Cadou de casă nouă: 3 idei pentru prieteni apropiați

Petrecerea de casă nouă este un eveniment plin de veselie și voie bună, în care tradițiile și obiceiurile se întâlnesc cu cheful de distracție modern. Dacă nu știi ce cadou să faci unor prieteni apropiați care abia s-au mutat în noul lor cămin, descoperă în cele ce urmează ideile noastre inspirate.

Cadouri pentru pasiunile lor

Dacă prietenii tăi au anumite pasiuni, cu siguranță vor aprecia dacă le dăruiești cadouri care să țină cont de acestea. Totuși, cadoul de casă nouă trebuie să fie diferit de cadourile de ziua de naștere, adică să aibă un caracter mai impersonal și să ajute noua familie să se instaleze în noul cămin cu mai multă ușurință. 

Astfel, darul pentru casă ar trebui să însumeze valorile sau pasiunile comune ale membrilor familiei, adesea un cuplu cu sau fără copii. 

Călătoriile

Dacă sunt adepți ai călătoriilor și le plac vacanțele și explorarea locurilor noi, te poți îndrepta către o hartă răzuibilă de agățat pe perete sau ghiduri de călătorie frumos ilustrate și detaliate.

Un cadou inspirat pentru birou sau zona de zi ar putea fi și un glob pământesc luminat, o tentație cu iz geografic pentru micii sau marii exploratori ai casei, dornici de noi aventuri.

Lectura

Pentru familiile care își doresc o bibliotecă atractivă, cu titluri și volume fel de fel, care sunt iubitori de lectură și cunoaștere, o enciclopedie complexă este un cadou de mare valoare. De la arta celor mai renumiți pictori și până la o colecție a celor mai mari minuni ale lumii, cu siguranță există o enciclopedie pentru orice gust, iar informațiile redate sunt o plăcere vizuală pentru orice împătimit al cititului.

De asemenea, edițiile pentru copii sunt extrem de bine documentate, bogat ilustrate și de un real folos pentru cultura generală a celor mici. Alege teme precum știința pe înțelesul copiilor sau enciclopedii distractive despre dinozauri, corpul omenesc, spațiul cosmic sau istoria lumii.

Cărțile străine sunt o altă opțiune potrivită pentru o bibliotecă elaborată. Ele deschid noi perspective, lărgesc orizonturile cunoașterii și sunt daruri apreciate de către cei ce vor să învețe mereu lucruri noi. La fel de inspirat poate fi și un set aparte de beletristică, care să fie un punct central al bibliotecii prin caracterul unitar al cărților, sau un set de suporturi creative pentru cărți.

Jocurile

Adulții cu sufletul tânăr vor aprecia întotdeauna un joc bun care să le alunge plictiseala și să-i relaxeze până-n zori de zi. Un set de șah din lemn de calitate sau sticlă reprezintă un obiect de decor în sine, o piesă clasică nelipsită din casele iubitorilor de logică și strategie.

Pasionații de jocuri moderne vor aprecia cu siguranță un boardgame distractiv. Aceste jocuri de societate sunt ideale pentru petreceri și serile de stat cu prietenii, iar în magazine există o gamă variată de unde poți alege, de la jocuri interactive cu cărți și până la adevărate povești elaborate, cu diverse scenarii posibile, elemente complexe și durată îndelungată de rezolvare a etapelor de joc. 

Tehnologia

Pentru cei atrași de noile tehnologii și care își doresc ca noul lor cămin să arate ca din viitor, optează pentru obiecte electronice sau electrocasnice de ultimă generație. Ele sunt folositoare, practice și vor surprinde în mod cert curiozitatea nesfârșită a gazdelor.

Un robot de bucătărie cu tot felul de programe inteligente sau un aspirator automat, pe care îl poți porni direct de pe telefonul mobil, reprezintă variante potrivite. O cameră de monitorizare pentru cei care au copii sau animale, cu declanșare automată la sunete sau mișcări, poate fi un alt cadou inspirat. 

De asemenea, un termostat inteligent, care poate încălzi diferite camere în funcție de nevoia fiecăreia, este nu doar un dar ingenios, dar și unul care va economisi resursele familiei.

Cadouri cu valoare simbolică

Obiceiuri și tradiții

Dacă familia care s-a mutat în casă nouă este iubitoare de tradiții și simbolism autentic, poți integra elementele aducătoare de belșug și armonie în cadouri creative și utile:

  • Pentru sare, alege râșnițe sau un set pentru depozitarea condimentelor.
  • Pentru pâine, oferă un coș cu bunătăți artizanale sau un set de picnic.
  • În cazul vinului, optează pentru sticle de colecție, un vin de soi sau un suport din lemn pentru sticle, o piesă de decor apreciată în living sau în zona barului.
  • Elementele dulci, zahărul și mierea, se pot regăsi într-un pachet cu dulciuri artizanale sau poți opta pentru o bombonieră de cristal sau un set de borcane personalizate pentru servirea mierii și a dulcețurilor.

Cadouri personalizate

Fie că vorbim despre cadouri cu haz sau despre daruri emoționante, obiectele personalizate impresionează întotdeauna și marchează momente, creând amintiri speciale.

Un mesaj de casă nouă înrămat și spiritual poate fi o bună idee de cadou. Membrii familiei își vor aminti de tine de fiecare dată când se întorc acasă și zăresc mesajul de la tine. De asemenea, un covoraș de pus la intrare cu o formă sau un model haios poate fi un accesoriu chiar util, la care nu toată lumea se gândește din start.

Dacă familia are multe plante, poate că un set de ghivece personalizat, în forme și culori atipice, este ceea ce cauți. Totodată, dacă ai îndemânare și vrei să oferi ceva cu totul special, confecționează chiar tu obiecte handmade, precum o pictură sau o decorațiune interesantă.

Cadouri decorative

Decorațiunile înfrumusețează orice casă și de obicei sunt cadouri pe care nu prea ni le facem voluntar. De aceea, un ceas frumos de perete sau de birou, o statuetă exotică, o plantă verde sau un set de lumânări parfumate în diverse culori și arome reprezintă idei de cadouri potrivite pentru cei cărora le place să aibă un cămin original.

Obiectele din sticlă, ceramică sau porțelan sunt piese decorative și practice valoroase, care pot fi extrem de elegante sau ingenioase. Un decanter sau un set de pahare de șampanie din cristal, o vază din sticlă sau un serviciu cu cești de cafea sau ceai și ceainic sunt variante clasice, apreciate, care pot primi un aer modern prin alegerea modelelor de actualitate.

De asemenea, dacă petrecerea de casă nouă are loc în preajma sărbătorilor, un cadou tematic și inspirat îl reprezintă decorațiunile de Crăciun, care vor marca prima iarnă în noul cămin și vor reda o atmosferă de sărbătoare, veselie și căldură.

Cadoul de casă nouă pentru prietenii apropiați reprezintă un gest de afecțiune și ajutor pentru cei proaspăt mutați. Alege daruri cu însemnătate, practice sau utile, frumoase și care să le amintească cu drag de acest moment.

Was this article helpful?
YesNo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *