Au fost odata doua orase

Cartea se ocupă de procesul de autoreflectare în care erau implicate orașele New York și București în perioada care s-a scurs între sfârșitul Războiului Civil American și izbucnirea Primului Război Mondial, interval care se suprapune cu domnia lui Carol I (1866–1914). Ghidurile, cărțile de bucate și codurile de conduită conțin câte o ideologie implicită, oferindu-le cititorilor modele pentru a-și construi identitatea. Cărțile poștale ilustrate,  filmele și muzica se bazează pe un alt tip de coduri: spun povești prin imagine și sunet, nu prin scris. Ideologia lor este însă identică aceleia care sta la baza textelor scrise. Mesajul implicit al textelor vizuale poate  fi formulat în modul următor: Priviți ce frumos e orașul vostru și iubiți-l! Priviți-vă concetățenii, oamenii din toate stările! Priviți străzile,  fiți atenți la oameni și observați cum arată cartierele. „Regizorul” din spatele scenei este voința politică datorită căreia orașul vostru – sau măcar unele dintre cartierele acestuia – arată așa cum vă apare el acum. Depinde de voi, locuitorii, cetățenii lui, să aveți grijă de această imagine și să o transformați într-o realitate pe termen lung!

„Această carte este o excursie în trecut. Ea spune povestea orașelor New York și București în perioada dintre 1865 și 1914 și arată că, într-o vreme în care majoritatea așezărilor urbane din Europa și din cele două Americi treceau printr-un proces de transformare, New Yorkul și Bucureștiul erau profund diferite în aparență, dar destul de asemănătoare, în esență, ca stiluri de viață. În ambele orașe, locuitorii din clasa de mijloc scăpau treptat de complexe, se mândreau cu urbea, cartierul și bucătăria lor. Adesea își onorau concetățenii merituoși, mulți donau pentru statui și edificii culturale, se bucurau de înființarea operei și a filarmonicii, își însușeau – sau rafinau – manierele urbane, trimiteau cărți poștale ilustrate, vedeau  filme, călătoreau cu tramvaiul și se plimbau pe trotuare (ce urmau să fie) asfaltate... Câțiva dintre ei vorbeau la telefon. Toți credeau în viitor și se implicau în a-l aduce mai aproape.” Mariana Neț