Aproape totul despre iubire, dragoste si sex

Aproape totul despre iubire şi sex

Despre unele dintre aspectele tainice ale iubirii şi ale sexualităţii puteţi citi în cartea de faţă, despre relaţia dintre corp, emoţii şi gânduri, despre necesitatea de a învaţă iubirea şi a readuce în obişnuinţa percepţiei relaţia firească dintre iubire şi sex.

Academicianul Ovidiu Bojor va poartă prin imperiul istoriei plantelor, ele însele "fiinţe vii", prietene ale oamenilor şi vindecătoare ale unora dintre cele mai sensibile părţi ale fiinţei: trupul sau, adică partea prin care se manifestă spiritul, sufletul şi mintea omului.

Veţi găsi aici indicii şi remedii, reţete şi soluţii pentru disfuncţiile sexuale, precum impotenţa, frigiditatea, ejacularea precoce sau alte boli ale organelor genitale (şi nu doar ale lor), precum şi referinţe despre psihologia, spiritualitatea şi sensibilitatea umană.

Veţi cunoaşte mai bine plantele, deopotrivă afrodiziace şi anafrodiziace, pe cele care nu trebuie consumate sau pe cele care trebuie consumate cu chibzuinţă, căci "doctorul divin" le-a conceput pe multe dintre ele ca medicamente, prevăzând parcă posibilitatea ca omul să se abată de la legile divine prin necunoaştere, neînţelegere, inconştienţă şi cine mai ştie prin ce alte mijloace.

Soluţiile, remediile, reţetele, elixirele şi informaţiile despre plante şi acţiunea lor vindecătoare sunt documentate ştiinţific şi la fel este documentat capitolul semnat tot de acad. Ovidiu Bojor despre "Fiziologia şi psihologia vieţii sexuale".
Perspectiva spirituală, semnată de mine, este mai degrabă rodul "observaţiei" făcută prin prisma experienţei spirituale, a căutărilor în domeniul spiritual şi al percepţiei subiective. Avem aici o pledoarie pentru iubire şi pentru refacerea legăturii fireşti între iubire şi sexualitate, a cărei pierdere a creat un om ataşat excesiv de lumea materială şi de voluptăţile ei. Fie să va găsiţi leacul fizic, sufletesc sau spiritual şi iubirea să va fie călăuză şi trăire!

Sexul este recunoscut ca cel mai puternic instinct al ființelor vii, vehicul al informației care poartă viața. Cu alte cuvinte, ne este scris să ducem viața mai departe și natura a găsit o cale tulburătoare pentru ca noi să nu ne putem sustrage acestei "misiuni": plăcerea, exprimarea dragostei pentru altă persoană, regăsirea de sine, conștiența de sine, exprimarea emoțiilor frumoase, sublimarea și accesul ființei în imperiul trăirilor sublime.

Iubirea, pe de altă parte, a trezit în sufletul omenesc idealuri înalte, cel mai înalt dintre toate fiind setea lui de divin și exprimarea celor mai frumoase trăiri în relația cu tot ce-i viu.

Iubirea ne este destin și încă unul atât de măreț! Ne este destinat să cunoaștem o mulțime de forme de iubire și, într-un fel sau altul, în orice stare a conștiinței am fi, nu trecem prin această viață fără să simțim dulcele ei fior, dulcea ei mângâiere, dulcea ei amărăciune, dulcea ei sfâșiere și izbânda ei. Până și cele mai primitive conștiințe au parte de alintul dragostei, până și prin ele curge ambrozia luminii ei, până și frunzele, și florile, și animalele, pe care le credeam inferioare nouă, se manifestă cu iubire în diferite împrejurări, anulându-ne superioritatea și îngâmfarea.
Iubirea face dintr-un câine o ființă sensibilă, care veghează pe mormântul stăpânului său și nu mai pleacă de acolo până ce moare el însuși. Există un film celebru, "Câinele" se numește: ar trebui să-l vedeți și să știți că acel câine există în nenumărate exemplare în lumea aceasta.

Ar fi bine să observăm că animalele, păsările, plantele, florile, toate ființele vii manifestă iubirea, sensibilitatea și frumusețea lăuntrică, unele dintre ele mai presus de ceea ce poate omul să imagineze.

Iubirea ne face și pe noi să fim oamenii care n-am știut vreodată că am putea fi, să ne dedicăm total lui Dumnezeu, să ne dedicăm complet altei ființe, să ne sacrificăm pe noi înșine pentru un copil, pentru o femeie sau pentru un bărbat, pentru un părinte sau pentru un prieten.

Iubirea, această energie care curge subtil prin ființele vii, se ivește în interiorul nostru ca bucurie de a privi o floare, de a o îngriji, de a o alina, ca putere de a admira frumusețile naturii, ca dragoste pentru copii, ca bucurie de a crea, ca inteligență, ca înțelepciune, ca forță creatoare și, mai ales, ca emoție profundă, care leagă bărbatul de femeie și femeia de bărbat.
Ce este această putere miraculoasă care ia atâtea chipuri în interiorul nostru și ne face s-o manifestăm fără să fim conștienți măcar că asta facem, dar să gustăm trăirea ce ne parvine prin ea?

Cum se poate ca ceva ce nu se vede și nu se poate atinge prin nici un simț fizic să aibă atâta putere încât să se manifeste prin toate simțurile, prin corp, prin suflet, prin minte, prin tot ce suntem noi și, dacă nu-i simțim prezența, dacă n-o mai percepem și nu ne mai inundă lăuntric cum se face că ne simțim fără viață?

Nu cumva iubirea e mult mai mult decât am știut, decât am înțeles, nu cumva n-o înțelegem tocmai pentru că ne este prea aproape, în trup, în sânge, în suflet, în adâncurile ființei, în aspirații și-n speranțe, în vise și-n nădejde?

Ființa umană suferă de un fel de "sindrom al obișnuitului, un sindrom al familiarului", pe care Iisus l-a ilustrat prin parabola în care ne spune că "nimeni nu-i profet în țara lui". Asta înseamnă că avem o dificultate înnăscută de a percepe extraordinarul/divinul din "apropiere", iar iubirea și sexualitatea ne sunt atât de apropiate, sunt atât de profund scrise în noi încât tocmai de aceea nu le recunoaștem esența divină.

Parfumul iubirii și al sexualității, coborât din ceruri, ne învăluie și ne dezvăluie, se dezvăluie, în același timp, la limita dintre conștiența și inconștiența noastră și de aceea le prețuim la limită, chiar dacă le căutăm cu îndărătnicie și cu insistență.
Ceva ne scapă în legătură cu aceste energii fantastice, iar acest ceva pare a fi tocmai esența divină pe care n-o putem surprinde mai mult decât între clipe și-n clipe, ceva ne face să le banalizăm și să le dăm, ori să le "vindem" pentru siguranță și confort, pentru bani, pentru poziții sociale, pentru diferite motivații omenești, să punem toate acestea mai presus de grația și binecuvântarea de a le trăi la cel mai înalt nivel posibil.

Și-n privința iubirii și a sexualității Egoul omenesc își revendică puterea, poate mai ales aici lupta lui cu Dumnezeu e mai cutremurătoare: mintea separă iubirea de sex și-n acest fel omul pare să rămână prizonier al voluptății, al seducției și al simțurilor apropiate de trup, împiedicând sau surpând astfel pătrunderea energiei divine și a conștienței în planurile fizice.

Iubirea nu e un discurs omenesc, cât mai degrabă unul divin, o energie care curge și se imprimă în fiecare celulă, ne umple și ne acoperă cu trena ei de lumină, dar nu fără a o chema, a o accepta și a o visa, nu fără a-i spune "da", nu fără a ne abandona ei.

Rezistența omului la iubire e mai puternică decât el însuși știe, dar consecința ei este materializată în suferință, eșec, în azvârlirea lui printre relații nesemnificative sau în unele nefericite, în exacerbarea miturilor seducției și ale sexualității la întâmplare și, în esență, în perpetuarea inconștienței umane, care ne ține captivi și ne împiedică evoluția spirituală.