Nu cred că am să mă satur vreodată din a admira
fotografiile cărţii, iar reţetele imi vor delecta papilele gustative
indiferent de perioada din an. 

Recenzie realizată de Loredana Lungoci -
https://bookwormsinacozycorner.home.blog/

PREZENTAREA TITLULUI

O invitaţie în lumea magică a Crăciunului. Veţi descoperi 50 de reţete
pline de gust şi savoare, însoţite de poveşti fermecătoare dintr-un New
York inedit, în care aromele de scorţişoară, ciocolată şi marţipan
plutesc pe străzile agitate ale metropolei americane.


Data aparitie 2023
Editie Editia I
ISBN 978-606-006-876-1
Loc aparitie Bucuresti
Numar de pagini 176
Autor

Lisa Nieschlag, Lars Wentrup

Numar pagini 176

Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.

Spune-ne parerea ta despre acest produs

Nota acordata produsului:

Notificare prin e-mail cand apar comentarii noi
Scroll